Urmareste-ne:

Craciun pisicesc

Autor: fara autor

Mitu se nascuse in primavara si, in numai cele cateva luni de viata, facuse atatea prostioare incat pana si mama pisica, destul de rabdatoare de felul ei, ajunsese sa ii "scarpine" blanita destul de des in ultima vreme. Se suia pe perdele si apoi nu mai putea sa se dea jos, darama vaze si bibelouri, isi ascutea ghearele de fotolii si canapele, intra prin toate cotloanele, mai ales acolo de unde nu mai putea sa iasa, pe scurt, era cel mai neastamparat pisoi din oras. O data, a stat mai bine de cinci minute inchis in frigider, de a stranutat pe urma vreo doua saptamani. Norocul lui ca l-au gasit stapanii repede, ca altfel ajungea cub de gheata, cu carnatii din care se infrupta cu tot.

Stiind acum cu cine au de a face, apropierea Craciunului ii cam speria pe toti ai casei. Se tot vorbea de pomul de iarna si de o mie de boroboate pe care Mitu le-ar putea face si care ar putea sa afecteze, intr-un fel sau altul, bradutul.

Fiind primul Craciun din viata sa, Mitu era tare curios sa afle ce-i cu toata tevatura creata in jurul bradului. Brazi mai vazuse el, pe afara, si nu i se parusera iesiti din comun. Mama ii povestise, insa, ca acest pom nu seamana cu nimic din ceea ce stia Mitu de pe afara. ii spusese ca in loc de conuri, in acest brad minunat cresteau tot felul de globulete colorate, de sticla, bomboane, dulciuri, lumanari si o gramada de luminite vesele.

Auzi - sa creasca bomboane in pom! Cine a mai pomenit asa ceva? De aceea, pisoiul abia astepta sa vina Craciunul si sa vada si el minunea.
Dar - dezamagire! in seara de Ajun, cand stia el ca trebuia sa apara bradul-minune, usa de la sufragerie ii fu inchisa in mustati de catre stapani. Astepta cu rabdare, intins ca o placinta in mijlocul holului, sa se deschida usa, dar zadarnic. Din cand in cand, cate unul de-al casei mai iesea sau mai intra in incapere dar, vazandu-l incordandu-se ca un arc, gata sa o zbugheasca in sufragerie, inchidea cu grija usa in urma lui, spunandu-i:

- Nu, Mitule! Gata cu prostiile! Ce, tare ti-ar mai placea tie sa dai bradul jos, nu-i asa? Las' ca te cunoastem noi, domnule motan. De asta n-ai sa intri in sufragerie cat dureaza sarbatorile, ai inteles?

Mitu ramase nedumerit. Cum adica, sa dea bradul jos? Pai nu avea radacini? Afara se urcase in tot soiul de pomi, si mai mici, si mai mari, dar nu daramase nici unul! Ce fraieri sunt si oamenii astia! Ei nu stiu ca orice copac care se respecta sta bine infipt in pamant, de nu ai cum sa il smulgi din radacina, oricat te-ai stradui?

Faptul ca i se interzisese categoric sa intre in sufragerie, ba chiar i se si trantise usa in bot, il facu de zece ori mai curios si il ambitiona si mai tare. Ei, si? Ce daca nu are voie sa intre? Lasa ca o sa reuseasca el cumva sa se strecoare clandestin pe usa. Asa ca isi continua panda, dar, de data asta, ascuns sub bancheta din hol.

Din sufragerie se auzeau cantece vesele si hohote de ras. Daca rad stapanii, inseamna ca e rost de joaca, drept pentru care Mitu se necaji si mai tare. Cum adica, se jucau fara el? incepu sa isi miste coada, nervos.

Dar chiar daca astepta multa vreme, tot nu reusi sa prinda un moment prielnic in care sa se strecoare in incapere, chiar daca stapanii tot intrau si ieseau. Cand se deschidea usa, Mitu isi lungea gatul si, de vreo doua ori, reusi chiar sa vada, pe fuga, bradul incarcat de lumini multicolore, care stralucea mai ceva ca zapada de afara in razele soarelui.

Totusi, avu si putin noroc. Usa ramase intredeschisa pentru cateva minute si atat ii trebui. Aproape tarandu-se, cu burtica lipita de podea, baga intai o mustata in sufragerie, sa vada daca nu il paste vreun pericol. Apoi, vazand ca nimeni nu este atent la ce mestereste el pe la usa, se strecura, tiptil, pe langa perete si aluneca, nevazut si neauzit, pana sub fotoliu. Imediat dupa ce ajunse in ascunzatoare, cineva observa ca usa este crapata si o inchise la repezeala, spunand ca... bine ca n-a intrat nici o pisica. Deci nu il vazusera. Mitu rasufla usurat si, din intunericul care domnea sub fotoliu, incepu sa inspecteze, interesat, sufrageria.

Erau aprinse toate luminile si, in mijlocul camerei, masa intinsa era incarcata cu tot felul de bunatati, la care Mitu nici macar nu ar fi indraznit sa viseze vreodata. Erau acolo tot felul de mezeluri - carnati, caltabosi, toba, piftie - branza si cascaval, sarmale, iar motanelul ghici dupa miros ca undeva trebuie sa fie si friptura. Si, fara sa vrea, incepu sa inghita in sec.

Curand, pofta deveni atat de chinuitoare, incat ii venea sa sara din ascunzatoare direct pe masa, sa-si bage boticul in toate farfuriile si platourile si sa se infrupte pe saturate din toate minunatiile de acolo. Dar stia ca nu avea voie sa iasa la lumina, pentru ca ar fi fost imediat insfacat de ceafa si dat pe usa afara.

Ca sa isi ia gandul de la mancare, incepu sa isi faca ochii roata prin sufragerie. Din cauza poftei, aproape ca uitase de pomul de Craciun. Dar cand dadu cu ochii de el, ramase cu botul cascat de uimire. Era de mii de ori mai frumos decat orice inchipuire de-a sa. De fapt, Mitu nu mai vazuse in viata lui ceva mai stralucitor. Bradutul purta pe crengile sale niste globuri nemaipomenite, pe care stralucirea becurilor de pe fiecare ramura le facea sa sclipeasca in mii si mii de culori. Serpentine de beteala argintie si pufoasa serpuiau in jurul pomului, iar lumanarelele aprinse aruncau umbre tremuratoare pe pereti. La poalele copacului astfel impodobit, o gramada de cadouri, frumos impachetate, asteptau sa fie desfacute. Alaturi de ele, cosurile cu mere si portocale raspandeau un parfum proaspat, care se amesteca placut cu mireasma tare a bradului.

Totul parea ireal, iar Mitu nu se mai putea satura privind. Nici nu stiu cand trecu timpul. Petrecerea se incheiase. Stapanii incepusera sa stranga totul de pe masa, spre disperarea pisoiului, care tot sperase ca poate o sa lase ceva de mancare prin sufragerie in urma lor. Nu peste multa vreme, toti ai casei se retrasera in dormitoarele lor, stingand lumina si inchizand din nou, cu grija, usa in urma lor, "sa nu intre pisicile". Ehei... daca ar fi stiut ei ca Mitu era deja inauntru...

Motanelul astepta intai sa inceteze orice zgomot din casa. Cand fu convins ca au adormit cu totii si ca nu mai este nici un pericol sa fie prins, iesi, precaut, din ascunzatoare.

Desi lumanarile erau stinse, in brad inca mai ardeau beculetele colorate. in intunericul sufrageriei, lui Mitu i se paru totul si mai frumos.

