Cat timp se poate concentra un copil asupra unei activitati in functie de varsta?

/ / Modificat: 2017-09-28
Cat timp se poate concentra un copil asupra unei activitati in functie de varsta?

Daca esti convinsa de faptul ca un copil nu poate sta atent mai mult de cateva minute, atunci nu esti foarte departe de adevar. Chiar daca cel mic pare interesat de o jucarie, in realitate, el nu isi poate concentra atentia asupra unui obiect mai mult de 30 de secunde. Daca te joci impreuna cu copilul sau il ajuti sa citeasca o carte, asteapta cateva minute dupa terminarea activitatii inainte de a trece la un alt exercitiu sau la un joc nou.

Componentele atentiei

Oamenii se folosesc de cele 5 simturi - auz, vaz, miros, gust, pipait - pentru a se orienta in spatiu si a se asigura ca sunt in siguranta. Atat copiii, cat si adultii, se intorc din reflex atunci cand aud o lovitura sau latratul unui caine. In timp ce unele persoane invata sa ignore anumite sunete care le pot distrage atentia, altii continua sa tresara la cel mai mic zgomot.

Atentia oamenilor este atrasa totodata de tinuta sau de orice alt lucru care ii intereseaza: hrana pe care o consuma, cartile pe care le citesc, jucariile cu care vor sa se joace. Durata atentiei unui copil depinde de cat de interesanta gaseste mancarea, persoana care il insoteste sau activitatea pe care o desfasoara.

Exista apoi acele lucruri carora le acorzi atentie pentru ca vrei. Adultii fac anumite lucruri pentru ca stiu ca trebuie sa le faca sau pentru ca cineva i-a rugat sa le faca: citesc copilului aceeasi poveste, pentru ca el vrea s-o auda inca o data sau finalizeaza un raport plictisitor doar pentru ca asa le-a ordonat seful. Copiii, pe de alta parte, invata aceasta auto-disciplina treptat.

Parintii trebuie sa fie realisti in privinta capacitatii de atentie a copiilor si sa-i ajute sa si-o dezvolte jucandu-se cu ei, atragandu-le atentia asupra lucrurilor pe care le vad sau le aud, implicandu-i in proiecte si activitati sportive noi si ghidandu-i cum sa faca fata provocarilor. Accesul la televizor, calculator si jocuri electronice trebuie limitat cat mai mult.

Capacitatea de concentrare in functie de varsta

De la 2 la 7 luni

Un bebelus de 2 luni poate mentine contactul vizual, copiind expresii si schimband sunete pentru 2 minute, maxim 3. La 7 luni, capacitatea de a fi atent in timpul unei interactiuni creste la 5 minute.

De la 18 luni

La aceasta varsta, un copil se poate concentra timp de 30 de secunde asupra unei singure sarcini, respectiv pret de 1-2 minute asupra mai multor activitati, inainte sa ceara ajutorul adultului.

De la 2 ani la 2 ani si jumatate

Copiii de 2 ani se pot concetra asupra unei singure activitati cel mult 60 secunde. Cand adultul ii incurajeaza activ, capacitatea de concentrare creste la 2-3 minute. La varsta de 2 ani si jumatate ei sunt capabili sa-si focuseze atentia asupra unei sarcini timp de 2 minute. Atunci cand sunt inclusi intr-un grup de copii mici, se pot juca linistiti timp de 10 minute.

De la 3 ani

Un prescolar isi poate mentine atentia asupra unei activitati individuale timp de 3 pana la 8 minute, daca sarcina este interesanta. El este capabil sa o finalizeze daca sarcina de lucru nu este prea dificila. Totodata, el se poate concentra timp de 15 minute la mai multe activitati, daca acestea contin elemente interesante.

De la 4 ani

Incepand cu varsta de 4 ani, un copil implicat intr-o activitate care i se pare interesanta poate ignora un adult care il cheama la masa. El se poate concentra asupra unei activitati timp de 7-8 minute. Daca activitatea este noua si deosebit de atractiva, interesul activ poate fi mentinut pana la un sfert de ora. In grup, el poate fi atent timp de 5 pana la 10 minute, fara a intrerupe jocul.

De la 5 la 6 ani

Dupa varsta de 5 ani, majoritatea copiilor sunt capabili sa se concentreze asupra unei sarcini fara sa le fie distrasa atentia. Activitatile distractive le pot mentine interesul pentru 10-15 minute. Cat despre sarcinile date de adulti, copiii se pot concentra asupra lor cel mult 6 minute, cu conditia sa fie vorba de ceva usor si interesant.

De la 6 ani, copiii pot lucra in grup si se pot juca fara intrerupere timp de 10 pana la 25 de minute. Activitatile individuale le pot mentine interesul chiar si o jumatate de ora.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Concentrare copii Atentie copii Dezvoltare atentie copii Exercitii concentrare copii

Articole recomandate

Citeste si despre