Urmareste-ne:

Parintii activi au copii activi




 




Un nou studiu arata ca parintii care sunt activi in timpul sarcinii si in prima perioada a vietii copilului lor tind sa aiba copii mai activi, relateaza ScienceDaily.

Unii factori de risc pentru boli ale adultilor sunt asociati cu niveluri scazute ale activitatii fizice la copii. Exista conexiuni si intre factorii din prima parte a vietii (de la nastere pana la varsta de 5 ani) si obezitatea infantila.

Dar exista foarte putine date legate de influentele primei parti a vietii asupra activitatii fizice a copiilor. Asadar, cercetatorii au inclus in studiu copii cu varste cuprinse intre 11 si 12 ani pe care i-au rugat sa poarte un accelerometru timp de 7 zile care inregistra minut cu minut intensitatea si frecventa activitatii fizice.


Au fost colectate date valide de la 5.451 de copii si au fost analizate in contrast cu diferiti factori care se presupune ca afecteaza activitatea fizica.

Cativa factori au aratat o mica asociere cu activitatea fizica de mai tarziu din viata. Acestia includ activitatea mamei in timpul sarcinii (in special mersul vioi si inotul), perioada nasterii, activitatea fizica a unuia sau a ambilor parinti cand copilul arvea 21 de luni si un frate mai mare.

Autorii studiului explica faptul ca este putin probabil ca asocierea cu activitatea mamei in timpul sarcinii sa se datoreze factorilor biologici din pantece. In schimb, mamele care sunt active fizic in timpul sarcinii vor fi, cel mai probabil, active si dupa sarcina si acest lucru influenteaza activitatea fizica a copiilor.

Ei adauga faptul ca asocierea cu perioada nasterii este dificil de explicat, dar ar putea avea legatura cu varsta la care copilul incepe sa mearga la scoala.

Fumatul atat la mama cat si la tata a constituit o asociere pozitiva cu activitatea fizica. Cercetatorii spun ca acest lucru este surprinzator deoarece fumatul in timpul sarcinii duce la obezitatea copilului in copilarie.

Autorii studiului sustin ca au aratat ca factorii din prima parte a vietii au o influenta limitata asupra activitatii fizice de mai tarziu din viata, in jurul varstei de 11-12 ani, dar ca acesti copii sunt usor mai activi daca parintii lor se pastreaza activi in prima parte a vietii copilului.

Prin urmare, daca parintii sunt ajutati sa isi mareasca activitatea fizica, pot promova in acest fel un stil de viata activ al copilului lor.

Cercetatorii recomanda ca studiile viitoare sa examineze aceste asocieri in ultima parte a adolescentei cand activitatea fizica scade, in special la fete.

Alina Sica

Redactor Copilul.ro

12 Decembrie 2007



Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:



Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul