Lucruri pe care orice mamica trebuie sa le stie despre depresia perinatala

| | Modificat: 2019-03-08 13:48:35

Perioada sarcinii si aducerea pe lume a unui copil sunt considerate cele mai fericite momente din viata unei femei.

Chiar si problemele din timpul sarcinii, chiar si durerile si eventualele complicatii de la nastere palesc pur si simplu in fata chipului ingerasului care a venit pe lume pentru a-ti da un nou sens in viata.

depresia-perinatala

Dar asta este doar partea frumoasa, pe care si-o imagineaza si o vede lumea. Insa reversul medaliei este unul infiorator. Multe femei care sufera de probleme psihice netratate ajung sa isi ia viata in timpul sarcinii sau dupa nastere si asta pentru ca rusinea si stigmatizarea le impiedica pe cele mai multe dintre ele sa apeleze la timp la ajutor specializat.

Multe femei insarcinate si care au nascut ajung sa se gandeasca la sinucidere. Asta pentru ca, arata statisticile Organizatiei Mondiale a Sanatatii, in intreaga lume 10% dintre femeile insarcinate si 13% dintre cele care nasc sufera de probleme psihice, in special depresie. In tarile in curs de dezvoltare, procentele sunt mai mari: 15,6% in timpul sarcinii si 19,8% dupa nastere. In cazurile grave, femeile ajung sa si puna in practica gandurile suicidale.

"Cazurile de sinucidere la femei care au nascut sunt rare, dar este o problema serioasa, care nu trebuie neglijata", atrage atentia Simone Vigod, psihiatru, unul dintre autorii unui studiu realizat in Canada pe tema sinuciderii perinatale. Aceasta a indicat ca psihoza se manifesta doar la una-doua femei din 1000 care au probleme de sanatate mentala si ca aceasta apare in general in primele doua pana la patru saptamani dupa nastere.

Simptomele psihozei care ar putea duce la sinucidere sunt paranoia, gandire alterata si schimbari imprevizibile si extreme de dispozitie. "Cand suferi de depresie sau psihoza, mintea ta s-ar putea sa nu mai identifice si alte optiuni pentru tine. Depresia ii face pe oameni sa aiba sentimente si ganduri negative, creierele nu mai intrevad speranta", explica Simone Vigod.

Studiile arata, de asemenea, ca rata cea mai mare a sinuciderilor postpartum se inregistreaza in ultimele trei luni ale primului an de viata al copilului. La gravide, cel mai mare numar de sinucideri se inregistreaza in ultimul trimestru de sarcina.

Perceptia generala este ca sinuciderea este rezultatul unui episod psihotic neprevazut, insa sunt simptome care ar putea indica o posibila depresie sau psihoza.

Femeile insarcinate si proaspetele mamici sunt foarte vulnerabile atunci cand vine vorba de factori de risc pentru boli mintale. Riscul de a se gandi la sinucidere este mai mare la femeile care au sarcini neplanificate, la cele intentioneaza sa faca avort sau care sunt victime ale violentei in familie.

Femeile care sunt diagnosticate dinainte de a ramane insarcinate cu probleme psihice ar putea opri tratamentul cu antidepresive de teama ca medicamentele ar putea afecta copiii, iar de aici pana la o recadere este doar un singur pas.

Dupa nastere, unele mame sunt mult mai sensibile la schimbarile hormonale prin care trec si dezvolta probleme de sanatate mintala pe care le este greu sa le recunoasca.

Pe langa toate acestea, privarea de somn este un factor agravant atunci cand apare depresia, asa cum este si tranzitia psihologica la calitatea de parinte si renegocierea termenilor relatiei cu partenerul.

"Faptul ca exista o fiinta care depinde de tine 24 de ore din 24 si ca tu nu stii chiar tot timpul ce ar trebui sa faci poate creste gradul de vulnerabilitate si poate afecta respectul de sine al mamei, precum si capacitatea ei de a gestiona situatia", explica psihiatrul.

Pentru unele femei presiunea maternitatii este prea mare. De exemplu, peste tot auzi ca este bine sa iti alaptezi copilul, dar daca tu nu poti sa o faci, chiar din motive obiective, presiunea pe care o resimti creste riscul de depresie postpartum.

Din pacate despre depresia perinatala se vorbeste prea putin, iar femeile care trec prin asa ceva se tem ca vor fi considerate doar "nebune" sau "alintate". Astfel, in loc sa caute ajutor specializat, incearca, fara succes, sa isi ascunda sentimentele negative sub un pres imaginar, ceea ce nu face decat sa agraveze lucrurile. In plus, mai este si teama ca daca vor recunoaste ca au o problema le-ar putea fi luat copilul, pentru a nu fi pus in pericol.

Mamici si gravidute, daca treceti prin stari de spirit proaste, daca aveti perioade de anxietate, nu va jenati sa vorbiti despre asta si sa cereti ajutor. Nu sunteti singure. Nu sunteti mame rele. Nu trebuie sa va simtiti prost sau sa va simtiti vinovate cand copilul plange prea mult sau cand nu il alaptati pentru ca nu vreti sau nu puteti. Vorbiti despre asta cu partenerul, cu o prietena, cu mama voastra, apelati cu incredere la ajutor de specialitate.

Pentru prea multe proaspete mamici sinuciderea a parut calea cea mai sigura si cea mai usoara de a scapa de presiune. Unele si-au pus capat zilelor, dar si mai multe au ramas cu traume severe, si fizice, si psihice.

Cand simtiti ca aveti nevoie de o pauza, lasati copilul cu tatal, cu o bunica sau cu o prietena si acordati-va timp doar pentru voi. Ganditi-va bine la ce simtiti si daca si pentru o secunda va trece prin cap ca nu veti reusi sa faceti fata la tot ce implica maternitatea sau daca va trece prin cap ca la un moment dat s-ar putea sa faceti un gest regretabil fata de copil, cautati ajutor specializat.

Nu e nici rusine, nici nemaiintalnit si nici nu spune nimic despre capacitatea sau incapacitatea de a fi mama. Din contra, ignorarea unor simptome care nu pot aduce nimic bun este o dovada mai mare de iresponsabilitate in asemenea situatii.

O persoana aflata in depresie este posibil sa nu o recunoasca, astfel ca aceasta poate fi identificata si de cei din jur.

Cum o mama care trece printr-o perioada grea s-ar putea sa isi ascunda sentimentele, cei din jur e bine sa fie atenti la urmatoarele indicii:

  • modificari in programul de somn (doarme prea mult sau prea putin)
  • modificari de apetit
  • iritabilitate
  • deznadejde
  • anxietate
  • ideile fixe (de exemplu, daca bebelusului ii este suficient de cald)
  • semne ca isi face rau singura
  • tristete profunda sau schimbari bruste de dispozitie.

Taguri Depresie Depresie postanatala Depresie perinatala

Articole recomandate

Citeste si despre