A pierdut 14 sarcini in 11 ani si tot nu a renuntat la visul de a fi mama. Povestea impresionanta care dovedeste ca niciodata nu e prea tarziu

/ / Modificat: 2022-01-18
A pierdut 14 sarcini in 11 ani si tot nu a renuntat la visul de a fi mama. Povestea impresionanta care dovedeste ca niciodata nu e prea tarziu

O femeie si-a vazut visul cu ochii si a devenit mama la 37 de ani, dupa ce a suferit nu mai putin de 14 avorturi spontane. Experientele dureroase nu au facut-o sa renunte la dorinta de a avea un copil, iar la finalul anului trecut, chiar inainte de Sarbatori, a nascut o fetita perfect sanatoasa. Povestea proaspetei mamici a impresionat o lume intreaga.

O britanica in varsta de 37 de ani si partenerul ei au devenit parinti dupa 11 ani de incercari chinuitoare si 14 sarcini pierdute. Femeia a devenit mama cu ajutorul fertilizarii in vitro, insa si aceasta procedura s-a lasat asteptata, fiind amanata de doua ori, din cauza pandemiei.

Gina, caci asa se numeste mamica, si partenerul ei au incercat prima data sa aiba un bebelus in 2010. Femeia a ramas insarcinata in scurt timp, insa a avut o sarcina extrauterina, care a dus la pierderea uneia dintre trompe; nu si-a pierdut, insa, speranta ca poate avea un copil pe cale naturala, la fel ca milioane de femei care dau nastere chiar daca au pierdut o trompa sau un ovar.

Si asa a fost: Gina a reusit sa mai ramana insarcinata, dar nu a dus nicio sarcina pana la termen. In urmatorii 6 ani, femeia a suferit 12 avorturi spontane, iar in 2016 a avut din nou o sarcina extrauterina, in urma careia si-a pierdut si cea de-a doua trompa. Acest lucru a demoralizat-o foarte tare pentru ca stia ca, de fiecare data cand avea un test de sarcina pozitiv, ceva rau urma sa se intample.

A facut numeroase analize si investigatii medicale pentru a afla de ce pierdea sarcina dupa sarcina si nu putea sa inteleaga de ce corpul ei o tradeaza, cu atat mai mult cu cat avusese un copil pe cale naturala: a nascut o fata cand avea doar 17 ani.

Fertilizarea in vitro era ultima ei sansa

Gina si partenerul ei si-au dat seama ca singura cale de a avea un copil este sa faca fertilizare in vitro, asa ca au inceput sa economiseasca bani, pentru ca o astfel de procedura nu este ieftina deloc. Procedura FIV a fost amanata de doua ori din cauza pandemiei, insa a treia oara a fost cu noroc.

Si in momentul procedurii femeia a trecut prin emotii, pentru ca doar unul dintre cele doua ovule pe care medicii i le recoltasera fusese fecundat, ceea ce insemna ca avea o singura sansa de a deveni mama. Acum, femeia povesteste ca petrece timp pe forumuri si grupuri de suport pentru femeile care vor sa faca FIV, iar povestea ei le da speranta si altora ca vor reusi.

Problemele nu s-au terminat odata ce Gina a reusit sa ramana insarcinata. Atunci cand avea 16 saptamani de sarcina, viitoarea mamica s-a infectat cu virusul Covid si a ajuns la spital. Din fericire, bebelusul nu a fost afectat, iar in decembrie, Gina a adus-o pe lume pe fiica ei, care a cantarit 3.8 kilograme la nastere.

Povestea britanicei este o lectie despre rabdare, perseverenta si incredere si despre a nu renunta atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, indiferent cat de greu ar fi. In situatia Ginei sunt multe femei din lume, care pierd sarcina dupa sarcina si care se gandesc ca nu vor putea niciodata sa devina mame pe cale naturala. Insa, cu rabdare, incredere si cat mai putin stres, se poate intampla fie o minune, fie aceste femei isi pot vedea visul implinit, cu ajutorul medicinei atat de avansate.

Foto: dailymail.co.uk

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Pregatire devenire mama

Articole recomandate

Citeste si despre