Sarcina si sexul

/ / Modificat: 2011-10-10
Sarcina si sexul

Sexul in timpul sarcinii este considerat de cele mai multe ori un subiect tabu. Viitoarele mamici sunt vazute deseori ca persoane ce nu pot avea contacte sexuale, iar din acest motiv medicii nu obisnuiesc sa vorbeasca despre acest subiect cu pacientele lor. In orice caz, sexul este o parte importanta si naturala a sarcinii.

Acum ca esti insarcinata, vei descoperi ca, odata cu schimbarile pe care le sufera corpul tau, vor avea loc schimbari ce tin si de apetitul tau sexual. Odata cu marirea sanilor si a burticii, vei observa ca pozitiile de altadata ce-ti ofereau placere, vor deveni neconfortabile.

Este foarte important sa experimentezi cat mai multe pozitii impreuna cu partenerul tau pentru a pastra scanteia dintre voi si pentru a avea o viata sexuala activa.


Siguranta copilului tau

Majoritatea cuplurilor evita sa aiba contacte sexuale de-a lungul sarcinii datorita faptului ca le este teama sa nu ii faca rau copilului. Trebuie sa stii ca atat timp cat sarcina decurge normal, fara complicatii, sexul nu va dauna nimanui. Nici tie, nici fatului, fii sigura!

Copilul este protejat in timpul sexului de catre abdomen si sac amniotic. De asemenea si captuseala de mucus care inchide orificiul cervixului protejeaza copilul in acest timp si ii ofera viitoarei mamici protectia necesara impotriva infectiilor.

Atat timp cat medicul iti spune ca sarcina decurge normal, depinde doar de tine daca doresti sa iti mentii viata sexuala activa de-a lungul acestei perioade, pana in al treilea trimestru, pana ce ti se va rupe apa. De fapt, este indicat cu cat te apropii de ziua nasterii sa ai contacte sexuale cu partenerul tau pentru a ajuta la o nastere naturala.

Cand trebuie evitat sexul in timpul sarcinii?

Este putin probabil ca medicul sa iti spuna sa te abtii de la sex pe timpul sarcinii. Acest lucru este recomandat in cazul unor complicatii precum:

Placenta previa;
Placenta abruptio;
Preeclampsie.


Pozitii confortabile in sarcina

Acum ca organismul tau se schimba, vei observa ca pozitiile de dinaintea sarcinii nu iti vor mai oferi confortul de atunci. Pozitia misionarului cu partenerul deasupra, iar tu dedesubt poate deveni foarte ciudata odata cu cresterea burticii tale. Tu si partenerul tau puteti sa va interesati de diferite exercitii de gimnastica in sarcina care va pot ajuta la descoperirea unor pozitii cat mai confortabile.

Cateva dintre pozitiile indicate de-a lungul sarcinii sunt urmatoarele:

Mamica deasupra

Presiunea nu mai este exercitata pe abdomenul tau si iti ofera posibilitatea de a controla orice miscare. De asemenea ii ofera partenerului tau o "priveliste" placuta.

Mamica pe spate

Aceasta este asemeni pozitiei misionarului cu diferenta ca nu este exercitata absolut nici o tensiune asupra uterului sau a abdomenului, mamica trebuie sa stea intinsa cu genunchii la piept, iar partenerului trebuie sa ingenuncheze.

Poti sa iti odihnesti picioarele pe pieptul partenerului. Pentru a fi cat mai confortabil, pune o pernuta sub sezut. Aceasta pozitie este recomandata dupa cea de-a patra luna de sarcina, insa dupa o anumita perioada de timp trebuie sa o evitati deoarece greutatea uterului poate bloca vasele de sange ce vascularizeaza uterul si membrele inferioare.

Mamica pe o parte

Ofera posibilitatea partenerilor sa se afle fata in fata, tinand la distanta greutatea exercitata in mod normal pe burtica si uter. Este de asemenea o pozitie intima, datorita faptului ca va da ocazia sa va priviti unul pe altul.

In picioare

Se uita de obicei faptul ca sexul se poate face si in picioare. Aceasta pozitie va va ajuta sa indepartati tensiunea exercitata pe stomac si va va oferi o experienta intima si tie si partenerului tau.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Sex sarcina

Articole recomandate

Citeste si despre