Urmareste-ne:

7 mituri despre primii pasi ai bebelusului

Primii pasi ai bebelusului... acel moment magic al copilariei mult asteptat de orice parinte este umbrit adesea de o multime de mituri. Inainte de a da ascultare celor din jur cu privire la varsta ideala la care trebuie sa faca bebelusul primii pasi, cum trebuie sa calce cu piciorul pe podea si care sunt tehnicile si dispozitivele care il ajuta sa mearga mai repede, tine cont de faptul ca multe dintre aceste sfaturi neavizate sunt, de fapt, niste mituri care pot afecta mersul si sanatatea celui mic.

primii-pasi-bebelus-afara

Premergatorul ajuta bebelusul sa mearga singur mai repede

Incercarea de a grabi dezvoltarea mersului la bebelus cu ajutorul premergatorului poate avea efect invers si se poate dovedi periculoasa in dezvoltarea micutului. Pe masura ce se apropie de varsta la care poate face primii pasi de unul singur, copilul capata mai multa forta in picioare si in maini, iar plimbarile in premergator se pot dovedi periculoase - exista un risc mai mare de accidentari, caderi sau loviri.

In plus, premergatorul poate incetini dezvoltarea musculara si intarzia primii pasi, intrucat picioarele copilului nu sunt folosite la capacitatea lor maxima in acest dispozitiv.  

Bebelusul trebuie sa se tarasca inainte de a face primii pasi

Pana la realizarea primilor pasi de unul singur, dezvoltarea fizica si musculara a copilului trece prin mai multe etape: ridicat in fundulet, tarat, mers de-a busilea etc. Nu este obligatoriu ca bebelusul sa treaca prin toate aceste etape inainte de a face primii pasi de unul singur.

Unii dintre ei pot sari peste etapa taratului sau mersului de-a busilea si le pot face o surpriza parintilor facand mai repede primii pasi de unul singur, sustine dr. Joseph Gigante, pediatru la Vanderbilt Children's Hospital din Nashville, SUA.  

Muschii picioarelor sunt cei mai importanti pentru mersul bebelusilor

Chiar daca musculatura picioarelor este cel mai intens folosita atunci cand bebelusul face primii pasi, in realitate, dezvoltarea mersului implica mai multe grupe de muschi, inclusiv ai spatelui, gatului sau picioarelor. Musculatura abdominala ajuta bebelusul sa se ridice in fundulet sau in picioare, cu sprijin, si are un rol important si in postura pe care o adopta in timpul mersului.

Este recomandat ca parintii sa incurajeze bebelusii de mici sa se ridice in fundulet, sa ii tina perioade scurte de timp pe burtica, pentru a le intari musculatura abdominala si a-i ajuta sa se ridice mai repede in picioare, si sa-i stimuleze sa faca primii pasi, tinandu-i de subtioare. Spre deosebire de musculatura abdomenului, cea a picioarelor nu are nevoie de antrenamente speciale pentru a se dezvolta, sustine medicul Ari Brown, coautor al cartilor "Baby 411" si "Toddler 411".

Copilul depune suficiente eforturi in mod natural pentru a o dezvolta, atunci cand incearca sa impinga in picioare pentru a se ridica ori se joaca, astfel ca le "antreneaza" suficient pentru marele moment al primilor pasi.

Incaltamintea ajuta bebelusul sa faca mai repede primii pasi

Dimpotriva, sustin specialistii, incaltamintea ar putea ingreuna dezvoltarea mersului la copii. Cel mai indicat este ca bebelusul sa invete sa mearga prima oara in picioarele goale. Purtarea incaltarilor i-ar putea deforma mersul, intrucat deformeaza modul in care calca in podea, postura in timpul mersului si afecteaza dezvoltarea echilibrului si a coordonarii.

Singurele situatii in care copilul are nevoie de incaltari este atunci cand merge pe afara sau pe suprafete umede ori foarte reci. Cele mai bune incaltari la aceasta varsta sunt cele flexibile si antiderapante, dar fara protectoare de glezne. Cumpara-i copilului pantofi cu aparatoare de glezne abia dupa ce invata sa mearga, intrucat inainte de a face primii pasi, i-ar putea afecta mobilitatea picioarelor in timpul mersului.  

Daca bebelusul merge pe varfuri sau cu degetele intoarse spre interior, inseamna ca are probleme

Nu trebuie sa te ingrijorezi daca, in primele zile, saptamani sau luni de cand incepe sa faca primii pasi, copilul tinde sa mearga mai mult pe varfuri ori sa calce pe degetele de la picioare indreptate spre interior. Este o faza prin care trece majoritatea bebelusilor atunci cand deprinde "arta" de a merge si nu este considerata anormala.

Nu inseamna ca ii va afecta mersul in viitor. De obicei, este o problema care se corecteaza de la sine pana la varsta de 3 ani, cand copilul capata mai multa stabilitatate, siguranta sau stabilitate in mers.  

Casa trebuie securizata abia din momentul in care bebelusul incepe sa mearga

Stii bine ca, din primul moment in care copilul va incepe sa exploreze de unul singur teritoriul casei cu propriile picioare, este pandit de pericole la tot pasul - intrerupatore, mobilier, prize, obiecte ascutite etc. - in care s-ar putea accidenta. Masurile pentru protejarea copilului de accidente in casa se impun cu mult inainte ca bebelusul sa faca primii pasi, sustine pediatrul Joseph Gigante.

Nu uita ca cel mic incepe sa capete independenta in miscari inca din primul moment in care se ridica in fundulet, trage de lucruri, se taraste sau merge de-a busilea, adica de dinainte de a merge de unul singur. Este important ca de pe la varsta de 5-6 luni, cand copilul capata mpbilitate in miscari, sa incepi sa rearanjezi mobilierul si sa securizezi prizele, intrerupatoarele, cablurile si alte obiecte in care s-ar putea accidenta.  

Statul in picioare sau pastrarea echilibrului se invata cel mai greu

Ai crede ca primul moment in care copilul reuseste sa stea pe propriile picioare, fara a se tine cu manutele de nimic din jur, este hopul cel mai mare in invatarea mersului. In realitate, nu aceasta este partea cea mai grea.

Asezatul in fundulet, dupa ridicare, este cea mai dificila parte a invatarii mersului, intrucat la inceput, bebelusul nu stie cum sa revina la pozitia de sezut, direct din picioare. Este recomandat sa ii arati tot timpul cum sa se aseze, pana cand invata siretlicul si se descurca singur.  

Mai cunosti si alte mituri sau sfaturi neavizate pe care mamicile ar trebui sa le ignore cand vine vorba de invatarea primilor pasi la bebelusi? Impartaseste-le cu noi in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Mituri primii pasi Mituri mers bebelusi Primii pasi bebelus

Daniela Ganciu

Pasionata de cuvinte cu sens, puse in forme si ambalaje practice si utile pentru orice mamica sau viitor parinte. Intotdeauna scriu cu gandul ca articolul va deveni un ghid, un prieten, un ajutor pentru cititorii mei.

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul