Nadia Comaneci, ajutorul lui Mos Craciun




 




Astazi, 13 decembrie 2007, a avut loc o vizita a Nadiei Comaneci la caminul de copii "Casa din Tei", situata pe Strada Gheorghe Serban numarul 7A din cartierul Tei, unde a asistat la un scurt program artistic si unde l-a ajutat pe Mos Craciun sa imparta cadouri celor mici.

Copiii au fost entuziasmati de cadourile primite si au remarcat uimiti ca fiecare din ei a primit altceva. Nadia nu parea deloc deranjata de aparatele de fotografiat si camerele de filmat fiind complet acaparata de copii. La un moment dat o doamna fotograf vrand sa ii capteze atentia i-a spus "Nadia, te uiti si la noi!". Zeita de la Montreal a fost parca trezita dintr-un vis de aceasta rugaminte insistenta.


Se pare ca Nadia Comaneci a ramas profund impresionata de actiunile caritabile care au fost intreprinse in Romania in ultimii ani si a multumit presei pentru ajutorul pe care il acorda in a transmite mesajul si in afara granitelor: "Lumea in afara nu stie de schimbarile care s-au facut aici. Ei au ramas cu ideea de ceea ce s-a mediatizat acum cativa ani. Multumesc presei pentru ca duce vestea ca se fac eforturi mari in Romania."

Intrebata ce le doreste copiilor de sarbatori, Nadia a declarat "In primul rand, multa sanatate – este cel mai important lucru si, de asemenea, faptul ca sunt inconjurati de cei dragi ii face sa se simta ca acasa si sa se simta in familie."

 




Primarul Neculai Ontanu, de asemenea prezent la eveniment, a tinut sa adauge ca "Nu exista diferente intre ce inseamna Romania si ce inseamna celelalte tari in ceea ce priveste grija pentru copii." In plus, Nadia observa ca "Dezvoltarea sociala a copiilor este foarte bine pusa la punct. Am fost la cateva camine si am fost impresionata de faptul ca acei copii stiau deja engleza si franceza."

Nadia Comaneci nu se opreste insa aici. Ea a declarat ca actiunea de la caminul de copii "Casa din Tei" este doar inceputul si Fundatia Nadia Comaneci are foarte multe proiecte in desfasurare si foarte multe proiecte noi care vor fi puse in miscare. Dupa parerea celebrei gimnaste, lucrurile incep sa mearga bine in ceea ce priveste ativitatea caritabila din Romania si s-a declarat increzatoare in faptul ca vor exista din ce in ce mai multe proiecte de acest gen: "Noi suntem niste oameni foarte destepti, foarte creativi si foarte receptivi. Chiar si sotul meu a cazut pe spate. Deci avem potential, avem de unde si sunt convinsa ca o sa facem o mare schimbare."

La intrebarea "Va simtiti mai apropiata de acesti copii acum ca aveti si dumneavoastra un copil?", Nadia raspunde cu foarte mult entuziasm: "Imi placeau copiii inainte oricum, dar acum este un alt sentiment, e sentimentul de mama care este diferit."

Nadia Comaneci, o personalitate de renume international care a dus Romania pe culmile gloriei, depune mari eforturi pentru a-i ajuta pe copiii si pe mamicile din tara sa de origine fiind implicata in proiecte precum "First bebe" – care ofera cursuri gratuite parintilor ce asteapta primul copil, strangerea de fonduri pentru infiintarea policlinicii social-medicale fara scop lucrativ "Clinica copiilor Nadia Comaneci", dar si multe altele.

Zeita de la Montreal este un exemplu demn de urmat de persoanele dornice sa intreprinda actiuni caritabile deoarece aduce de fiecare data ceva nou prin proiectele sale incercand in acelasi timp sa intareasca relatiile de colaborare cu organizatiile de acest gen din strainatate: "E o lume deschisa. Ei ne solicita pe noi pentru problemele de caritate, iar noi suntem prezenti la toate actiunile lor. Asemenea lucruri se fac peste tot in lume. Asadar, este normal sa apelam la ajutorul lor."

Alina Sica

Redactor Copilul.ro

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:



Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul