Autor: Aurora Luchian
Dintre frunze galbioare
Furnica privi spre soare.
Sufland nasul in batista,
Spune ravasita, trista:
- Soare, cand te-ai micsorat?
Pasari dragi, unde-ati plecat?
Cerule, te-ai tulburat...
Voi, frunze, cand ati picat?
Ufff, ceva cam banuiesc,
Dar am teama sa rostesc.
Si tot sper in sinea mea
Ca poate nu e asa!
Soarele a priceput
Si spune posomorat,
Incet, cu chipul mahnit,
De abia l-a auzit:
- Fugi, furnico, si te-ascunde,
Ca n-or mai fi zile blande!
Ai muncit o vara-ntreaga,
Adaposteste-te-n graba!
Insa harnica de ea,
Nu prea poate ca sa stea.
- Am vazut o boaba mica,
S-o ignor?... Sunt o furnica!
