Profesorii ar putea avea statut de autoritate publica. NU vor mai avea voie sa dea meditatii

/ / Modificat: 2019-10-10
Profesorii ar putea avea statut de autoritate publica. NU vor mai avea voie sa dea meditatii

Profesorii ar putea avea statut de autoritate publica. Acest lucru inseamna, printre altele, ca cei care agreseaza cadrele didactice vor fi sanctionati mai dur si cercetati penal, potrivit edupedu. 

Initiatorii legii aflate acum in Parlament spun ca modificarea este necesara, pentru ca in ultimii ani, peste 70 de mii de profesori din Romania au fost agresati.

Noul statul al profesorilor va fi similar cu cel al magistratilor sau al politistilor. Asta inseamna ca vor trebui sa lucreze pana la 8 ore pe zi, dar NU vor mai avea voie sa faca meditatii. Acestia vor intocmi si rapoarte catre superiorii lor, catre directori si inspectori scolari.

Functionarii publici sunt sanctionati mai asupru pentru faptele lor, iar acelasi lucru se va intampla si in cazul profesorilor.

Regulile se schimba si pentru cei care vor agresa profesorii. Acestia risca dosar penal pentru ultraj.

Proiectul urmeaza sa fie dezbatut în Senat, for legislativ decizional in acest caz.

Ce schimbari vor fi

  • - Vor lucra 8 ore / zi;
  • -Nu mai au voie sa faca meditatii;
  • - Vor fi evaluati ierarhic;
  • - Raspunderea pentru faptele proprii este mult mai mare;
  • - Raspund pentru notele mici ale elevilor;
  • - Cei care vor lovi un profesor vor avea dosar penal pentru ultraj;

Elevii si parintii nu sunt de acord cu proiectul de lege

Consiliul National al Elevilor si Federatia Asociatiilor de Parinti nu sunt de acord cu acest proiect de lege care le ofera profesorilor statutul de autoritate publica.

"Nu putine sunt cazurile in care unii profesori, iin profilul carora putem distinge lipsa vocatiei necesara pentru iindeplinirea acestei meserii, abuzeaza elevii, mai ales pe cei cu probleme emottonale sau cu dificultati de integrare in mediul educattional, iar cazurile in care drepturile elevilor sunt incalcate de catre profesori sunt chiar si mai numeroase. Suntem de parere ca respectul si colaborarea dintre cei mai importanti actori de pe scena iinvatamantului – elevii si profesorii – trebuie construit natural, aceasta lege blocand respectul organic care ar putea fi nutrit in comunitatile scolare," precizeaza Consiliul National al Elevilor si Federatia Parintilor, intr-o scrisoare deschisa transmisa presedintelui Klaus Iohannis.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre