Paracetamolul in sarcina, periculos sau nu?

/ / Modificat: 2017-08-04
Paracetamolul in sarcina, periculos sau nu?

Paracetamolul sau acetaminofenul este unul dintre cele mai dezbatute medicamente cand vine vorba de administrarea lui in timpul sarcinii. In timp ce o parte dintre medici il recomanda ca fiind sigur pentru sarcina atunci cand este administrat cu masura, o alta parte a specialistilor sustin ca pune in pericol sanatatea fatului. Este sau nu paracetamolul sigur de administrat cand esti gravida?

medicamente-in-sarcina

Paracetamolul, considerat sigur in sarcina

Acetaminofenul este un medicament la care apeleaza adesea multa lume, deoarece este util atat in tratarea durerilor, cat si in reducerea febrei.

Majoritatea gravidelor este tentata ca la cea mai mica durere sau crestere a temperaturii sa apeleze la paracetamol, fiind printre putinele medicamente cu actiune calmanta sau antipiretica considerate sigure in sarcina.

In plus, este si un medicament care se elibereaza in farmacii fara prescriptie medicala, aspect care le face pe viitoarele mamici sa se increada si mai mult in el si in siguranta lui atunci cand este administrat in sarcina.

Paracetamolul, mai exact acetaminofenul – substanta activa din el -, este considerat unul dintre medicamentele care se pot administra in siguranta gravidei.

Chiar daca spectrul simptomelor si afectiunilor asupra carora actioneaza este destul de larg, medicii recomanda administrarea cu prudenta a acestui medicament in sarcina si doar in terapii pe termen foarte scurt.

Paracetamolul trebuie administrat doar sub atenta supraveghere a unui medic si conform indicatiile lui. Daca se iau doze gresite sau se administreaza abuziv, pot aparea probleme serioase la fat.

Riscuri asociate administrarii paracetamolului in sarcina

La fel ca multe alte medicamente, nici paracetamolul nu este lipsit de efecte adverse sau riscuri in sarcina. Acestea sunt considerate minore in comparatie cu ale altor medicamente, insa au aparut, de-a lungul timpului, teorii care sustineau ca administrarea de acetaminofen la gravide ar creste riscul de astm la fat, iar in cazul baieteilor, ar favoriza criptorhidia (necoborarea testiculelor in scrot).

Potrivit unui studiu citat de My Health News Daily, gravidele care iau acetaminofen in sarcina prezinta un risc cu 21% mai mare sa nasca copii care sufera de astm sau probleme respiratorii. Se pare ca administrarea acestui medicament in sarcina contribuie la cresterea stresului oxidativ din plamani, care conduce la aparitia unor probleme de respiratie la fat si mai tarziu, la copil.

Potrivit altor studii, administrarea paracetamolului, si mai ales asocierea lui cu aspirina, in al doilea trimestru de sarcina ar creste riscul de criptorhidie sau testicul necoborat in scrot la baietei. Aceasta boala se poate corecta dupa nastere, dar daca este nediagnosticata, iar copilul creste cu ea, exista riscul sa sufere de infertilitate si chiar de cancer.

Aceste riscuri prezentate in diverse studii nu au fost inca dovedite, astfel ca nu exista nicio dovada care sa ateste o relatie de cauzalitate intre administrarea paracetamolului si aparitia astmului sau a criptorhidiei la copii.

Cu toate acestea, medicii avertizeaza ca autoadministrarea unor pastile considerate sigure in sarcina, in absenta supravegherii atente a unui medic, ar putea conduce la tot felul de probleme si complicatii de sarcina.

Chiar daca specialistii le considera sigure pentru sanatatea fatului, nu inseamna ca pot fi luate cand si cum doreste o gravida. Prescrierea si administrarea lor se face conform unei retete prescrise doar de catre medicul care supravegheaza sarcina. Doar el stie exact care este doza considerata inofensiva, pe ce perioada sa dea tratamentul si cum sa monitorizeze sarcina, pentru a preveni eventualele complicatii.

In plus, multe dureri usoare de cap, dinti sau de alta natura pot fi tratate si cu ajutorul remediilor naturiste. Multe dintre ele sunt extrem de eficiente si nu prezinta riscuri, daca sunt administrate la recomandarea unui specialist.

Tu ai fost nevoita sa iei medicamente in sarcina? Ti s-a prescris paracetamol? Ti s-a spus care sunt beneficiile, dar si riscurile? Spune-ne povestea ta in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Paracetamol sarcina Medicamente interzise sarcina Medicamente sarcina

Articole recomandate

Citeste si despre