Urmareste-ne:

Lacul din Gramoste

Autor: fara autor

MAI DE MULT pe cind mindrele plaiuri ale Gramostei albeau de puzderia turmelor de oi ce le pasteau, vietuia un zmeu, care apara satul Gramoste cu muntele lui, de-l facea sa fie avut si pizmuit de toate celelalte sate imprejmuitoare.

Numele Gramoste ajunsese asa de vestit, ca la multi zmei le parea rau ca nu domnesc peste un tinut frumos si imbelsugat ca acesta.

Zmeul din Moscopole, vecin si oaspe cu cel gramosean, isi puse in minte sa-i doboare pe acesta din urma si sa-l stearga de pe fata pamintului cu sat cu tot. Astfel, intr-o noapte se urca pe creasta muntelui si incepu sa strige gramosteanului cu un glas care cutremura padurile si, vaile:

- Hei! Hei! Firtate! Prea te falesti ca esti voinic si ca i-ai facut tara vrednica de lauda lumii ! Imi vin toate nebuniile cind te aud cu grozavirea ta naroada!

Si rinjind cu gura pina la urechi, ii lua in batjocura:

-Mare scofala de voinic, care doarme odata cu gainile!

La auzirea acestor infruntari injositoare, zmeul gramostean sari in picioare, de parca fusese oparit. Cind vazu ca vecinul tot mai necheza de ris, il apucara furiile, scrisni fioros de scoase scintei din masele si zbiera cu glas tunator:

-Ha! Ha! Voinic esti la strigat, dar sa te vedem si la luptat.

Si deodata inainta oblu spre hotarele moscopoleanului. De cum se apropiara, ca niste fiare se masurara.Bratele lor se impleticeau, dar trupul si picioa­rele le erau intepenite ca niste butuci de piatra. Pina in zori, astfel pironiti in loc, ei s-au pumnuit numai cu labele.

Dar cind dupa smucitul si imbrincitul lor s-au dove­dit deopotriva de avani si ortomani, se desclestara si juramint se legara sa se ia la harta, repezindu-si cocoloase de zapada, astfel ca fiecare, la rindul lui, sa le inhate in gura si sa le inhape dintr-o inghiti­tura. In felul acesta, credeau ei ca inghitind zapada, va crapa unul dintr-insii, cel care va fi cu inima racita mai curind.

Dupa ce s-au vorbit asa, s-au pornit sa se bata cu mingile de ninsoare. Cit fu ziua de mare, ei zburatacira laolalta bulgarii, si de infierbintati ce erau, nici unul din ei nu lua seama ca omatul se topea intr-sii ca in jaratic fara sa simta vreo racoreala.

Amurgise de tot si turmele incepeau a se intarcui in adaposturile lor din plaiuri. Zmeii inca se mai vinzoleau si infulicau mingile de omat, cind iata ca se apropie o turma de oi. Zmeul gramostean se ruga de pastor sa-i dea citeva capete de oi, de care avea nevoie. Pastorul, ba pe vrute, ba pe nevrute, ii dadu voie, iar zmeul zdrumeca indata mai multe oite, le scoase prapurele si cu ele infasura pumni de sare. Astfel facu multe droburi de sare. Intuneric fiind, dusmanul sau nestiutor de toate astea, se apuca sa le dea pe git usor, inca bucuros ca nu erau sloiuri gheata.

Multe droburi de sare mai ticsi in burta bietu moscopolean, dar peste putin incepu sa-i aprinda setea si sa-l arda la inima. Ca sa-si potoale focul, se apleca sa soarba din izvorul care curgea in apropiere si bau asa de mult, ca-l seca de tot. Indata dupa asta i se facu rau ca un junghiu de moarte. Atunci intelese ca vecinul sau il amagise; se mai incorda din rasputeri si trecu hotarul gramostean ca sa-l sugrume Dar izbuti numai sa urle:

- M-ai mincat fript, firtate... si-i plesni fierea pe loc.

In acea clipa tisni din burta lui aparia bauta si inneca toata imprejmuirea, de unde s-a nascut apoi lacul asa zis Bara, care se vede astazi pe muntele Gramostea.

Dupa ce crapa moscopoleanul, gramosteanul ii inima si o puse in frigare pe jarul aprins de pastor. Cum insa era ostenit de atita cazna si zbucium se muie si incepu sa motaie. De aceea se ruga de pastor sa intoarca frigarea, dar ea era asa de grea, ca omul nu putu s-o tina in mina.