Se apropie incet si cu teama de pomul de iarna. inca nu se lamurise ce era cu multimea ceea de licurici stralucitori si, auzindu-i pe stapani vorbind de o posibila cadere a pomului, ii era si oarecum frica sa nu-i treaca prin minte sugubatului de brad sa se prabuseasca peste el asa, din senin. Se aseza pe coada nu departe de minunea sclipicioasa si, usor-usor, intinse o labuta spre o creanga apropiata. Abia ce o atinse si o zbughi inapoi sub fotoliu, de sub care incepu sa priveasca daca s-a-ntamplat ceva.

In afara faptului ca ramurica se misca putin, facand sa se auda un clinchet cristalin, totul parea in ordine. Asa ca Mitu prinse curaj si se apropie si mai mult de brad. Curios, intinse boticul spre primul bulgare argintiu pe care il intalni, incepand sa il miroase. Dar ce ii fu dat sa vada? Din globul mare si stralucitor il privea o aratare inspaimantatoare, care semana oarecum cu o pisica, dar era cumplit de deformata, cu niste ochi imensi, galbeni si o gura cat o sura.

Uitand ca nu are voie sa faca nici un zgomot, Mitu miorlai speriat si o taie, ca o sageata, pana in cel mai indepartat colt al camerei, sub biblioteca; abia acolo isi ingadui sa-si traga putin sufletul, uitandu-se, ingrozit, daca nu cumva pisica-fantoma il urmarise. Statu in ascunzatoare nici el nu stia cat. Totul era linistit, iar de monstrul ala de pisica nu se vedea nici urma. Mitu isi lua inimioara in dinti si iesi din nou in mijlocul sufrageriei, stand, totusi, incordat ca un arc, gata sa fuga inapoi la orice miscare sau zgomot mai ciudat. Se apropie incet de brad, cu inima batand cu putere. Cand ajunse in fata globului fermecat, aparu din nou pisoiul deformat, iar Mitu se retrase cativa pasi. Nu se intampla nimic. Aratarea nu avea de gand sa iasa din glob. Asa deci! Si ei ii era frica. Sau nu putea sa iasa. Ori una, ori alta, Mitu ajunse la concluzia ca nu ii putea face rau.

Acum, ca teama il parasise aproape de tot, il imboldea din nou curiozitatea. Asa ca inainta din nou spre brad. Cum apropia capul de glob, cum se ivea si aratarea. Cum se retragea putin, cum disparea si ea. Aha, deci matul fantoma stia sa se joace de-a v-ati ascunselea! Pe Mitu incepuse sa-l distreze jocul. Apoi descoperi un altul. Cum apropia labuta de glob, cum pisoiul celalalt facea si el acelasi lucru. Proptit bine pe picioarele dinapoi, motanelul incepu sa se joace de-a friptea cu celalalt, jucand globul intre labute si distrandu-se de minune, observand ca strainul ii copiaza fiecare gest.

Dintr-o data, din cauza unei lovituri mai puternice, globul se desprinse din pom si zbura prin aer, lovindu-se puternic de perete. Pe podea ajunse numai o gramada de cioburi urate si negre, cat despre pisoiul strain, nu se vedea pe nicaieri.

Mitu isi dadu seama ca iar a facut o boacana. Acum reusise sa-i strice casuta tovarasului sau de joaca, iar acesta se suparase si plecase. Simtindu-se foarte trist, pisoiul se hotari sa nu mai atinga deloc bradul, ca sa nu mai faca si alte boroboate. Dar curand se plictisi sa priveasca, indiferent cat de frumos era bradul impodobit. Asa ca, manat de aceeasi curiozitate pisiceasca, incepu sa dea tarcoale cadourilor stranse sub pom. Dar nu aveau nici un farmec. Erau doar cutii, pungi, pachete si pachetele, toate inchise, prin care nu se putea vedea nimic.

Oare ce o fi inauntru? Desi isi tot repeta ca nu are voie sa se atinga de ele, curiozitatea invinse pana la urma. Mai ales ca se gandea ca trebuie sa descopere acolo si ceva bun de mancare, pentru ca-l chinuia o foameeeeeeee...

Trase usor, cu labuta, primul pachet apoi, cu ghearele, sfasie ambalajul fosnitor la un colt. Nici nu apuca bine sa faca o mica deschizatura, cand pachetul incepu sa se miste. Speriat, motanelul intra din nou sub fotoliu si urmari sa vada ce se mai intampla. De sub hartiile multicolore, aparu... un ursulet de plus. Ia te uita! Se misca! Ba chiar se si scutura, se intinde si casca! Mare minune!!!

Mitu iesi de sub fotoliu, uimit. Ursuletul il observa si se apropie, prietenos, de el.

- Buna, pisoiule! spuse el vesel. Bine ca mi-ai dat drumul din ambalaje, ca am amortit de tot.

Nu se poate! Ursuletul de plus vorbeste! Nu auzise pana atunci nici o jucarie vorbind, mai ales pe limba pisiceasca! Oare visa, cumva? Motanul incepu sa se frece cu labutele pe la ochi, nevenindu-i sa creada.

- Ce te uiti asa la mine? rase ursuletul. Ce, tu n-ai stiut pana acum ca in noaptea de Craciun toate jucariile se misca si vorbesc?

Mitu, inca uimit, dadu din cap. Nu stiuse asta.

- Si acum, ce stai proptit in coada? Hai sa eliberam si celelalte jucarii, ca avem doar cateva ore la dispozitie sa ne mai jucam si noi in voie. Ca pe urma... pana la Craciunul viitor... Iar n-o sa ne mai putem misca.

Pisoiul si cu Martinica, deveniti nu peste mult timp prieteni la catarama, desfacura, incet-incet, toate cutiile si pachetele. Curand, toata sufrageria era plina de jucarii, care sareau, cantau, glumeau, se dadeau peste cap si radeau, vesele. Erau acolo papusi cu rochite de matase si cu parul moale, auriu, soldatei de lemn frumos lacuiti, care defilau dintr-o parte in cealalta a incaperii, clowni hazlii care faceau tumbe, se strambau si spuneau glume de ii faceau pe toti sa rada, ratuste macaitoare, catelusi cu cheita, al caror latrat subtirel se auzea de peste tot, masinute care alergau de colo-colo claxonand, trenuri care dadeau inconjur sufrageriei, chiar si pisicute pufoase si simpatice... in incapere domnea o harababura deplina. Jucariile erau raspandite peste tot si faceau un zgomot infernal. Mitu, ramas langa Martinica, se temu ca atata harmalaie o sa-i trezeasca pe stapani.

- Fii pe pace! ii spuse ursuletul. Oamenii mari nu ne pot vedea si nici nu ne pot auzi. Doar copii si animalele ne pot simsi si pot participa, alaturi de noi, la serbarea noastra de Craciun.

Martinica il lua pe motanel de o labuta si il trase in mijlocul jucariilor, care se prinsesera intr-o hora vesela. Cei doi prieteni intrara si ei in dans, bucurosi. Dupa hora, se incinse un joc cu mingea atat de infocat, incat, nu dupa mult timp, Mitu gafaia ca o locomotiva, cu limbuta afara. Dar serbarea continua. Se jucara de-a v-ati ascunselea, de-a prinselea, sarira capra... Peste tot domnea bucuria si cantecul.

incepusera sa oboseasca, iar lui Mitu i se facea si din ce in ce mai foame.

- Martinica, miorlai el, jalnic. Nu mai pot! Mor de foame, zau asa.

