Cum este cu adevarat sa fii insarcinata: 10 lucruri pe care nu ti le-a spus nimeni

Ca viitoare mamica, poti trai senzatia ca nu exista nimic mai frumos pe lume decat sa porti in pantecul tau un bebelus. Pana cand incepi sa simti cu adevarat cum este, de fapt, sa fii insarcinata! Adevarul este ca multe lucruri ciudate se pot intampla cu corpul unei gravide, lucruri pe care prietenele tale care au trecut deja prin asta s-au ferit sa ti le spuna fie de rusine, fie pentru ca pur si simplu nu le-au asociat cu sarcina. 

simptome-sarcina

Iata 10 simptome de sarcina despre care, probabil, nu ti-a spus nimeni

Ai scurgeri vaginale

In perioada sarcinii, secretia vaginala se poate modifica din cauza nivelului crescut de hormoni si a fluxului sangvin marit din zona vaginului. Pentru a nu-ti pata lenjeria intima, poti folosi absorbante zilnice sau servetele speciale pentru zona intima. Nu apela la spalaturi sau deodorante vaginale, deoarece sunt iritante. Daca secretia capata o culoarea galben-verzuie, dezvolta un miros neplacut, iti provoaca arsuri, se ingroasa foarte mult sau devine apoasa, consulta imediat medicul ginecolog, fiindca este posibil sa ai o infectie

Te scapi pe tine cand razi sau stranuti

Ti s-a spui sa bei cat mai multa apa, ai 10 kilograme si ceva in plus, iar uterul tau apasa permanent pe vezica. E normal sa te scapi pe tine cand stranuti sau razi! Prin urmare, mergi la toaleta cat mai des si fa exercitii speciale pentru intarirea muschilor din zona pelvina.

Ai gaze

Suferi de balonare, crampe abdominale dureroase, ca sa nu mai vorbim de flatulenta! Aceste simptome sunt cauzate de nivelul crescut de progesteron care iti inunda corpul si-ti incetinesc activitatea intestinala. Pentru a reduce disconfortul abdominal, renunta la alimentele care te baloneaza, cum ar fi broccoli, varza de Bruxelles, conopida, porumb, ceapa, fasole si bauturi carbogazoase.

Iti curge nasul

Simti nevoia sa iti sufli mereu nasul, desi nu esti racita? De vina sunt nivelul crescut si circulatia sangelui, care cauzeaza umflarea mucoasei nazale, uscarea si chiar sangerarea sa. Foloseste sare de mare sub forma de picaturi nazale, bea multe lichide si pune-ti in camera un umidificator. Consulta medicul, daca sangerarile nazale persista!

Sforai mai rau ca bunicul

Cand esti insarcinata, mucoasa nazala se umfla si din cauza nasului infundat esti nevoita sa respiri pe gura. Pune-ti cateva picaturi de solutie salina in nas inainte de culcare si incearca sa dormi pe o parte. Nu uita sa pornesti umidificatorul, pentru a preveni uscarea aerului din camera.

Transpiri ca un purcelus

Transpiri peste tot: la subrat, intre coapse, pe burta, pe gat si pe toata fata. Cauza? Metabolismul tau este mult accelarat, iar sangele suplimentar pompat de catre inima iti incalzeste pielea. Transpiratia nu este decat modul prin care corpul tau incearca sa se raceasca. Poarta haine cat mai lejere, din bumbac, bea multe lichide si foloseste antiperspirante bio pentru zona axilei.

Salivezi in exces

Unele femei gravide produc pana la 3 sau 4 litri de saliva in exces pe zi. Nu se stie exact de ce se intampla acest lucru, insa cauza cea mai probabila pare a fi excesul de hormoni. Sa scuipi saliva in exces pare a fi singura ta optiune. Si totusi, poti incerca variante mai elegante, cum ar fi evitarea alimentelor bogate in amidon si consumul de apa cu suc de lamaie.

Iti apar tot soiul de pete pe fata si pe piele

In perioada sarcinii, iti pot aparea pete intunecate pe fata, o linie intunecata pe burta (linea nigra), venisoare ca niste panze de paianjen pe brate, piept sau gat. Totul se datoreaza excesului de melanina, produs de corpul tau, dar si volumului crescut de sange care circula prin vene. Petele de pe fata dispar, de regula, dupa nastere. Pe cele din timpul sarcinii le poti acoperi cu fond de ten sau trata, cu ajutorul dermatologului.

Sfarcurile ti se innegresc

Innegrirea sfarcurilor este provocata de o hiperpigmentare a pielii, in perioada sarcinii. Unii spun ca acest lucru este modul in care corpul tau il ajuta pe bebelus sa gaseasca mai usor sanul. Prin urmare, evita sa faci plaja topless, deoarece expunerea la soare poate face hiperpigmentarea permanenta. In ceea ce priveste marimea sfarcurilor, acestea isi vor reveni la normal dupa ce vei intrerupe alaptarea.

Ti se umfla venele de la picioare

Multe femei gravide se plang ca li se umfla venele la nivelul picioarelor sau al labiilor. Ca sa nu mai vorbim de acei hemoroizi enervanti, care nu sunt altceva decat niste vene varicoase la nivelul anusului. Marirea si umflarea venelor este cauzata de o acumulare de sange, din cauza presiunii existente la nivelul uterului. Evita statul in picioare pentru perioade lungi de timp si fa bai de sezut, pentru calmarea hemoroizilor.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Semne sarcina Gravida Schimbari corp sarcina

Copilul.ro

Alaturi de tine pentru a creste copii cu dragoste si incredere. Nu iti promitem ca iti vom rezolva problemele, dar iti promitem ca nu va trebui sa le faci fata singura.

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:



Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul