Psiholog Lizetta Mihaila: Copiii si vacanta. Ce trebuie sa faca parintii

/ / Modificat: 2019-07-24
Psiholog Lizetta Mihaila: Copiii si vacanta. Ce trebuie sa faca parintii

Atat copiii, cat si adultii, au nevoie de vacante!

Emotii frumoase poti trai inainte de inceperea vacantei, deoarece iti faci planuri si iti doresti ca aceasta sa fie cat mai atractiva, diferita de vacantele trecute ori care sa te relaxeze si sa te bucure mai mult decat cele anterioare.

Emotiile traite intens au loc in timpul vacantei, fie ca o petreci impreuna cu parintii, prieteni, bunicii, colegii ori alte personae dragi, dorind sa te distrezi si sa afle multe lucruri noi, dar pentru ca e VACANTA!

Emotiile te incarca pozitiv si dupa intoarcerea din vacanta, deoarece povestesti celorlalti cum ai fost, ai amintiri si "ti-ai incarcat bateriile.”

Vacantele sunt un bun prilej pentru parinti de a organiza activitatile copilului, dar sub forma jocului si a distractiei, astfel incat copilul se va simti relaxat, dar va dobandi si informatii.

Iata cateva idei de activitati, care il vor responsabiliza pe copil, il vor convinge sa exploreze imprejurimile, ii vor imbogati vocabularul, cunostintele si cultura generala.

Stabilirea unui program zilnic, cu activitati ce ii sunt pe plac, dar si cu activitati utile ori necesare, ii vor antrena copilului capacitatea organizatorica, il vor determina sa respecte intervalul de timp alocat si sa-si imparta timpul cat mai util;

  • "Micul scriitor/ desenator"- daca aveti un copil talentat la limba romana ori la desen, atunci timpul liber din vacanta ii va permite sa scrie povesti ori poezii, sa deseneze, iar parintii il vor stimula si incuraja, corectandu-l daca este necesat ori laudandu-l. Creatiile copilului pot fi un bun prilej de a organiza o mica expozitie cu lucrarile lui.
  • "Micul explorator" – pasionatii de diverse colectii ori de a cerceta obiecte, care isi doresc sa colectioneze anumite obiecte isi pot pune in practica dorinta, dar parintii il vor invata cum sa-si organizeze propria colectie. Astfel, copilul va exersa abilitatea organizatorica si spiritul de observatie. Copilul poate colectiona plante, realizandu-si un ierbar, ori scoici, pitricele si multe altele.
  • "Micul fotograf"- pasiunea pentru fotografie este un motiv in plus de a-l determina pe copil sa fie mai atent la detalii, sa-si concentreze atentia si sa descopere frumusetea din jur. Simtul estetic este pus la incercare, iar atunci cand cel mic realizeaza si o expozitie in familie cu propriile imagini, increderea in sine va fi amplificata si il va motiva sa-si continue acest hobby. Asadar, copilul poate folosi telefonul pentru a fotografia diverse obiecte, peisaje ori ceva care i- a atras atentia. Fotografiile pot fi realizate pe teme: azi fotografiem obiecte rosii, din natura, maine fotografiem obiecte haioase din natura/ casa, etc.
  • "Micul actor- regizor" – foarte multi copii sunt pasionati de teatru, de punerea in scena a propriei piesei de teatru, de crearea de costume, conceperea scenariului si tot ceea ce tine de prezentarea unui moment artistic in fata altor persoane. De aceea, aceasta activitate va fi realizata cu placere si are o multime de avantaje in ceea ce priveste dezvoltarea copilului. Personajele pot fi jucarii de plus, costumele pot fi realizate din material reciclabile.
  • "Micul bucatar" – impreuna cu un adult ori singur, daca varsta ii permite, copilul poate incerca mici retete, ori poate fi un ajutor in bucatarie, oferindu-i-se ocazia ca uneori sa pregateasca cina pentru intreaga familie, ori sa prepare o prajitura rapida;
  • "Micul creator"- copiii sunt pasionati de inventii ori de a crea noi obiecte, recicland. De aceea, vacanta poate oferi ocazia ca ei sa-si puna in valoare imaginatia si creativitatea, realizand diverse obiecte decorative, colaje, picturi cu diverse tehnici ori modelaje.
  • "Micul designer" – in special fetitele sunt pasionate de moda si accesorii, iar in timpul liber pot desena diverse modele, ori din resturi de material pot crea obiecte de imbracaminte pentru papusi sau chiar pentru ele (bentite, bratari, cercei, etc)
  • "Micul ucenic" – copilul va avea ocazia sa afle informatii despre diverse meserii, incercand chiar el sa fie un angajat. Astfel, daca timpul va permite, ii veti putea face cunostinta cu persoane care lucreaza in diverse domenii, ori veti vorbi despre o meserie timp de o saptamana, cautand impreuna informatii, ori experimentand cu ajutorul unui joc de rol.

Activitatile de mai sus pot fi insotite de activitati sportive, de miscare in aer liber, chiar impreuna cu parintii, precum si de insistarea pe formarea deprinderilor de comportament civilizat, de relationare adecvata cu cei din jur si de respectare a normelor de igiena.

Tu ce faci in vacanta?

 Articol realizat de psiholog Lizetta Mihaila

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Copii Vacanta copii

Articole recomandate

Citeste si despre