Ursuletul statu putin pe ganduri. Stia el ca pisicilor nu le plac fructele, dar altceva ce sa ii dea de mancare? Dintr-o data, ii veni un gand salvator. in brad erau si covrigi, si bomboane de ciocolata. Nu era mare lucru, dar Mitu se va multumi chiar si numai cu atat. Dar problema nu era pe deplin rezolvata. Nici unul nu era suficient de inalt sa culeaga din pom bunatatile, iar scaunele erau prea grele sa le miste. Tot Martinica veni cu ideea de a se sui unul pe umerii celuilalt, ca sa ajunga la covrigi si la ciocolata.

Zis si facut. Mitu, pentru ca era cel mai greu, ramase la baza. Pe umerii lui se urca Martinica, apoi, pe capul ursuletului un soldatel, pe umerii caruia se catara o pisica de plus, care tinea in spinare o papusa cu parul de aur. Era suficient. Papusica incepu sa culeaga din brad bomboane si covrigi, aruncandu-le jos, unde trei clowni le adunau intr-un cosulet de nuiele, in care fusesera mere. Totul merse bine, pana cand Mitu simti ca il gadila ceva pe la nas. Era beteala de pe ultimele crengi ale pomului, iar pisoiul nu putea, cu atata greutate in spinare, sa se dea cu un pas inapoi. Asa ca incerca sa nu se gandeasca la mancarime. Dar ti-ai gasit! Nu-i dadea deloc pace si oricat ar fi suflat el, beteala, gonita pentru o clipa, tot la nasul lui revenea. isi dadu seama ca nu mai este mult pana sa se produca nenorocirea: cu siguranta ca o sa stranute!

Se gandi sa-si anunte prietenii, ca sa coboare cat mai repede din spatele sau. Dar nu mai apuca.

- Aaatentieeee... reusi sa spuna, in timp ce tragea aer in piept, apoi rasuna cel mai teribil "Hapciu" pe care il auzisera vreodata toti ceilalti.

Jucariile zburara din spinarea motanului care incotro, incurcandu-se intre ramurile bradului si zgaltaindu-l cu putere.

- ...stranut! relua Mitu, ametit si cu ochii inlacrimati.

- Am observat, raspunse Martinica, din varful bradului care se clatina amenintator.

Jucariile o zbughira care incotro, iar motanul isi dadu seama ca pomul avea sa cada. Asa se si intampla, si putin lipsi sa nu-l prinda si pe Mitu sub crengile sale grele de globuri.

Pisoiul nu avu timp sa se gandeasca prea mult la dezastrul din sufragerie, pentru ca trebui sa-si ajute prietenii sa iasa dintre ramuri, ghirlande si beteala. Abia dupa aceea, stransi cu totii in jurul pomului cazut, isi dadura seama cat de mare este debandada.

- Ei, acum ce ne facem? scanci Mitu, care se si vedea ridicat de ceafa si batut cu papucul in partile moi.

Toata veselia disparuse. Marinica privea trist catre pomul cazut, oftand din greu.

- Le-am stricat Craciunul bietilor oameni!

Un timp, peste dezastrul general domni o liniste grea si incarcata de tristete.

- Numai eu sunt de vina! miorlai motanul. Ca n-am putut sa ma abtin de la nenorocitul ala de stranut! Trebuia sa fac ceva, sa-mi tin respiratia sau...

- Nu e vina ta deloc, il intrerupse ursuletul. I se putea intampla oricaruia dintre noi.

- Da, dar mie mi s-a facut foame. Nu puteam sa rabd? Voi doar m-ati ajutat pe mine, asa ca tot eu sunt de vina. O sa merit scarmaneala de maine cu varf si indesat!

- Nu se poate, se revolta Martinica. Trebuie sa facem noi ceva sa reparam boacana. Nu te lasam noi asa, cu toata debandada asta pe cap, fara sa te ajutam. Lasa-ma doar sa ma gandesc putin.

Si nici nu se putea sa nu-i vina ursuletului vreo idee. Curand, se apucara de treaba. Trebuiau sa se grabeasca; nu mai era mult pana in zori. Cu mari eforturi, reusira sa ridice si sa aseze fiecare picior al unui scaun pe cate o masinuta, apoi fu foarte simplu sa-l impinga langa bufet. Urcat in picioare pe scaun, Mitu ridica in labutele din fata un camion-macara si il aseza cu grija, sa nu mai sparga ceva, printre bibelourile de pe vitrina. Apoi se urcara acolo si doua papusi, care stransera bibelourile intr-un colt, facandu-i loc si pisoiului. Macaraua incepu sa isi desfasoare franghia, de care era agatat un carlig, iar Martinica, aflat jos, agata carligul de varful bradului cazut. Pana aici era bine. incet-incet, macaraua incepu sa ridice pomul de jos, miscandu-l in stanga si in dreapta, la indicatiile ursuletului, pentru a-l aseza exact acolo unde fusese. Cand il ridica de tot, cei sase soldatei de lemn il proptira imediat in suport si astfel o parte din treaba, si cea mai grea, se incheiase.

Motanul si celelalte jucarii coborara veseli de pe vitrina, nu inainte ca papusile sa aranjeze la loc bibelourile, pentru a nu lasa nici o urma.
Apoi, un avion incarcat cu globurile desprinse din pom decola de pe podea si, dand de doua ori ocol bradului, reusi sa agate podoabele chiar si de crengutele cele mai de sus. Apoi, in acelasi fel, aranja din nou beteala alunecata aiurea si instalatia de luminite multicolore.

Bradutul era gata. Avusesera noroc. Nu se sparsesera decat doua globuri, asa ca nu se observa. Dar cioburile? Dupa ce se rugara indelung de ea, vrajitoarea de carpe accepta sa se dea jos de pe matura si sa o foloseasca la stransul cioburilor, pe care le pisara fin si, din avion, le lasara sa ninga peste pomul de iarna, care deveni, astfel, mai argintiu si mai stralucitor. Trasera inapoi scaunul, maturara acele de brad imprastiate prin toata sufrageria si se mai ocupara inca de cateva amanunte, ca incaperea sa arate exact ca atunci cand o parasisera stapanii.

Obositi, dar in acelasi timp multumiti ca reusisera, se stransera in mijlocul sufrageriei, pe covor, sa se odihneasca.

- Multumesc, multumesc mult de tot! ii spuse Mitu ursuletului. Nici nu stiu ce m-as fi facut fara voi.

Martinica zambi.

- Nu ne parasim niciodata prietenii la ananghie. Bine ca am reusit.

in departare, incepura sa cante cocosii, iar jucariile sarira, speriate, din toate colturile incaperii.

- Repede, ca se face ziua! le grabi ursuletul. Curand n-o sa ne mai putem misca! Intrati degraba in cutii.

Dupa ce toate jucariile isi luara la revedere de la Mitu, se aliniara si, miscandu-se din ce in ce mai greu, intrara cuminti in cutiile si pungutele lor. Martinica si Mitu impachetara la loc cadourile cat de frumos se pricepura ei, apoi veni randul ursuletului sa-si ia ramas bun.

- Nu te voi uita niciodata, mieuna Mitu, trist.

- Nu fi suparat, spuse Martinica. La anul, in noaptea de Craciun, ne vom juca din nou impreuna, continua el, in timp ce se infasura in hartiile frumos colorate in care fusese impachetat.

In sufragerie se lasase linistea. Toate jucariile redevenisera jucarii, chiar si ursuletul de plus. Cascand, Mitu mai privi o data in jur, sa se convinga ca totul este in regula, apoi se incolaci pe fotoliu. Acum, daca totul era ca la inceput, nu mai avea de ce sa se teama sa fie gasit de stapani in sufragerie. in curand adormi, leganat usor de luminitele palpaitoare din primul sau brad de Craciun.

S-ar putea sa-ti placa si:

Ti-a placut? Spune-ti parerea!

Activitati distractive prin care copiii invata sa economiseasca

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul