Cum sa faci fata cu succes unei sarcini pe timp de vara

/ / Modificat: 2019-05-27
Cum sa faci fata cu succes unei sarcini pe timp de vara

Multe femei gravide se gandesc ingrozite la zilele caniculare de pe perioada verii, mai ales ca temperatura corpului in sarcina creste de regula cu un grad, astfel ca e si mai greu de indurat caldura din lunile iunie-august.

Pentru ca sarcina nu trebuie sa devina o experienta dificila, e bine sa cunosti cateva solutii cu ajutorul carora sa iti diminuezi senzatia sufocanta.

Hidrateaza-te bine

Daca ai parte de o sarcina avansata exact in sezonul fiebinte, este foarte important sa consumi si mai multa apa decat de obicei. Adica sa bei mai mult de 8 pahare de apa proaspata pe zi. Completeaza hidratarea cu fructe.

Sucurile de fructe si piureurile sunt racoritoare. Bea limonada sau suc de portocale cu frunze de menta. In ceea ce priveste fructele, incearca sa profiti de cele de sezon, cum ar fi piersici, pepene verde si capsuni. Fructele contin o cantitate mare de apa, care ajuta la evitarea retentiei de lichide. De asemenea, asigura un aport important de vitamine, substante nutritive si fibre de care corpul unei femei are nevoie in timpul sarcinii.

Poarta haine usoare si incaltaminte potrivita

Imbraca haine usoare, din materiale care respira, cum ar fi bumbacul si inul. In felul acesta vei reduce la minimum acumularile de transpiratie de pe imbracaminte si te vei proteja de iritatiile cauzate de caldura. Se recomanda sa optezi pentru pantofi confortabili, eventual cu un numar mai mare decat de obicei.

Iesi din casa doar dimineata si seara

Intre orele 12.00 si 17.00 se recomanda sa stai intr-un loc racoros si ventilat, deoarece caldura de la orele pranzului poate fi sufocanta si iti poate face rau. De aceea, e de preferat sa ramai in casa si sa profiti de acest timp pentru a te odihni.

Continua sa faci miscare

Chiar daca pe durata verii simti nevoia mai mult sa stai, e important sa faci exercitii fizice in masura in care nu pui in pericol sarcina. Cea mai buna miscare este plimbatul. Alege orele diminetii sau dupa apusul soarelui si plimba-te jumatate de ora. Miscarea este sanatoasa si iti intareste inclusiv sistemul imunitar.

Ingrijeste-ti pielea

Modificarile hormonale din timpul sarcinii cauzeaza o sensibilitate mai mare a pielii, care devine mai vulnerabila la expunerea la soare. Drept urmare, pot aparea mai multe modificari ale aspectului pielii, cum ar fi pete intunecate pe fata si pe gat. Pentru a le contracara este important sa folosesti un agent de protectie solara cu spectru larg si sa iti hidratezi pielea in fiecare zi.

Mergi la plaja sau la piscina

Si femeilor insarcinate li se recomanda sa mearga la bazinul de inot, la fel si la mare. Plaja este ideala in special pentru mersul prin apa, dar si pentru scaldat. Opteaza pentru zonele sigure, unde apa are adancimi mici si nu intra in apa marii daca sunt valuri.

De asemenea, retine ca temperatura apei trebuie sa fie intre 27 si 30 de grade Celsius. Ia-ti masurile necesare impotriva caldurii si a soarelui.

Opteaza pentru alimente usoare si sanatoase

Trebuie consumate alimente proaspete si cat mai usoare, cum ar fi supe si salate. In plus, sunt recomandate si produse lactate proaspete si orezul. Daca nu ti-a fost limitat drastic consumul de zaharuri, poti manca din cand in cand si cate o inghetata. Evita alimentele foarte fierbinti sau pe cele bogate in grasimi, care iti pot provoca aciditate sau indigestie.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Sarcina Sarcina vara

Articole recomandate

Citeste si despre