Maternitatile bune "se bat" pe mamici




 

Numarul maternitatilor particulare a crescut in ultima perioada, insa nici cele de stat nu se lasa mai prejos si contra-ataca cu oferte tentante. Fie ca au "scoruri" mult prea mari, fie ca sunt prea putine si concentrate in zonele dezvoltate, maternitatile din sistemul privat raman accesibile unui numar redus de romance. In Bucuresti sunt trei maternitati functionale si doua in asteptare, in timp ce provincia se poate lauda cu doua maternitati particulare la Cluj, dintre care una nedeschisa. Pe de alta parte, maternitatile de stat au inceput si ele sa contraatace cu saloane renovate si conditii mai bune. Singurele maternitati integral particulare functionale sunt cele de la spitalele bucurestene Euroclinic si Saint Lukas si cea de la Clinica Hipocrate din Cluj. Daca la Saint Lukas Hospital clientela este aleasa pe spranceana, numarul membrilor care au acces la servicii fiind limitat la 1.500, Euroclinicul se vrea o unitate spitaliceasca pentru toata lumea.


Centrul Medical Unirea si Centrul Medical Romar au avut si ele ideea deschiderii unei maternitati, dar de aceasta data in parteneriat cu spitale de stat. Practica nu este tocmai agreata de cei din sistemul 100% privat, care sustin ca pacientele care aleg parteneriatele public-privat platesc la fel ca la particular pentru servicii de stat. Centrul Medical Unirea colaboreaza cu Spitalul Elias din Capitala, unde are doua rezerve cu frigider, aer conditionat, televizor. Pentru o nastere pe cale naturala, clientele CMU platesc aproximativ 1.300 de euro, iar pentru o cezariana, 1.800 de euro. La aproape un an dupa ce anuntasera ca se lanseaza cu o maternitate la Spitalul Polizu, Centrul Romar inca nu a deschis portile, asteptand legea asigurarilor private de sanatate. O nastere naturala va costa aici 600 de euro, iar o cezariana, 900 de euro.

Cum chiria platita de centrele private spitalelor pentru gestionarea rezervelor din spitalele de stat este mica, conducerile multor unitati medicale au decis sa-si administreze singure rezervele. "Daca le inchiriam altcuiva, primeam chirie 400 de euro pe luna. Asa, avem propriile noastre rezerve care ne aduc pe luna aproximativ 1.000 de euro", spune Raluca Ioan, directorul medical al Institutului pentru Ocrotirea Mamei si Copilului "Alfred Rusescu". Pentru sume ce variaza intre 75 si 500 de lei pe zi, o mamica poate inchiria o rezerva cocheta la spitalele Pantelimon, Polizu, Universitar sau Filantropia din Capitala.

(Ionela Croitorescu)

Citeste tot articolul in: Evenimentul Zilei  

30 Ianuarie 2007

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:



Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul