Cum sa faci asteptarea rezultatului testului de sarcina mai usoara

/ / Modificat: 2017-10-10
Cum sa faci asteptarea rezultatului testului de sarcina mai usoara

Daca incerci de ceva vreme sa ramai gravida, asteptarea pana cand poti face un test de sarcinapoate parea interminabila si este destul greu de suportat. Cele doua saptamani de asteptare inseamna rabdare intinsa la maximum si tresarirea la fiecare simptom al unei sarcini.

Pentru ca stim cat de grele sunt aceste doua saptamani, ti-am pregatit cateva sfaturi pentru a face asteptarea mai usoara.

1. Nu supraanaliza fiecare reactie din organism

Balonarea, greata si crampele abdominale pot fi un semn sa esti insarcinata, insa ele pot sa apara si din alte motive - o masa prea bogata sau un aliment care nu e e bine tolerat de organism. De asemenea, multe dintre ele pot fi si cauzate de sindromul premenstrual. Desi e greu in aceste doua saptamani sa nu pui astfel de simptome pe seama unei sarcini, incearca sa nu supraanilzezi aceste reactii ale corpului tau.

Daca la fiecare semn de acest fel tresari si te gandesti sa este o sarcina, nu vei face decat sa cresti nivelul de stres si sa iti creezi sperante, care ar putea sa se dovedeasca a fi desarte. In loc sa cauti online fiecare simptom pe care il ai si sa pierzi ore documentandu-te pe tema asta, mai bine citesti un roman sau vezi un film, care sa te ajute sa te destinzi si sa iti iei gandul de la sarcina.

Tine cont si de faptul ca in prima luna o sarcina prezinta simptome putine si usoare, aproape insesizabile.

2. Nu iti petrece tot timpul citind despre sarcina

Internetul a devenit principala sursa de informare fiind in acelasi timp si o modalitate rapida de a afla tot ce te intereseaza pe un anumit subiect. Nu este insa benefic ca in aceste doua saptamana sa citesti toate articolele si forumurile pe care le gasesti pe aceasta tema. S-ar putea ca pe forumuri sa citesti povesti care nu au un final fericit, iar asta sa te panicheze, astfel incat cel mai bine ar fi sa te abtii din a naviga pe site-uri despre sarcina in aceste zile.

Daca incerci de mai mult timp sa ramai gravida, cu siguranta stii deja tot ce este important despre sarcina, asa cu nu e cazul sa petreci ore citind inca o data aceste informatii. Daca te gandesti doar la sarcina, timpul va trece mult mai greu.

3. Protejeaza-ti sanatatea

Chiar daca nu stii sigur daca esti gravida, cand vine vorba despre sanatate ar trebui sa-ti tratezi organismul ca si cum ai astepta un copil. Asta inseamna ca alcoolul si tutunul trebuie eliminate total din viata ta.

Poti lua vitamine prenatale, astfel incat daca intr-adevar esti gravida sa fii pregatita din toate punctele de vedere. Mananca sanatos, evita alimentele grase si prajelile si opteaza pentru fructe si legume proaspete, care iti vor da energie si un tonul bun. Chiar daca se va dovedi ca nu esti insarcinata, este bine sa-ti pregatesti organismul si sa-l intaresti pentru luna urmatoare cand vei incerca din nou.

4. Ramai activa

Daca obisnuiesti sa faci sport zilnic, faptul ca incerci sa devii mama sau sarcina propriu-zisa nu ar trebui sa fie un impediment in a-ti urma programul de exercitii fizice. Totusi, daca de obicei ai un antrenament foarte solicitant, poate ar trebui sa mai temperezi intensitatea exercitiilor.

Este extrem de important sa ramai activa deoarece te ajuta in controlarea stresului si starilor de anxietate, contribuind la cresterea nivelului de endorfine si la dobandirea unei stari generale de relaxare si chiar de buna-dispozitie. In plus, plimbarile cu bicicleta in aer liber, joggingul in parc sau cateva exercitii pe muzica te vor energiza si sunt modalitati placute de a-ti petrece timpul si de a suporta mai usor asteptarea.

5. Incearca sa uiti de asta

In cele doua saptamani probabil ca gandul iti va fugi fara sa vrei asupra sarcinii, insa trebuie sa incerci sa nu te gandesti la asta. Cel mai bine este sa te mentii ocupata in aceste doua saptamani. Concetreaza-te asupra jobului sau planifica activitati in fiecare zi: ia-ti prietenele si mergeti la pedichiura, mergeti la film sau la teatru sau fa o excursie cu sotul tau.

Se spune ca timpul zboara atunci cand te distrezi, iar dupa acest principiu ar trebui sa te ghidezi si tu in perioada de asteptare. Daca faci lucruri care iti plac, cele 14 zile se vor scurge imediat si nu ti se mai parea un chin intreaga perioada.

Nu face teste de sarcina si nu merge la consultatii la medicul ginecolog mai devreme gandindu-te ca poate o sa poti afla mai repede. Orice rezultat vei primi este supus unei marje de eroare foarte mari deoarece embrionul abia se formeaza, iar hormonii sunt inca la nivelul normal.

Cum functioneaza un test de sarcina

Stim cat esti de nerabdatoare, insa nici testul de sarcina si nici medicul nu-ti vor putea spune cu siguranta daca esti gravida inainte sa treaca doua saptamani de la conceptie.

Testul de sarcina este cel care detecteaza prezenta in urina a hormonului numit gonadotropina corionica umana (hCG - Human Chorionic Gonadotropin). Analizele pe care ti le va face medicul se vor axa tot pe detectarea nivelului hCG-ului denumit si hormonul sarcinii, tocmai pentru ca el creste in cazul femeilor gravide.

Pe piata se gaseste foarte multe tipuri de teste de sarcina, insa toate functioneaza pe acelasi principiu. Citind cutia unui astfel de test poti afla care este nivelul de hCG pe care il detecteaza, unele teste detecteaza 25mIU/ml, altele 20mIU/ml si chiar si 10 mIU/ml, astfel incat il poti face mai devreme.

Cel mai sigur test de sarcina este cel pe care ti-l face medicul. Pe langa analizele de sange in care masoara nivelul hCG, consultul medical cuprinde si o examinare pelviana. Testele de sarcina care se fac acasa nu dau mereu raspunsul corect, putand fi influentate de mai multi factori. Este recomandat sa faci testul dimineata, atunci cand mergi la toaleta prima data in ziua respectiva.

Rata de acuratete la un test de sarcina este de 99% incepand cu prima zi de intarziere a ciclului, insa in general daca vrei un raspuns sigur doar medicul ti-l poate da.

Tu esti in cele doua saptamani de asteptare inainte sa afli daca vei deveni mama? Cum faci fata asteptarii? Scrie-ne in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Test sarcina Analiza sarcina

Articole recomandate

Citeste si despre