Sfat catre viitoarele mame: Renuntati la bauturile alcoolice!




 

Femeile care sunt insarcinate sau care incearca sa aiba copii trebuie sa renunte complet la alcool, informeaza o brosura a Departamentul Britanic de Sanatate, citat de Sky News. Pana de curand, se recomanda ca femeile gravide, sau cele care incercau sa ramana insarcinate sa nu consume cantitati insemnate de alcool, sau sa evite sa se imbete. In prezent, viitoarele mame sunt sfatuite sa renunte de tot la bautura, deoarece unele femei subestimeaza  riscul la care isi supun propriul copil prin consumul de bauturi alcoolice.

Noua directiva a fost emisa in urma rezultatelor unui sondaj, care aratau ca 9% dintre femeile insarcinate consumau alcool in cantitati mari. Oficialii britanici care au initiat aceasta campanie sunt de parere ca sfaturile anterioare date viitoarelor mame ar fi putut sugera ca e in regula daca bei putin alcool in timpul sarcinii, dar acest "putin" poate varia de la o persoana la alta.


In orice caz, daca o femeie gravida alege sa bea alcool in timpul sarcinii, ar trebui sa minimalizeze riscul la care isi supune copilul consumand foarte putin alcool o data sau de doua ori pe saptamana si ar trebui sa evite sa se imbete. Cifrele date publicitatii de Organizatia Nationala Britanica care lupta impotriva sindromului fetusului afectat de alcool arata ca mai mult de 6000 de copii care se nasc anual in Marea Britanie sufera de acest sindrom, denumit stiintific "Foetal Alcohol Spectrum Disorder" (FASD). FASD este un termen generic pentru probleme de ordin psihic, mental si de comportament, inclusiv dizabilitatea de a invata, pe care ar putea sa le manifeste copii ale caror mame au consumat alcool in timpul sarcinii.

Aceasta campanie care le sfatuieste pe viitoarele mame sa renunte la alcool in timpul sarcinii a fost primita cu entuziasm si de organizatia de caritate care protejeaza drepturile copilului, "Tommy's", care sustine cu tarie faptul ca nu exista o dovada conform careia ar exista o anumita cantitate de alcool care sa nu dauneze fatului, iar orice picatura de alcool poate trece prin placenta catre copil. "Alcoolul dauneaza fatului mai mult decat oricare alta substanta, inclusiv marijuana, heroina sau cocaina", afirma directorul executiv al fundatiei, Jane Brewin. "Chiar daca se considera ca unul sau doua paharele de alcool pe saptamana nu dauneaza, organizatia noastra sustine ca zero alcool inseamna zero risc", mai adauga aceasta.

7 Iunie 2007

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:



Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul