Femeile insarcinate trebuie sa evite ecografiile inutile


Potrivit unui studiu recent efectuat pe soareci de o echipa de cercetatori americani, gravidele ar trebui sa evite ecografiile inutile, intrucat s-a constatat ca ultrasunetele pot afecta dezvoltarea cerebrala a fetusilor, releva site-ul cotidianului electronic canadian Le Matinternet, consultat de Rompres.

In ciuda acestui fapt, oamenii de stiinta considera ca aceste concluzii nu ar trebui sa le impiedice pe viitoarele mame sa se supuna unor ecografii necesare din motive medicale.

Potrivit studiului, atunci cand femelele de soarece gestante sunt expuse la ultrasunete, un mic numar de celule nervoase ale creierului in curs de dezvoltare al fetusului lor nu reuste sa creasca in mod normal in cortexul cerebral.



"Studiul nostru pe soareci nu inseamna ca trebuie sa se renunte la utilizarea ultrasunetelor in cazul fetusilor umani, atunci cand lucrul acesta este necesar din ratiuni de diagnostic ori in cadrul unui tratament medical", a declarat dr. Pasko Rakic, cercetator principal si presedintele catedrei de neurologie a Facultatii de Medicina a Universitatii Yale.

Cu toate acestea, femeile nu ar trebui sa se supuna unor ecografii ce nu sunt absolut necesare pana cand nu vor fi efectuate cercetari suplimentare in aceasta chestiune.

Potrivit studiului lui Rakic, desi efectele ultrasunetelor asupra dezvoltarii creierului uman raman necunoscute, unele tulburari ar fi cauzate de deplasarea unor celule ale creierului in timpul dezvoltarii lor.

"Aceste tulburari merg de la retardul mintal si probleme de epilepsie la copii, pana la tulburari de invatare, la autism si schizofrenie", au indicat cercetatorii intr-un articol dat publicitatii marti in Proceedings of the National Academy of Sciences.

Ecografiile sunt efectuate pentru a determina numarul exact al saptamanilor de sarcina, servind, apoi, si la verificarea prezentei unor malformatii anatomice si a altor probleme.

ROMPRES

10 august 2006>/i>


Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:



Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul