Urmareste-ne:

Ce inseamna cancerul de san pentru partener?




 

Dintre toti termenii medicali, "cancerul" este cel mai inspaimantator. Clipele groaznice prin care trec femeile cand afla ca au cancer de san sunt greu de suportat, dar nimeni nu se intreaba prin ce trece partenerul in acele momente, fiind normal ca toata atentia sa se centreze pe pacienta. Sotul trebuie sa fie alaturi de ea, desi ii este la fel de greu sa accepte ce se intampla.

Atat reactia femeii care afla vestea trista, cat si a partenerului sunt decisive, pentru ca, din acel moment, viata lor se schimba complet. Femeia trebuie sa decida daca va lupta cu boala, iar pentru partener este un moment de rascruce in care demonstreaza cat de mare este iubirea pentru ea. El trebuie sa hotarasca daca ii va ramane alaturi in momentele   extrem de dificile care urmeaza.


Sotul, inger pazitor

Tereza se casatorise de numai cateva zile, cand a aflat ca are cancer mamar: "Sotul a fost ingerul meu pazitor, s-a purtat foarte frumos. Cand am aflat diagnosticul, aveam un nod in gat, nici nu puteam vorbi. M-a luat de mana si mi-a spus ca vom lupta impreuna. A stat cu mine la Cluj, pentru operatie, trei saptamani. Dormea la manastirea din curtea spitalului. Asta a fost luna de miere. Ma gandeam ca era mai bine sa fi aflat vestea inainte de casatorie, ca sa nu-i mai dau viata peste cap. Dar cand il vedeam dimineata, parca il vedeam pe Dumnezeu. Doctorul ne-a explicat ca trebuie sa-mi scoata tot sanul, iar sotul m-a sustinut, spunandu-mi ca o sa reusim si ca o sa depasim momentele astea".

Sprijinul partenerului, esential

Pentru Monica, vestea cancerului mamar a venit dupa ce trecuse deja prin momente grele. De-abia iesise dintr-un divort urat, ramasese somera si avea si un copil de crescut: "Eram ravasita si distrusa, l-am chemat pe Mugur, omul cu care traiesc si i-am spus. Atunci l-am simtit mai aproape de mine ca niciodata. A tacut, a fumat o tigara si mi-a spus ca totul o sa fie bine. Mai mult nu putea, ca il napadea plansul. Nu l-am lasat sa vada operatia pentru ca nu voiam sa prinda repulsie".

Dupa ce i-au fost extirpati ambii sani, Liliana a avut parte de o alta veste proasta: mastoza. "Sotul meu imi facea complimente, imi spunea ca sunt frumoasa. E normal sa te intrebi daca nu cumva apare in cuplu repulsia sau, pur si simplu, mila. Dar el mereu imi repeta ca sunt perfecta, desi eu eram frustrata in sinea mea. Dupa aceea mi-a spus despre o fundatie care ajuta femeile operate sa-si refaca sanii si ca m-a programat la ei. Reconstructia sanului mi-a readus viata la normal".

Socul ii indeparteaza pe unii barbati

Nu toate femeile sunt la fel de norocoase. socul este foarte mare si nu toti barbatii reactioneaza favorabil. Nu sunt putine femeile care au avut parte de replici cum ar fi "Credeam ca esti sanatoasa, cand m-am insurat cu tine!" sau "Ce le voi spune prietenilor?".

Este si cazul Martei: "In situatii-limita se cern oamenii adevarati. Pana la 35 de ani nu reusisem sa-mi intemeiez o familie. Aveam un prieten, dar mai tarziu aveam sa-mi dau seama ca nu m-a iubit indeajuns si nu m-a considerat o prioritate in viata lui, preferand sa-si petreaca viata alaturi de o alta persoana, sanatoasa. Incercam sa gasesc in el persoana care sa-mi fie alaturi, la bine si la rau, dar timp de un an de zile nu a binevoit sa-mi dea un telefon. Inainte de operatia de reconstructie a sanului s-a intamplat sa ma sune sa ma invite la film. M-am dus si i-am povestit totul. Am sperat ca, datorita sinceritatii mele, voi descoperi in el un prieten adevarat, dar nu a fost asa".

(Florin Pupaza)

Citeste continuarea in Adevarul

10 Octombrie 2006

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul