Urmareste-ne:

Cum a devenit mami, mamica mea

Mamica ana_micu83
Bebelusul Andrei - Razvan,
nascut prin cezariana

Se spune din batrani ca fiecare copil, acolo, sus, la Doamne-Doamne, inainte de a veni pe lume, isi alege parintii...Eu cred ca asa este, doar oamenii batrani sunt intelepti! Nu scot ei degeaba invataturi celebre...Eu am citit CV-urile parintilor mei din biroul lui Doamne-Doamne si m-am decis: ii angajez pe viata! Despre cum am ajuns sa fiu al lor si ei ai mei, ii dau cuvantul mamicii mele:

Povestea lui Razvan a inceput printr-un vis ciudat si contrar realitatii...ma visasem pe patul unui spital, operata de apendice (am mai fost odata). Acolo in vis imparteam o rezerva cu un bebe care plangea foarte tare. Cand a intrat asistenta, am rugat-o sa duca acel bebe la mama lui. In loc sa duca bebele, asistenta mi-a zambit si m-a felicitat pentru baietelul sanatos ...care era al meu.

Degeaba incercam sa-i explic ca eu nu am fost nici macar insarcinata, deci nu aveam cum sa-l fi nascut eu ...tot acea asistenta imi spunea ca doctorul meu m-a stiut fricoasa si mi-a facut cezariana sub pretextul unei operatii de apendice. Bun, daca tot aveam un bebe in vis, am incercat variante de nume. Tot visul numai Lucas-Andrei sau Luca-Andreias imi iesea.

A venit dimineata, am povestit visul sotului si ne-am amuzat de situatie. I-am povestit mamei
(care a spus ca-i un semn de la Dumnezeu!) si i-am justificat necesitatea unei cariere solide inaintea unui bebe.

M-am hotarat sa ma concentrez pe cariera

Timpul a trecut si prin septembrie 2008 m-am hotarat sa-mi urmez si sa-mi indeplinesc visul de a deveni "avocat celebru". Mi-am cumparat cartile de pe piata, m-am apucat de invatat si ma gandeam cu emotie la ce urma sa-mi rezerve viitorul. Imi era teama ca in primii ani nu o sa castig nimic sau ca o sa castig mai nimic, iar eu aveam nevoie de un venit fix garantat pentru a acoperi ratele la casa.

Eram constienta ca in primii ani ca avocat nu ai "sansa asta" si, ca sa fiu si mai stresata, familia se impotrivea acestui plan datorita problemelor mele de sanatate cu tiroida. Mi-am zis doar atat:"Doamne ajuta-ma si indruma-ma sa fac alegerea potrivita"! Pe 20 octombrie, ma plangeam unei bune prietene ca la 14 zile de la menstruatie (28 octombrie) ar trebui sa ma internez pentru niste investigatii la Parhon si CM intarzia sa apara...


Foarte calma si sigura pe ea, prietena mea mi-a zis: "Ai o sclipire in ochi, esti gravida!", iar pe mine m-a apucat rasul si enervarea in acel moment. Nu aveam cum sa fiu insarcinata si chiar nu era momentul. Sigura pe "semnele ei", prietena mea mi-a luat un test de sarcina (cel din imagine) si m-a rugat sa-l fac. L-am facut si...a iesit cu doua linii.


Pe 21 octombrie 2008, am facut prima ecografie:

Daca va asteptati sa va descriu sentimentele surprinse in fotografiile de mai sus, sa stiti ca nu s-au inventat cuvinte...era o bucurie imensa, o teama pe masura, un sentiment de putere absoluta si o senzatie de impacare cu mine si de liniste. (nu ca fusesem certata eu cu mine, dar eram cam zbuciumata). 


Sarcina a fost cu bune si cu rele...."Am reusit" sa slabesc datorita greturilor 8 kg in 12 saptamani, am avut insomnii, dar am si facut anumite lucruri pe care unii le-ar incadra la"sport extrem". Am facut scoala de soferi in perioada sarcinii si mi-am luat permisul de conducere din a treia incercare in saptamana 37 de sarcina.


Travaliul


A venit si "ziua cea mare" intr-o noapte la ora 2:15! M-a luat un "nu-stiu-ce" si m-am pus in 13 iunie 2009 pe la ora 22 pe calcat. Si am calcat pana spre ora 00,30 cand m-am descis ca este timpul de baita si somn. Dupa ce mi-am facut o baie cum imi placea mie, m-am dus langa tati in living care privea un film. Dupa cateva rugaminti de "hai la somn", m-a furat actiunea filmului si am mai ramas o ora la TV. Pe la 1:30 ne-am pus in pat si am atipit.

Pe la 2:15 insa, o durere puternica, puternica mi-a "fulgerat" burtica. Uau, ce contractie dureroasa am avut. Am sperat ca trece si m-am culcat la loc. La 9 minute mai tarziu a venit alta. Imi spuneam ca mai am de purtat burtica inca vreo 9 zile si ca nu era timp sa vina pe lume taman in noaptea aia in care eu eram obosita, nedormita. Dar tocmai atunci a inceput "joaca"...

Simteam o nevoie acuta de a merge la toaleta. Cand ajungeam, urinam, aveam puterea de a controla totul si eram convinsa ca nu-i lichidul (era incolor, inodor). Ajungeam in pat si iar vroiam la baie. Ajunsesem sa cred ca racisem foarte tare. Ma certam in gand ca nu am fost atenta cu statul desculta , mai ales in ultima perioada a sarcinii. Intre o contractie pe care eu o tratam cu No-Spa si o tura la baie, ma gandeam la ce riscuri se supune o femeie in ultima perioada a sarcinii daca nu-si doarme noptile si ma gandeam sa spun negresit lucrul asta si fetelor din forum.

Dupa o ora de contractii si mers la baie, am decis sa dau un telefon la Brasov la Clinica Eva si asteptam sa mi se spuna ca-i travaliu fals. La telefon mi-a raspuns zana cea buna, Loredana, si m-a rugat sa-mi iau bagajelul, sotul, sa trec pe la maternitatea din Sibiu pentru un control care avea sa decida daca era momentul sa plec 135 km sau sa raman in oras. Dupa ce am inchis telefonul, s-au rupt membranele. Atunci am stiut ca mai am cateva ore pana cand am sa primesc Darul de la Doamne-Doamne!

Am ajuns in jur de ora 04:00 la Maternitatea din Sibiu, am batut la usi, in geamuri si dupa vreo 15 minute am fost intampinata de o doamna trezita din somn cu o fraza "potrivita" perfect momentului: "Ce vrei?" Le-am explicat ce se intamplase pana atunci si am solicitat un control. Am fost informata ca sunt o inconstienta, ca pun viata copilului in pericol si ca TREBUIE sa raman sa nasc in Sibiu deoarece sunt foarte dilatata. Au facut tot felul de glume vis-a-vis de nasterea in apa. Incercau sa ma sperie si, totodata, sa ma convinga ca trebuie sa raman in Sibiu.

Am ajuns la Brasov unde am facut cunostinta cu Loredana, persoana cu care ma conversasem telefonic pana atunci si, fiind convinsa ca sunt foarte dilatata, solicitam umplerea bazinului cu apa, ca nu cumva sa nasc pe uscat. M-au controlat si eram dilatata doar 1 cm: mai aveam de asteptat!

Au trecut orele si situatia mea era identica. Loredana ma controla din 30 in 30 de minute. Iintre timp, ma mai controla si directorul clinicii, dar rezultatul era acelasi: nu ma dilatam! Cu acordul meu, au incercat sa-mi ajute organismul prin toate metodele pe care le aveau la indemana: ulei de ricin, perfuzii, dilatat manual, calciu. Incet-incet, orele treceau, durerea exista, dar dilatatia era tot de 1 cm.

Dupa 3-4 ore petrecute in clinica fara niciun rezultat, directorul a pronuntat pentru prima data cuvantul "cezariana". Am zis ca imi cade tot cerul pe mine si mi se scufunda si toate corabiile. Nu putea sa mi se intample mie una ca asta, dupa ce toata sarcina am zis ca eu nasc in apa, dupa ce mi-a fost teama ca s-ar putea ca medicul meu sa nu fie prezent la nastere, dupa ce am stat cu teama ca nu ajung la EVA...nu puteam eu sa nasc natural (deh, "materialul" prost al pacientului).

Dupa 12 ore de travaliu, dupa durere pana la lacrimi, dupa eforturi zadarnice, am acceptat cezariana (scadeau bataile inimii pe contractie si nu se mai putea astepta). Toata perioada in care am asteptat sa ma dilat, alaturi de mine - chiar daca isi terminase programul de la ora 08:00 - a stat Loredana (zana noastra), care mi-a promis ca pleaca acasa doar dupa ce ma vede cu bebe in brate! Loredana, iti multumesc din suflet pentru devotament si ajutor, nu stiu daca o sa-ti pot multumi vreodata!

In tot acest timp, medicul meu, doctorul Cristian Baiulescu mi-a fost un real sprijin, atat din punct de vedere medical, cat si psihologic. Pe toata perioada sarcinii, m-a invatat ca momentul nasterii nu trebuie asociat cu durerea momentului, ci cu MIRACOLUL/BUCURIA de a da nastere unei vieti! Am ajuns in sala de cezariene cu zambetul pe buze si cu credinta ca totul o sa fie bine. Cum se putea altfel?

Tati a fost ataturi de mine, a respirat pe contractie in rand cu mine, a strans din dinti cand durerea atingea culmi nebanuite si m-a imbarbatat in fiecare secunda. Multumesc lui Dumnezeu ca l-am avut pe tati acolo! A filmat intreaga operatiune si a plans de emotie si bucurie tot timpul.


A venit pe lume Andrei - Razvan!

La ora 14:45, pe 14 iunie 2009 a venit pe lume Andrei-Razvan, 3080 g, 50 cm, cu nota 10!

Nu stiu ce sentimente ati nutrit cand ati citit cele scrise mai sus de mami, dar stiu sigur ca ei, parintii mei, la fiecare lectura, retraiesc acele momente, le mai scapa cate o lacrima, se uita la mine si nu le vine sa creada ce mare m-am facut! Ii multumesc lui Dumnezeu ca suntem toti 3, noi, familia Micu! Am incalecat pe-o sa si v-am prezentat familia mea!

Cu drag, Razvan

Povestea ta de sarcina poate aparea aici!

Trimite-ne povestea ta pe e-mail la info@copilul.ro sau posteaz-o pe blogul tau si trimite-ne link-ul.

Nu uita sa ne trimiti pe mail si fotografii cu tine in timpul sarcinii si cu bebelusul tau!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Povesti sarcina Nastere Travaliu

Copilul.ro

Alaturi de tine pentru a creste copii cu dragoste si incredere. Nu iti promitem ca iti vom rezolva problemele, dar iti promitem ca nu va trebui sa le faci fata singura.

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Creeaza cont! sau Urmareste-ne pe Facebook!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul