Cainele si catelul

Autor: fara autor

"Cat imi sunt de urate unele dobitoace, Cum lupii, ursii, leii si alte cateva, Care cred despre sine ca pretuiesc ceva! De se trag din neam mare, Asta e o-ntamplare: Si eu poate sunt nobil, dar s-o arat nu-mi place. Oamenii spun adesea ca-n tari civilizate Este egalitate. Toate iau o schimbare si lumea se ciopleste, Numai pe noi mandria nu ne mai paraseste. Cat pentru mine unul, fiestecine stie C-o am de bucurie Cand toata lighioana, macar si cea mai proasta, Caine sadea imi zice, iar nu domnia-voastra." Asa vorbea deunazi cu un bou oarecare Samson, dulau de curte, ce latra foarte tare. Catelul Samurache, ce sedea la o parte Ca simplu privitor, Auzind vorba lor, Si ca nu au mandrie, nici capricii desarte, S-apropie indata Sa-si arate iubirea ce are pentru ei: "Gandirea voastra, zise, imi pare minunata, Si sentimentul vostru il cinstesc, fratii mei." - "Noi, fratii tai? raspunse Samson plin de manie, Noi, fratii tai, potaie! O sa-ti dam o bataie Care s-o pomenesti. Cunosti tu cine suntem, si ti se cade tie, Lichea nerusinata, astfel sa ne vorbesti?" - "Dar ziceati..." - "Si ce-ti pasa? Te-ntreb eu ce ziceam? Adevarat vorbeam, Ca nu iubesc mandria si ca urasc pe lei, Ca voi egalitate, dar nu pentru catei." Aceasta intre noi adesea o vedem, Si numai cu cei mari egalitate vrem.

S-ar putea sa-ti placa si:

Ti-a placut? Spune-ti parerea!

Articole recomandate