Influente la moda in alegerea numelui copilului

/ / Modificat: 2017-02-07
Influente la moda in alegerea numelui copilului

Alegerea numelui copilului este influentata de mai multi factori. Poate fi vorba de evenimente cu impact care au loc in societate, de celebritati, natura, mitologie, aparitii cinematografice, evolutii tehnologice si chiar mitologie ori istorie. Iata care sunt numele la moda pentru bebelusi in 2011!

Evenimente de actualitate

Specialistii sustin ca cei mai multi parinti aleg numele copilului in functie de evenimentul momentului. Asadar, cum anul acesta am avut parte de nuntile anului in lume: nunta regala britanica si cea de la Monaco, atunci majoritatea parintilor romani si de peste hotare are tendinta sa numeasca copilul Albert, Caterina (Katherine), Charlotte sau William.

Nu peste putina vreme vor aparea primele fetite numite Harper, dupa fetita abia nascuta a cuplului Victoria si David Beckham. Romanii au inceput sa imprumute din ce in ce mai multe nume straine.

Tendinta retro

Numele retro pentru bebelusi au intotdeauna suisuri si coborasuri in preferintele parintilor, dar sunt mereu acolo. Printre cele mai frecvent aparute pe listele parintilor se numara: Sofia, Isaac, Iacob, Sebastian, Lucas, Clara, Madeline.

Influente tehnologice

Dupa ce un cuplu egiptean a pus numele fetitei Facebook, iar un altul israelian a ales Like (butonul de pe Facebook) tot pentru o fetita, in curand vom face cunostinta cu prichindei pe care-i vor chema Share, Google, Twitter, Trojan sau Page, de ce nu? Numele inspirate din tehnologie sunt la mare cautare in aceasta perioada.

Influente biblice

Numele Sfintilor raman in continuare in topul alegerilor numelui de copil. Romanii sunt crestini si superstitiosi din fire si considera ca daca pun copilului nume de Sfant, el ii va purta noroc si il va tine sanatos.

Maria si Ioana raman unule dintre cele mai raspandite nume pentru copii in randul preferintelor, in timp ce Mihai sau Cristian sunt varianta masculina pentru acelasi top al influentelor biblice. Vin din urma si Andrei/Andreea, Gabriel/Gabriela, Petru, Pavel, Elena etc.

Nume de vedete sau idoli preferati

Alegerile devin mai simple pentru parinti atunci cand au un film preferat, o carte sau un artist favorit. Sau poate sa fie vorba de un personaj preferat de film, teatru sau poveste. Uite-asa iau amploare nume ca David, Brad, Harry (de la Harry Potter), Michael, Eduard, Victoria, Timeea, Taisa, Alice, Julieta etc.

Influente date de natura

Florile raman un domeniu inspirational pentru mamicile care-si viseaza copilul cu numele de Camelia, Florentina, FlorinFlorina, Anemona, Roza, Violeta, Crina/ Crin, Brandusa, Dalia, NarcisaNarcis, ViorelViorica etc.

Insa imaginatia parintilor nu se limiteaza doar la flori. Acestia aleg si alte elemente din natura care sa fie nume pentru bebelusul lor: Afina, Codruta/Codrut, Crenguta, Dafne etc.

Influente mitologice sau istorice

Parintii intorc privirea si in istorie si nu-i uita pe mai marii conducatori si luptatori ai patriei noastre. Asa iau nastere nume ca Traian, Decebal etc.

Si, pentru mai multa insemnatatea si spiritualitate, aleg si nume mitologice grecesti: Afrodita, Agata, Alesia, Alexa, Catalina, Cleopatra, Medeea, Alexe, Alexie, Anatoli, Artemie, Catalin etc.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Nume la moda copii Nume populare copii

Articole recomandate

Citeste si despre