Zmeul rise si zise:

-Pune degetul si linge-o, daca vrei s-o rotesti .Oierul facu dupa spusa lui si ca prin minune frigarea invirti cu mare repejune. Tinu mult pina la prajitul inimei , fiind ca piatra de virtoasa si anevoie patrunsa de dogoarea focului.

Intr-asta, zmeul dormea si sforaia asa de tare, incit rasunau muntii dimprejur si se cutremurau toate dihaniile din paduri.

Cu linsul degetelor, pastorul se dedulci si se ispiti sa vada ce gust are inima de zmeu. Ciupi o felioara si imbuca, de-i lasa gura apa, ca nu se potoli, ci mai inghitind o bucatica, felie cu felie, mistui inima intreaga.

Pastorul simti ca singele incepe a clocoti in el, ca i se tot mareste trupul si-i creste tot mai dihai in virtosie. Smulse hangerul din briu si-l implinta in pieptul zmeului adormit, de n-avu acesta ragaz sa dea tipat. Ii scoase inima, o rumeni si pe asta si o inghiti, asa ca se pomeni un zmeu cu trei inimi.

Apoi adunindu-si turma de oi, o cuibari la strunga, ca s-o mulga impreuna cu baciul. Dar toate oile mulse de pastorul-zmeu picau moarte pe loc, fiindca el le strivea ugerii. Cind baciul isi arunca privirea si vazu jumatate de turma toropita cu ugerii insingerati pricepu ca pastorul nu era om ca toti oamenii si cu ochii inlacrimati ofta si zise:

- Ah! Ciine de dusman, cind celnicul va afla de isprava ta, ma va lasa pe drumuri!

Pastorul-zmeu il sfatui sa nu-l dea pe fata nimanuia ca el s-a facut zmeu, caci altminteri va fi rau de el, va fi aruncat in temnita, jar muntii vor ramine de izbeliste. Apoi ii mai ceru sa nu se sperie de el si-i darui un fluier ca, de de cite ori va avea nevoie, sa-l cheme din fundul lacului, unde ii va fi salasul de acum inainte. Cu aceste cuvinte isi luara ramas bun si se despar­tira. Zmeul se cufunda in lac, iar baciul o lua spre sat sa duca vestea celnicului ca o jumatate de turma a fost sfirtecata de o haita de lupi. Celnicul, speriat, urca la munte sa vada cu ochii lui oile si nu-i paru ca erau insingerate de coltii fiarelor. De aceea il dadu pe cioban pe mina sfatului. Dar cu toate amenintarile si brinciurile primite, ciobanul nu cricni. Mama pastorului-zmeu, ingrijorata ca fiul ei nu se mai inapoia acasa, porni in cautarea lui. In drum intilni pe cioban si cu ochii in lacrimi il intreba de stie de urma lui. Ciobanul facea pe nestiutorul. Dar cum se tot vaieta si se jaluia, se muie si o lua cu el, cala­uzind-o pina la lac. O ascunse dupa o stinca, rugand-o sa nu se arate si nici sa spuna vreo vorba. Apoi fluierul din buzunar si incepu a fluiera.

Deodata apele se despicara si zmeul rasari din ele:

-Ce zor te-a manat incoace, daca nu chiar dorul maicei mele?

Auzindu-i vorba, mama nu se mai putu rabda, iesi din ascunzis si striga:

-Fiul meu iubit, cui m-ai parasit?

Cum auzi glasul mamei, deodata zmeul se cufunda in apa racnind:

-Ah, maica! Ce mi-ai facut! De acum inainte muntii vor raminea pustii. Sarmanele oi au sa se imprastie aiurea. Iar tu, firtate, vei pieri in temnita asa cum ti-am menit-o inainte.

Tot locul cu imprejmuirea se cutremura grozav de tare si nu se ostoi pina ce mama nu se departa si se inapoie acasa.

Ciobanul muri la inchisoare, iar satul Gramostea fu oropsit si pustiit. Numai lacul ramase pina astazi, asa cum era cu apele limpezi si doar cind vreo femeie se plimba pe la marginea lui, el se infioara de jalea zmeului, care-si plinge pe maica sa iubita.

S-ar putea sa-ti placa si:

Ti-a placut? Spune-ti parerea!

Deshidratarea la copii si sugari. Ce este de facut?

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul