Alaptarea, remarcabila prima ora din viata

/ / Modificat: 2011-12-07
Alaptarea, remarcabila prima ora din viata

Prima ora din viata: motive pentru a alapta

  • Copilul este mai putin stresat, este mai calm si are ritmul respiratiei, ca si pe cel cardiac, mai stabil.
  • Atunci cand se naste, copilul este steril. In prima ora dupa nastere, corpul lui este colonizat de bacteriile din mediu. Daca este pus pe pieptul mamei, in contact piele la piele, el va fi colonizat de bacteriile de pe pielea ei. El este aparat de infectia cu aceste bacterii prin anticorpii specifici pe care ii primeste prin laptele matern. Daca insa copilul este preluat de personalul medical, el va fi colonizat de bacteriile de pe mainile si hainele acestor persoane, bacterii care sunt germeni de spital, mai nocivi decat cei de pe pielea mamei. Fata de germenii de spital, imunitatea copilului, chiar si alaptat, este mai putin competenta.
  • La primele mese copilul primeste colostru, numit in unele culturi "darul vietii".

Colostrul este bogat in celule active imunologic, anticorpi si alte proteine cu rol protector. Prin aceasta el actioneaza ca prima vaccinare a copilului si il protejeaza fata de multe infectii. El ajuta si la reglarea dezvoltarii sistemului imunitar propriu al copilului.

Colostrul contine factori de crestere care ajuta intestinul copilului sa se matureze si sa functioneze eficient. Acest fapt ingreuneaza patrunderea microorganismelor si alergenilor  in corpul copilului.

Colostrul este bogat in vitamina A, care contribuie la buna functionare a ochilor si la reducerea infectiilor.

Colostrul stimuleaza functionarea intestinului copilului, astfel incat acesta sa elimine rapid meconiul (materiile fecale acumulate in timpul vietii intrauterine). Acest lucru va contribui si la reducerea icterului copilului.

Colostrul “vine” in portii mici, adecvate volumului mic al stomacului copilului.

  • Atingerea cu mainile si cu gura si suptul sanului stimuleaza eliberarea de ocitocina – lucru important din mai multe motive.

Ocitocina produce contractii ale uterului. Aceasta poate ajuta la expulzia placentei si reducerea sangerarii dupa nastere.

Ocitocina stimuleaza alti hormoni care o fac pe mama sa se simta calma, relaxata si sa isi iubeasca nou-nascutul.

Ocitocina stimuleaza curgerea laptelui din san.

  • Femeile traiesc o incredibila bucurie la aceasta prima intalnire cu copilul lor. La aceasta intalnire trebuie incurajati si tatii sa participe. Acum este momentul in care incepe legatura dintre mama si copil si, de ce nu, si dintre tata si copil.

Nota: Mamele HIV-pozitive trebuie sa se consulte cu medicul lor inainte de a decide sa alapteze. Chiar daca doctorul le va sfatui sa nu alapteze, contactul piele la piele tot trebuie sa aiba loc imediat dupa nastere.

Prima ora din viata: contactul intre copil si mama

Atunci cand nou-nascutii sanatosi sunt plasati imediat dupa nastere in contact piele la piele pe abdomenul si pieptul mamei, demonstreaza capacitati remarcabile. Sunt vioi si, stimulati de atingerile blande ale mamei, ajung la sanul ei.

Ei incep sa atinga si sa maseze sanul; aceasta prima atingere delicata a sanului de catre mana sau capul copilului stimuleaza eliberarea de ocitocina materna, ceea ce declanseaza atat curgerea laptelui cat si revarsarea de dragoste pentru copil. Apoi copilul miroase, atinge cu gura si linge mamelonul. In final copilul se ataseaza la san si incepe sa suga.

Ca un corolar, contactul timpuriu piele la piele si initierea precoce a alaptarii sunt asociate cu reducerea mortalitatii in prima luna de viata. In acelasi timp ele se mai asociaza si cu cresterea alaptarii exclusive si a duratei alaptarii in urmatoarele luni, ducand la o mai buna sanatate si la reducerea ulterioara a mortalitatii.

Pentru prima oara cercetatorii au evaluat efectele momentului la care are loc prima alaptare asupra mortalitatii neonatale si au aratat ca mortalitatea poate fi redusa daca alaptarea este initiata in prima ora de viata.

Prima ora din viata: initierea alaptarii

Mamei trebuie sa i se ofere posibilitatea de a fi ajutata pe timpul nasterii de cineva apropriat de mediul si cultura ei, sensibil la nevoile ei.

Mama trebuie incurajata sa foloseasca pe durata travaliului metode non farmacologice (masaj, aromoterapie, miscare) de calmare a durerii.

Mamei trebuie sa i se ofere posibilitatea sa nasca in ce pozitie doreste.

Dupa expulzie, copilul trebuie sters rapid, pastrand cat mai mult din vernix-ul care protejeaza pielea delicata a copilului.

Dupa nastere, copilul trebuie pus in contact piele la piele pe pieptul mamei, cu fata spre ea; ambii vor fi acoperiti impreuna.

Copilului trebuie sa i se dea timp (50 - 60 minute) sa caute sanul. In acest timp mama isi va stimula copilul cu atingerea ei si il poate ajuta sa se apropie de mamelon, dar nu il va grabi sau forta.

Copilul va fi tinut in contact piele la piele pana ce copilul nu mai suge si chiar si dupa aceea daca mama doreste. Cu toate acestea, acest prim contact nu trebuie vazut neaparat ca prima masa, uneori reprezinta doar o cunoastere reciproca.

Si femeile care au nascut pe cale chirurgicala trebuie sa li se dea copiii in contact piele la piele dupa nastere.

Procedurile intruzive sau stresante trebuie amanate. Copilul trebuie cantarit, masurat si i se administreaza medicatia preventiva DUPA primul contact piele la piele.

Nu se ofera copilului lichide sau mese prelacteale, cu exceptia situatiilor in care exista o indicatie medicala clara.

Informatii oferite de UNICEF.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Alaptarea bebelusului

Articole recomandate

Citeste si despre