Afla care sunt riscurile sarcinii dupa 35 de ani

/ / Modificat: 2018-02-01
Afla care sunt riscurile sarcinii dupa 35 de ani

Potrivit statisticilor, una din cinci femei amana astazi sarcina pana dupa varsta de 35 de ani. Inainte de a avea un copil, femeile vor sa aiba un job rezonabil si o relatie de succes. Si pentru ca nu este asa de usor, nu este surprinzator faptul ca tot mai multe femei amana maternitatea.

Afla care sunt riscurile unei sarcini dupa 35 de ani!

Sarcina dupa 35 de ani: probleme potentiale pentru mama

Trebuie sa fii constienta de riscul crescut, deoarece, odata cu varsta, corpul poate fi mai putin pregatit. In plus pot exista si unele probleme de sanatate. Din punct de vedere medical, cele mai frecvente probleme legate de sarcina la femeile cu varsta de 35+ sunt: hipertensiunea arteriala, diabetul gestational si desprinderea prematura a placentei.

La femeile de peste 40 de ani, deseori apar probleme in timpul sarcinii, cele mai frecvente fiind: hemoroizi, incontinenta urinara, dureri de spate. Dar trebuie sa stii ca toate aceste probleme pot aparea si in cazul femeilor mai tinere, iar 35 de ani nu este o limita, dupa care riscul de complicatii creste brusc.

Riscurile cresc treptat, de la an la an, doar ca de la o anumita varsta - s-a presupus ca ar fi 35 de ani - viitoarea mama ar trebui sa fie constienta de un risc usor crescut, sa aiba mai multa grija de ea insasi, sa faca mai multe analize etc.

Mai presus de toate, trebuie sa ai un psihic bun, deoarece, indiferent de varsta, marea majoritate a femeilor sanatoase dau nastere unor copii sanatosi si fara complicatii. Inainte de a ramane insarcinata merita sa faci cateva investigatii medicale amanuntite. Fiecare dintre bolile care pot duce la complicatii trebuie diagnosticata si tratata inainte de sarcina. Prin urmare, este foarte important sa alegi un medic bun, de incredere, care sa-ti recomande investigatiile necesare si apoi sa te indrume pe perioada sarcinii.

Riscurile unei sarcini dupa 35 ani

Hipertensiunea arteriala

Tensiunea arteriala crescuta in timpul sarcinii poate fi un simptom al preeclampsiei. Primele simptome ale acestei boli sunt edemul - nu numai umflarea gleznelor si a picioarelor, ci a intregului corp.

In cazul in care umflarea nu dispare dupa o noapte de odihna si este insotita de hipertensiune arteriala (140/90 mmHg sau mai mult), trebuie sa faci un test pentru prezenta proteinelor in urina. Un rezultat pozitiv confirma boala (in prezent denumita hipertensiune indusa de sarcina). Aceasta necesita tratament, altfel poate duce la nastere prematura sau la anomalii in dezvoltarea fatului.

Diabetul zaharat

Diabetul gestational nediagnosticat sau tratat necorespunzator poate provoca nasterea prematura, imaturitatea multor organe fetale (in special a sistemului respirator), hipertrofia cardiaca si asa-numita macrosomia, adica dimensiunea excesiva a fatului, ceea ce poate face travaliul dificil.

Pentru a detecta diabetul, se examineaza nivelul de glucoza din sange in a 10-a saptamana de sarcina, iar intre saptamanile 24 si 28 de sarcina se face un test de toleranta la glucoza (testarea zaharului din sange de 3 ori: a jeun, urmata de administrarea a 75 g de glucoza pulbere dizolvata in apa, testarea la 0 ora de la administrarea glucozei si la doua ore).

Diabetul gestational necesita masurarea zilnica a nivelului de zahar, adoptarea unei diete speciale, practicarea gimnasticii si, uneori, administrarea de insulina.

Desprinderea placentei

Simptomele sunt: durere brusca, severa, care este, uneori, insotita de sangerare. Daca experimentezi aceste simptome trebuie sa mergi imediat la doctor sau la cel mai apropiat spital.

Atunci cand placenta se desprinde usor, sangerarea va fi similara cu menstruatia, poate fi insotita de dureri abdominale usoare sau contractii ale uterului. In aceste conditii s-ar putea sa fie necesara spitalizarea timp de mai multe zile. Daca simptomele sunt mai puternice, trebuie sa ramai in spital pana la sfarsitul sarcinii.

Anomaliile cromozomiale

Femeile insarcinate, care au depasit varsta de 35 de ani, se tem, cel mai adesea, ca vor naste un copil cu o anomalie cromozomiala - cea mai frecventa fiind Sindromul Down. Intr-adevar, acest risc creste semnificativ odata cu inaintarea mamei in varsta. De asemenea femeile de peste 40 de ani sunt mai susceptibile de a suferi un avort spontan (40% dintre sarcinile acestor femei se termina in acest fel).

Este demn de mentionat faptul ca varsta tatalui este, de asemenea, importanta. Celulele din care se formeaza sperma imbatranesc, la fel si ovulele. Iar de-a lungul anilor, aceste celule sunt din ce in ce mai expuse factorilor nocivi, care pot duce la mutatii genetice sau la dislocari cromozomiale.

Cercetarile arata ca aproximativ 25% dintre cazurile de Sindrom Down apar ca rezultat al unor anomalii cromozomiale ale tatalui. De obicei, atunci cand o femeie mai in varsta ramane insarcinata, partenerul ei nu este mai tanar decat ea. Prin urmare, merita sa se aiba in vedere efectuarea unor teste de screening.

Totusi trebuie mentionat ca marea majoritate a copiilor (un procent de pana la 96%) se nasc perfect sanatosi. Iar dintre cei 4% cu probleme congenitale, aproape jumatate au defecte minore, care nu afecteaza calitatea vietii sau care pot fi rezolvate printr-o operatie. Anomaliile cromozomiale (inclusiv Sindromul Down) reprezinta doar 0,6% dintre toate defectele congenitale.

Sarcina dupa 35 de ani: un travaliu mai dificil?

Nasterea nu trebuie sa fie mai grea. Totul depinde de forma fizica si mentala a mamei. Slabiciunea musculara si o mai mica elasticitate a articulatiilor pot provoca dificultati.

Dar daca mama este intr-o stare fizica buna, ea ar trebui sa nasca pe cale naturala (vaginala). De obicei varsta inaintata nu reprezinta o contraindicatie in ceea ce priveste nasterea naturala.

Sarcina dupa 35 de ani: nu conteaza doar varsta

In final trebuie sa amintim fiecarei viitoare mama peste 35 de ani ca varsta nu este cel mai important lucru. Starea fizica si psihica au cel mai mare impact asupra evolutiei sarcinii. Daca ai grija de tine, nu ai probleme cu greutatea, faci sport, mananci sanatos si nu fumezi, atunci starea biologica a corpului tau probabil ca nu este mai proasta decat a unei femeie de 25 de ani. Iar sarcina va decurge, probabil, la fel ca si pentru femeile mult mai tinere decat tine.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Sarcina 35 ani Sarcina 40 ani

Articole recomandate

Citeste si despre