Urmareste-ne:

Alocatii mai mari pentru nou-nascuti, indemnizatii mai mici pentru parinti




 

Incepand cu acest an, proaspetii parinti nu vor mai primi indemnizatia de 800 de lei pentru cresterea copilului de pana la doi ani, respectiv de pana la trei ani, in cazul copilului cu handicap, ci 600 de lei.

Prevederea face parte din ordonanta de urgenta 148/2005 care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2006. In schimb, conform aceluiasi act legislativ, alocatia pentru copiii care indeplinesc conditiile de varsta de mai sus va fi de 200 de lei, in loc de 24 de lei. Practic, aceeasi Marie, cu alta palarie, numai ca daca pana acum, suma alocatiei de stat si a indemnizatiei pentru cresterea copilului ajungea la 824 de lei, de la 1 ianuarie 2007, aceasta va fi cu 24 de lei mai mica, adica 800 de lei.


De ce era necesara aceasta masura, explica Maria Muga, secretar de stat in Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei. "Suma pe care o vor primi parintii respectivi va fi de 800 de lei, insa s-a modificat cuantumul celor doua ajutoare sociale. S-a luat aceasta hotarare pentru ca toti copiii (inclusiv cei ai caror parinti nu au vechime in munca) sa poata beneficia de o alocatie de 200 de lei, in loc de 24 de lei, cat aveau pana acum". De indemnizatia pentru cresterea copilului vor beneficia in continuare numai parintii care au vechime in munca de cel putin 12 luni, in ultimul an anterior datei nasterii copilului. Tot de la 1 ianuarie 2007, se modifica si cuantumul stimulentului lunar pentru persoanele care se intorc la serviciu in timpul perioadei prevazute pentru cresterea copilului.

Astfel, acestea vor primi 100 de lei, in loc de 300 de lei, cat primeau pana in prezent. In aceasta situatie, plata indemnizatiei de crestere a copilului se suspenda. Cererile pentru acordarea drepturilor de mai sus si documentele care atesta indeplinirea conditiilor legale de acordare a acestora se depun la primaria comunei, orasului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucuresti, pe a carui raza isi are domiciliul solicitantul.

Citeste tot articolul in: Curentul

05 Ianuarie 2007

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul