Urmareste-ne:

Sarutul ingerilor la bebelusi




 

"Sarutul ingerilor", "ciupiturile berzei", "capsunele", "pete cafea cu lapte"... exista tot felul de denumiri populare pentru semnele cu care vin pe lume unii bebelusi. Multi parinti pun aceste pete pe seama unei superstitii: daca viitoarea mamica a furat in perioada sarcinii un obiect sau un fruct ori a gustat de pe taraba unui taran un fruct la care a poftit, fara sa il plateasca, forma acestuia va aparea pe pielea pruncului sau ca dovada a "furtisagului".

Superstitia nu are insa nici un fel de explicatii stiintifice. Semnele aparute pe pielea bebelusilor pot fi permanente sau pot disparea in timp. Cele mai cunoscute sunt petele rosii sau roz (de culoarea somonului), numite de medici hemangioame, care apar fie la ceafa ("ciupiturile berzei"), fie pe pleoape, intre sprancene sau pe frunte ("saruturile ingerilor"). Aceste pete dispar de regula dupa cateva luni de la nastere, dar uneori se estompeaza abia dupa cativa ani.


Unii copii au un alt tip de hemangioame, numite "capsunele", aparute din cauza malformatiilor unor vase de sange superficiale. Ele au aspectul unor mici pete rosii, care pot creste in dimensiune, formand mici noduli reliefati. Aceste pete sunt de culoare rosu stralucitor sau vinetiu ("pete ca vinul de Porto") si sunt permanente. Mai exista unele pete cafea cu lapte, care sunt netede, au o forma ovala, iar gama de culori variaza de la maro deschis pana la maro ciocolatiu. Se gasesc de obicei pe torace, fese sau picioare si nu prezinta nici un pericol pentru bebelusi.

Si sa nu uitam de binecunoscutele alunite (nevi congenitali), care pot aparea pe pielea copiilor din primele luni de la nastere. Sunt localizate oriunde pe piele, avand forme si marimi variate. Parintele este bine sa previna pe cat posibil scarpinarea sau zgarierea semnelor din nastere. Hemangioamele contin vase de sange care pot sangera. In cazul in care semnul din nastere creste sau a suferit un traumatism, parintele trebuie sa mearga cu copilul la medic.

Totodata, daca hemangiomul devine dureros si sangereaza, se va aplica un pansament steril si se va consulta de urgenta un specialist. Pielea copiilor cu hemangioame sau alunite va fi foarte atent protejata de razele soarelui.  Pielea nou-nascutului difera in functie de momentul nasterii. Copiii prematuri au pielea subtire si transparenta, fiind acoperita de o substanta alba care ii protejeaza de lichidul amniotic. La copiii nascuti la termen si cei nascuti dupa termen, substanta alba apare numai in cutele pielii.

Semnele din nastere, temporare sau permanente, sunt frecvent intalnite la nou-nascuti. De asemenea, aproape 50% dintre nou-nascuti au acnee, dar cosurile mici si albe dispar de obicei foarte repede.  

(Steluta Indrei)  

Citeste tot articolul in: Jurnalul National

08 Ianuarie 2007

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:



Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul