Sa-ti pun puiule, cojoc

Autor: Aurora Luchian
Cand sarind, cand stand pe vine,
Un broscoi inflacarat,
Cand simti ca toamna vine
Pe sub maluri a carat
Gaze, muste, gandacei,
Hrana pentru brotacei.

Lenes si boem din fire,
Greierasul din hamac
Susoti plin de uimire:
"Broscoiu-i cam tolomac!
Griji isi face, hrana-si cara,
Se va strica in camara!"

Colo-n stramta galerie,
Soricelul Roade-Tot
Cara saci de la campie,
Boabe gustoase, socot,
Frunze, spice de mohor,
Iarna sa-i fie usor.

Murdarel pe ciubotele,
Caci trecuse printr-un rau,
Si hainuta-n picatele,
Peste ea legat c-un brau,
Trece topaind poznas,
Cu morcovi, un iepuras.

Zarind ziua-ncercanata,
In alunul protector,
Veverita stranse-ndata
Alune cu mare spor.
Pune-n sortuletul mic
Si-ntr-o traista de pitic.

Harparet, searbad, tacut,
Bursucelul chibzuieste
In casuta sa din lut:
- Vad ca vremea se zburleste!
Sa-ti pun, puiule, cojoc,
Si un ciot mare pe foc!

S-ar putea sa-ti placa si:

Ti-a placut? Spune-ti parerea!

Articole recomandate