Ce se intampla daca copilul doarme cu gura deschisa

/ / Modificat: 2020-02-26
Ce se intampla daca copilul doarme cu gura deschisa

Oamenii ar trebui sa respire intotdeauna pe nas, deoarece caile nazale sunt concepute pentru a incalzi, filtra si umezi aerul care intra. Dar mai exista un avantaj. Respiratia nazala permite dezvoltarea corecta a complexului craniofacial, interactionand cu alte functii neuromusculare, cum ar fi mestecarea, potrivit Societatii Spaniole de Ortodontie (SEDO).

Insa, din diverse motive, exista persoane si mai ales copii care respira pe gura (pe tot parcursul zilei sau doar noaptea), iar acest lucru provoaca o schimbare a pozitiei capului, maxilarului si limbii care sfarseste afectand sistemul imunitar, sistemul digestiv si sistemul nervos.

Daca observi ca micutul tau respira si doarme cu gura deschisa, este recomandata sa consulti medicul pediatru sau un ORL-ist si un ortodont, deoarece acest obicei prost ii poate afecta calitatea vietii.

Probleme orale

  • Respiratia pe gura, in loc de nas, influenteaza negativ sanatatea gurii provocand:
  • Gura uscata;
  • Lipsa salivei favorizeaza aparitia cariilor si a problemelor gingivale, deoarece saliva actioneaza ca un mecanism de aparare impotriva bacteriilor care produc aceste boli.
  • Buze crapate;
  • Respiratie urat mirositoare;
  • Palatul se dezvolta cu o forma excesiv de ovala sau ingusta, ceea ce face ca dintii de pe maxilarul superior sa se alungeasca si maxilarul sa nu se inchida corect.
  • Digestie grea
  • In aceste conditii, este foarte probabil ca dintii sa nu fie aliniati in mod corespunzator, influentand modul de mestecare a alimentelor si astfel, acest lucru va ajunge sa afecteze digestia si o va face mai grea.

Mai multe infectii respiratorii si alergiiIn nas avem fire de par care actioneaza ca un filtru, prinzand polenul, praful, virusurile si bacteriile. Cand respiratia copilului este bucala, aerul intra direct in gat, fara sa treaca prin niciun filtru, fara sa fie curatat, incalzit sau umezit inainte.

Toate acestea vor creste sansele de alergii si infectii respiratorii, pe langa agravarea simptomelor lor.

Sforaitul si lipsa de odihna nocturna

Daca buzele nu se inchid corect, gura va fi deschisa in timpul noptii pentru a inspira, iar aceasta este o cauza de apnee (o tulburare care afecteaza cinci procente dintre copii si care face ca fluxul de aer sa nu fuctioneze normal, deoarece apar intreruperi scurte de cateva secunde in  respiratie) si sforait.

Ambele tulburari afecteaza calitatea vietii copilului, pentru ca nu se odihnesc suficient de bine noaptea. Pot prezenta probleme de iritabilitate nocturna, cosmaruri, lipsa somnului odihnitor, somnolenta in timpul zilei.

Probleme de comportament in timpul zilei

Daca copilul nu se odihneste suficient noaptea, va avea probleme de atentie, lipsa de concentrare, probleme de invatare, oboseala, lipsa de coordonare, irascibilitate, dureri musculare si alte probleme asociate. 

Buza superioara hipotonica cu consecinte asociate

Daca copilul respira pe gura, probabil ca va avea dificultati in a-si inchide corect buzele. Avand intotdeauna gura deschisa, buza superioara nu se va dezvolta muscular si apare hipotonia.

  • O buza hipotonica are urmatoarele consecinte:
  • Consecinte estetice, cum ar fi ridurile pe barbie; 
  • Acumularea de saliva;
  • Tulburari de inghitire;
  • Modificari ale vorbirii, din cauza lipsei de forta musculara pentru a articula corect anumite foneme.

Probleme estetice

Cand respiratia orala este cronica si se manifesta in perioada de crestere, estetica faciala ar putea fi afectata, deoarece copiii dezvolta adesea "sindromul fetei lungi" cu "zambetul gingival" (adica o fata alungita unde gingiile sunt expuse atunci cand zambesti).

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Copil

Articole recomandate

Citeste si despre