Metode sigure si practice de relaxare in sarcina

/ / Modificat: 2013-11-07
Metode sigure si practice de relaxare in sarcina

Sarcina poate fi cea mai minunata perioada din viata ta, dar poate acumula un dozaj extrem de mare de stres, anxietate si alte angoase care te pot darama psihic si fizic. Intotdeauna trebuie sa ai la-ndemana metode de relaxare imediate pentru a le combate. Exista si solutii care se desfasoara pe toata perioada sarcinii si te ajuta sa faci fata cu brio incercarilor psihologice din aceasta perioada.

Prieteni si familie

Inconjoara-te mereu de prieteni si familie care sa te binedispuna si sa iti ridice moralul cand acesta sta sa se prabuseasca. Suportul celor din jur ajuta la bunadispozitie, incredere in forte prorpii, confort si relaxare.

Baie cu spuma

Ca solutie imediata atunci cand traversezi o criza de nervi, iar stresul ti-a cuprins intregul corp, baia cu multa spuma reprezinta metoda ideala de relaxare.

Totusi, nu exagera cu timpul si nici cu temperatura apei, pentru ca pot dauna sarcinii. 

Sport

Miscarea fizica este cel mai de temut dusman al stresului. Atata timp cat este controlata in functie de etapa de sarcina in care te afli, activitatea fizica ramane in topul optiunilor relaxante.

Iata cateva "Exercitii de relaxare pentru gravide"!

Masaj

Majoritatea gravidutelor a afirmat ca masajul reprezinta cea mai confortabila metoda de relaxare in timpul sarcinii. Acesta relaxeaza fiecare portiune a corpului, eliminand fiecare urma de tensune din organism.

Ridicarea si proptirea picioarelor

Ridicarea picioarelor si relaxarea lor ajuta si la evitarea umflarii lor. Ele sunt extrem de solicitate in perioada sarcinii si orice disconfort al lor creeaza incordare si tensiune psihica.

Alimentatie

Mancarea este un ajutor de nadejde al starii de bine. O dieta sanatosa, bogata in alimente care combat depresia si oboseala iti asigura un tonus psihic ridicat pe toata perioada sarcinii.

Alege alimente ca:

  • peste gras;

  • seminte;

  • nuci;

  • alune;

  • lactate;

  • carne de pasare;

  • cereale etc.

Odihna

Daca dormi suficient pe timpul noptii, atunci nu trebuie sa iti faci foarte multe griji. Dar cum simptomele de sarcina impiedica majoritatea gravidelor sa o faca atunci atipirile si somnul de dupa-amiaza trebuie neaparat sa fie respectate. Te introduc intotdeauna intr-o stare psihologica buna, pentru ca esti odihnita si energica.

Pregatire pentru nastere

Ideea de nastere iti poate crea o sumedenie de nelinisti si angoase. Tocmai de aceea, pentru sanatatea ta psihologica pe toata perioada de graviditate este esential sa ai in vedere si sa te inscrii la cursuri prenatale – care te invata tehnici de respiratie si te ajuta sa te acomodezi cu nasterea si cu ceea ce se intampla acolo – si sa te gandesti din timp la spitalul si metoda de nastere etc. Aceasta planuire in detaliu ajuta viitoarele mamici sa scape de o cantitate semnificativa de stres care persista uneori pana la nastere daca nu este controlata din timp.

Metode alternative de relaxare

Yoga, meditatia, reflexologia, aromaterapia si alte metode alternative pot fi o optiune excelenta de inlaturare a tensiunilor din organism si de bunadispozitie.

Centrul Spa ar putea deveni oaza ta de relaxare in cele 9 luni de sarcina, fiind una dintre cele mai reconfortante metode de a combate stresul. In plus, tratamentele spa iti ofera un bonus si la aspectul fizic imbunatatind imaginea de sine, uneori scazuta pe perioada sarcinii. Atentie insa la tratamentele spa periculoase in sarcina

Minivacanta

Evadeaza din rutina incarcata cu stres, griji, ganduri negative din jurul vietii cotidiene, evadand, chiar si cateva zile, intr-o regiune in care sa uiti de probleme. Muntele este o optiune excelenta. Orice detasare de nelinistile cauzate sau asociate sarcinii reprezinta o doza de energie si relaxare.

Plimbare

Nu te izola in casa cu emisiuni despre cum sa fii mama, carti despre sarcina sau forumuri negativiste care scot la iveala doar problemele unei sarcini. Detaseaza-te de astfel de preocupari si du-te la plimbare. Unde? Oriunde! Prin oras, parc oriunde in aer liber. Daca vrei cu adevarat sa te gandesti la cum vei fi mama si cu ce vei avea de-a face, mergi intr-un parculet cu copii. Vei zambi instantaneu la ghidusiile copiilor de acolo. Iti vei imagina si tu micutul tau jucandu-se in parc, iar gandurile negativiste vor fi inlaturate.

Activitati distractive

Sarcina nu inseamna o "internare in casa", caci nu este o boala. Dimpotriva, poti merge cu prietenii in oras, la concerte, la teatru si in alte locatii distractive care sa-ti creasca rapid tonusul fizic si psihic si sa te binedispuna. Citeste carti, asculta muzica, intalneste-te cu rude, prieteni si tot ce mai doresti.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Relaxare sarcina Sarcina Exercitii fizice sarcina Tratamente spa sarcina Alimentatie sarcina

Articole recomandate

Citeste si despre