Urmareste-ne:

Top 10 nume de baieti in 2015

Cand alegem numele pentru copiii nostri trebuie sa tinem cont de o multime de factori, iar optiunile sunt foarte multe, mai ales ca in ultimii ani globalizarea a facut ca tot mai multe nume englezesti sau frantuzesti sa devina uzuale.

Este o alegere grea, care trebuie analizata din mai multe puncte de vedere, spun psihologii, care ne atrag atentia ca numele pe care il dam copilului isi pune amprenta pe toata viata sa.

nume_copii_baieti_alegere_parinti

Cel mai popular nume in 2015 a fost "Andrei"

Anul trecut, ca si in alti ani, cel mai popular nume de baieti in tara noastra a fost "Andrei". Nu este, de altfel, nicio supriza ca acest nume ocupa locul I in topul numelor pe anul trecut, deoarece este un nume modern, dar si de factura romaneasca, purtat de unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus.

Peste 300.000 de romani poarta numele "Andrei" si alti aproape 20.000 poarta un nume derivat din acesta (Andras, Endre, Andreeas sau Andreas). El semnifica barbatie si curaj, fiind perfect pentru un baiat. Si corespondentul feminin al acestui prenume a fost extrem de popular anul trecut, multe fetite primind la nastere numele "Andreea". Este un nume popular in intreaga lume, in Marea Britanie si SUA este tradus Andrew, in Franta - Andre, in Spania - Andreas.

In cazul numelor de baieti s-a observat o tendinta puternica printre parinti de a se reintoarce la nume traditionale romanesti precum "Stefan", un nume care in 2015 a fost printre preferatele lor. 270.000 de romani poarta acest nume inspirat din religia crestina si care semnifica "coroana", "ghirlanda" sau "cununa" rezervata invingatorilor.

Foarte multi baietei au primit in 2015 la nastere si numele "David". De altfel, acest nume a cunoscut o popularizare extrem de rapida, in ultimii ani fiind mereu in topul preferintelor parintilor. Numele "David" este de origine evreiasca si inseamna "cel iubit" si este intalnit in mai multe culturi si tari.

Topul este completat de "Alexandru", "Mihai" si "Luca"

alege_nume_copii_1

"Alexandru" se numara si el printre cele mai uzuale nume pentru baieti din tara noastra din ultimii ani. Numele este de origine greceasca si se traduce prin sintagma "protector al oamenilor".

In topul celor mai populare 10 nume date baietilor nascuti in 2015 regasim si numele "Mihai". De origine ebraica, el semnifica "cel asemeni lui Dumnezeu". Este un nume intalnit adesea in tara noastra, atat la generatia bunicilor nostri, cat si la nou-nascuti.

Intrat in top in ultimii ani, "Luca" se afla printre numele cele mai des intalnite la baietii nascuti in 2015. Prenumele deriva din latinescul "lucere" ce semnifica "a straluci" sau "a se lumina". In Roma Antica primeau acest nume copiii nascuti la rasarit si s-ar traduce prin "cel care aduce lumina".

Un numar extrem de mare de baieti nascuti in 2015 au primit numele de "Gabriel", "Cristian", "Darius" si "Ionut", acestea completand topul celor mai populare 10 nume date nou-nascutilor anul trecut. Dintre acestea, "Darius" este unul dintre cele mai nou intrate in top, in ultimii ani situandu-se mereu printre preferatele parintilor.

Potrivit datelor Institutului National de Statistica, in ultimii ani, au devenit tot mai dese si numele "Felix", "Filip", "Iacob", "Cristian", "Iosif" si "Toma". O alta tendinta in ceea ce priveste numele pentru baieti a fost aceea de a alege nume straine. S-au intalnit tot mai des nume precum "Eric", "Ayan", "Nicholas" sau "Albert".

Cat de important este numele pe care il purtam

Daca ai aflat ca vei avea un baietel, cu siguranta ai trecut in revista toate numele potrivite pentru micul tau nazdravan si te asteapta o misiune dificila - aceea de a-i alege numele perfect dintr-o paleta atat de larga de optiuni.

Psihologii le atrag atentia viitorilor parinti ca ar trebui sa cantareasca bine aceasta decizie, ea fiind mult mai importanta decat s-ar putea crede. Unele dintre cele mai mari greseli pe care le fac parintii cand aleg numele pentru copii este aceea de a da nume diminutivale, care sunt potrivite doar in copilarie, si de a da nume unice. Unul dintre sfaturile date de psihologi este de a da prenumele copilului imaginandu-ti cum el, devenit adult, se prezinta la un interviu pentru un job important.

Numele unei persoane creeaza prima impresie, uneori chiar inainte de a o cunoaste, astfel ca parintii trebuie sa ia in considerare cum va fi perceput atat in viata sociala, cat si la scoala si, mai tarziu, in mediul profesional.

Un experiment interesant a fost realizat de un grup de oameni de stiinta din Germania in 2009 si demonstra cat de mult conteaza ce nume poarta un copil. In cadrul experimentului, cercetatorii de la Universitatea Oldenburt au trimis o lista cu nume catre 2.000 de cadre didactice care predau in scoli generale.

In dreptul fiecarui nume, profesorii notau reactia pe care le-o provoaca, cum cred ca este elevul respectiv. In cazul numelor cu rezonanta straina sau inedite, profesorii aveau o reactie negativa, considerand elevul care poarta numele drept unul indisciplinat, care va cauza probleme. De cealalta parte, numele traditionale germane au primit din partea profesorilor reactii pozitive si au fost asociate cu elevi studiosi.

Aceasta analiza nu este una singulara, de-a lungul timpului demonstrandu-se ca persoanele cu nume iesite din comun sunt mai predispusi la probleme comportamentale decat cei cu nume uzuale deoarece fiecare interactiune din viata lor incepe chiar de la nume.

Desi in ultimii ani parintii au devenit din ce in ce mai atenti la acest aspect, cautand prenume cat mai deosebite pentru copiii lor, se pare ca unul uzual le-ar putea face viata mai usoara fiilor lor. Foarte importanta este si asocierea prenumelui cu numele de familie.

Parintii ar trebui sa spuna cu voce tare de mai multe ori intregul nume pe care planuiesc sa-l dea copilului pentru a determina daca are o rezonanta placuta.

Tu ce nume vrei sa-i dai baietelului tau? Ai ales un nume care se regaseste in topul anului trecut? Ce criterii sunt importante pentru tine in alegerea aceasta? Scrie-ne in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Nume baieti 2015 Top nume baieti 2015 Nume copii

Copilul.ro

Alaturi de tine pentru a creste copii cu dragoste si incredere. Nu iti promitem ca iti vom rezolva problemele, dar iti promitem ca nu va trebui sa le faci fata singura.

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:



Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul