Gravida la nutritionist

/ / Modificat: 2011-11-01
Gravida la nutritionist

Inca de cand ai aflat marea veste, cea mai arzatoare dorinta a ta a fost ca bebelusul sa se dezvolte corect si sa paseasca pe lume sanatos. Sfaturile si indrumarea unui medic nutritionist sunt nepretuite in aceasta perioada, de aceea este recomandat ca orice femeie gravida sa apeleze la ajutorul unui specialist imediat ce pornesc in calatoria magica a maternitatii.

Alimentatia din perioada sarcinii
joaca un rol major in cresterea si dezvoltarea puiului tau. In plus, anumite neplaceri si complicatii frecvente din primul trimestru de graviditate transforma vizita optionala la nutritionist intr-o necesitate stringenta de consiliere in probleme de nutritie.

Cand trebuie sa vizitezi medicul nutritionist?

Expert in nutritie si principii sanatoase de viata, nutritionistul detine cunostinte vaste si in anatomie, fiziologie si biochimie. Pe langa toate acestea, specialistul detine si abilitati de comunicare superioare, astfel incat sa-ti poata oferi toate raspunsurile de care ai nevoie in aceasta perioada delicata a vietii tale.

Prin urmare, este ideal sa vizitezi nutritionistul cat mai curand posibil dupa confirmarea sarcinii, astfel incat sa te bucuri de beneficiile unui program nutritional "ca la carte" inca de la inceput. In acest fel, vei afla meniurile ideale si dificil de stabilit pe cont propriu si vei scapa de anxietatea prenatala inainte ca ea sa prinda proportii.

O organizare temeinica a stilului de viata pe parcursul celor noua luni de sarcina va diminua in mod considerabil orice amenintare la adresa sanatatii tale si a micutului tau. Mai mult decat atat, sentimentul de siguranta al monitorizarii profesionale te va tine departe de neliniste, griji si depresia prenatala.

Foto: yellowbrickroad.com

Cum te ajuta medicul nutritionist in sarcina

Foarte multi specialisti in nutritie constata ca gravidutele sunt deseori confuze in privinta alegerilor alimentare sanatoase, deoarece sunt "bombardate" din nenumarate surse cu mesaje diverse si contradictorii asupra alimentelor bune si rele pentru sarcina.

Medicul nutritionist va face o evaluare personalizata a fiecarei paciente in parte, astfel incat sa identifice dieta optima pentru mamica si bebelus in functie de nevoile proprii. Regimul adaptat necesitatilor individuale s-a dovedit util de-a lungul timpului in dezvoltarea propice a fatului si in imbunatatirea randamentului cerebral al acestuia.

O nutritie potrivita mai este necesara in prevenirea si tratarea afectiunilor comune in sarcina, precum anemia, preeclampsia, tulburarile digestive, oboseala cronica, constipatia si schimbarile extreme ale dispozitiei. Iata ce presupune indrumarea medicului nutritionist pe parcursul sarcinii:

Trimestrul I - Inceputul sanatos

In cadrul primei vizite la medicul nutritionist vei primi sfaturi generale si practice despre alimentele si bauturile pe care sa le eviti, dar si despre variantele sanatoase cu care sa le inlocuiesti. Vei avea ocazia sa adresezi intrebari si sa soliciti informatii cu privire la ameliorarea simptomelor incipiente precum greturile matinale, oboseala si irascibilitatea.

Vei completa un chestionar despre istoricul personal al sanatatii si toate datele necesare evaluarii tale personalizate. Apoi, vei primi un program nutritional complet cu meniuri recomandate, grupe de alimente analizate in detaliu si alte specificatii stiintifice pe care medicul tau le va considera utile pentru tine.

Trimestrul II - O noua etapa

In trimestrul II de sarcina, ti se vor recomanda alimentele ideale pentru aceasta perioada, planificari ale meselor zilnice readaptate si alte sfaturi practice despre prevenirea vergeturilor, controlul eficient al greutatii si variante sanatoase de a face miscare.

Trimestrul III - Nasterea si recuperarea postnatala

Consultatiile din cadrul trimestrului III de sarcina se vor concentra in mod special pe transformarile si necesitatile trupului tau dupa nastere, pana in cea de-a 6-a luna de la venirea pe lume a bebelusului. Programul nutritional va include idei de gustari pentru un travaliu reusit si o pregatire temeinica pentru alaptare.

Colaborarea cu medicul nutritionist nu trebuie sa se incheie odata cu sarcina, dimpotriva. Specialistul va fi un ajutor de nadejde in ingrijirea nou-nascutului si asigurarea nutritiei sale optime.

Nutritia prenatala recomandata de specialistul in nutritie te ajuta sa depasesti cu succes provocarile diverse ale maternitatii si sa te asiguri ca tu si bebelusul tau veti fi in cea mai buna forma cand porniti impreuna in viata.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Explorare mediu copil Invatare copii Ajutor nutritionist sarcina

Articole recomandate

Citeste si despre