Amenzi usturatoare pentru firmele cu angajati prea stresati. E lege!

| | Modificat: 2019-07-10 14:59:38

Stresul constant pe care oamenii il resimt la lucru ar putea dauna grav sanatatii mentale. Anxietatea, depresia si lipsa de motivare la serviciu sunt provocate de programul incarcat, numeroasele termene limita si presiunea constanta asupra angajatilor. Exista, insa, o tara in care companiile cu angajati stresati pot primi amenzi usturatoare.

stres-munca

Ministerul Muncii din Mexic a elaborat un act normativ privind riscurile psihosociale, care obliga angajatorii sa identifice, sa analizeze si sa elimine factorii care pot afecta sanatatea emotionala a angajatilor.

Factorii de risc psihosocial sunt strans legati de mediul de lucru, cu sarcinile de la serviciu si cu organizarea acestora. Cand mediul de lucru este unul toxic, sanatatea mentala a angajatilor poate avea de suferit.

Stresul de la locul de munca se traduce prin tulburari de somn, anxietate sau chiar depresie, iar legea elaborata de Ministerul Muncii din Mexic obliga angajatorii sa identifice lucratorii vulnerabili la riscurile psihosociale, sa dezvolte un mecanism de semnalare a problemelor, sa organizeze actiuni care sa promoveze simtul apartenentei si sa elaboreze scheme de recunoastere a muncii depuse. Legea vizeaza companiile cu minimum 15 angajati. Printre obligatiile ce revin angajatorului se numara si oferirea de recompense, sensibilizarea directorilor, facilitarea accesului la activitati culturale si sportive sau de integrare familială.

Companiile care nu vor respecta regulile impuse de actul normativ vor primi amenzi intre 42.000 si 420.000 de de pesos.

Factorii de risc psihosocial au fost impartiti in patru categorii: organizarea muncii (volumul de munca, salariile, raportul de echilibru intre volumul de munca si salariu, termenele limita, sarcinile de serviciu, sarcini de serviciu incompatibile), continut (interactiunea directa cu clienti, riscul de a fi tratat urat, efortul, conditiile de lucru), relatii la serviciu si conditii de munca (termenii contractului de munca, siguranta locului de munca, oportunitati de a avansa in cadrul companiei, asigurari sociale).

Potrivit actului normativ, factorii de risc psihosocial sunt aceia care pot provoca crize de anxietate tulburari ale somnului, stres, probleme de adaptare, toate acestea fiind derivate din natura sarcinilor avute la job, din numarul de ore de lucru si din gradul de expunere la situatii traumatizante sau acte de violenta.

Legea va intra in vigoare in octombrie 2019 si prevederile ei devin obligatorii din octombrie 2020.

Identificarea angajatilor vulnerabili se va face pe baza unor chestionare stadard, anexate actului normativ. Angajatii vor trebui sa spuna daca au fost expusi la experiente traumatizante, daca au asistat sau au fost implicati in acte cu violenta (furt, atac armat etc.) la lucru; totodata, vor trebui sa semnaleze daca au avut probleme cu somnul sau tulburari comportamentale ca urmare a unor asemenea incidente.

Taguri Angajat stresat Stres munca

Articole recomandate

Citeste si despre