Lenjeria intima pentru gravide. Cum o alegi?

/ / Modificat: 2013-06-10
Lenjeria intima pentru gravide. Cum o alegi?

lenjerie_intima_sarcina

Lenjeria intima pentru gravide vizeaza in primul rand confortul si siguranta si abia apoi esteticul si tendintele modei. Nu inseamna ca trebuie sa se excluda unele pe celelalta. Chiar daca ai nevoie de sutiene mai mari sau slipi tanga care sunt mai greu de purtat, poti ramane sexy si feminina chiar si in lenjeria de sarcina.

Lenjeria intima trebuie schimbata in totalitate cand esti gravida. Sanii isi maresc volumul in perioada sarcinii, iar sutienele din dotare nu se vor mai potrivi. Odata cu cresterea burticii, nici slipii sau chiloteii minusculi pe care obisnuiau sa ii porti nu vor mai fi o optiune pentru tine.

Alegerea lenjeriei intime in sarcina

Colectia de lenjerie intima pe care trebuie sa o schimbi din momentul in care afli ca esti insarcinata nu include numai slipii si sutienele. Modificarile apar si in cazul desuurilor, furourilor, camasilor de noapte sau ale pijamalutelor. Cele mai importante piese de lenjerie intima care trebuie schimbate raman chiloteii si sutienele.

Cumpararea lenjeriei intime in timpul sarcinii poate fi destul de stresanta, daca nu esti pregatita cu sugestii utile pe care sa le iei dupa tine la cumparaturi. Iata care sunt regulile esentiale in alegerea sutienelor si slipilor in sarcina. Cu ajutorul acestora, achizitia noilor piese de lenjerie intima se va dovedi o placere.

Alegerea sutienelor de gravida

art_sutien_insarcinataSutienele trebuie schimbate inca de la aflarea vestii ca vei avea un bebelus. Chiar daca ai impresia ca mai poti purta vechile sutiene o perioada, nu este indicat sa faci asta. Ductele lactofore din sani incep sa se dezvolte imediat dupa instalarea sarcinii, iar sanii vor lua volum mai repede decat crezi.

Evita sutienele cu sarme. Acestea sunt inconfortabile si pun presiune pe sani. Nu uita ca sanii tai sufera modificari pe toata perioada sarcinii, dar nu poti cumpara sutiene de fiecare data cand se maresc putin. De aceea, sutienele fara sarme permit cresterea lor fara a pune presiune pe ei.

Cauta sutienele cu sustinere pentru sani. In timpul sarcinii sanii vor fi si foarte grei, nu numai voluminosi, de aceea ai nevoie de sutiene rezistente care sa le faca fata.

Un sutien bun pentru gravide este cel care are baretele mai lungi decat in mod normal, panouri de sustinere si un sistem de inchidere ajustabil.

Alegerea slipilor de gravida

Gravidutele se pot bucura de o multime de modele de chilotei in sarcina. Nu trebuie sa renunti la tanga, daca acestia sunt preferatii tai. Cel mai important criteriu de selectie al lor in sarcina este confortul.

Nici materialul din care sunt facuti nu este de neglijat. Dupa ce alegi marimea potrivita, asigura-te ca sunt facuti din materiale 100% naturale, care nu dauneaza pielii sau zonei intime.

Bineinteles ca trebuie sa cumperi marimi din ce in ce mai mari la slipi pe masura ce avansezi in sarcina. Daca sutienele trebuie schimbate doar de 2-3 ori in sarcina, chiloteii vor trebui schimbati de mai multe ori. Acest lucru depinde si de cat de mult iei in greutate in sarcina sau daca ai sarcina multipla sau nu.

Poti opta pentru slipi normali, care acopera si burtica, pentru chilotel in stilul pantalonasilor scurti sau poti ramane adepta slipilor tanga. Exista modele tanga special create pentru sarcina, cu o constructie in V in partea din fata astfel incat sa nu deranjeze burtica.

Alege modelul in care te simti confortabil. Poti avea mai multe tipuri in dotare pentru ca ele trebuie sa fie potrivite si cu hainutele pe care le porti in fiecare zi.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Ingrijire sarcina Lenjerie intima femei

Articole recomandate

Citeste si despre