"Mama, esti bine? Acum esti fericita?" Asta m-a intrebat fiul meu in varsta de 3 ani si jumatate, a doua zi dupa ce m-a vazut stergandu-mi lacrimile de pe obraji. Am avut o discutie mai intensa cu sotul meu, iar cuiva sensibil ca mine, lacrimile i se scurg imediat pe obraji.
Raspunsul meu a fost: "Chiar acum nu sunt fericita. Sunt putin trista, dar in curand voi fi fericita". Ne-am imbratisat si mi-a spus: "Mama se simte mai bine."
In timpul primei sarcini, imi amintesc ca ma gandeam foarte mult la cat de mult din emotiile noastre ar trebuie sa le aratam copiilor nostri. Ar trebui sa ne vada, pe mine si pe sotul meu, certandu-ne? Ar trebui sa ma vada plangand? Sau ar trebui sa plang mereu in spatele usilor inchise si sa inventez o poveste despre ce se intampla?
Astazi, vad lucrurile mult mai clar in aceasta privinta.
Copiii mei trebuie sa vada toate laturile mele
Stiu ca vreau ca baietii mei sa vada toate laturile mele - bineinteles la o varsta si intr-un mod adecvat din punct de vedere emotional. Vreau ca ei sa stie ca de obicei mama este zambitoare, fericita si pozitiva, dar sunt si momente in care ea este trista, suparata, nelinistita si frustrata.
Vreau ca ei sa stie acest lucru si sa ma vada plangand, ca si ei sa aiba permisiunea sa simta aceste emotii dificile. Pentru ca ei sa stie ca li se permite sa planga, daca au nevoie - si sa nu le fie rusine de asta.
Vreau sa stie ca nu exista sentimente rele, dar ca exista comportament rau. Este in regula sa te simti suparat, cand nu esti invitat la o petrecere aniversara, dar nu este bine sa tipi la acel coleg de scoala a doua zi. Este in regula sa te simti dezamagit, cand fratele tau nu vrea sa imparta o jucarie noua, dar nu este bine sa-l lovesti sau sa-i spui cuvinte urate.
Vreau ca baietii mei sa se simta confortabil atunci cand isi asuma riscuri pentru lucrurile care conteaza. Vreau ca ei sa stie ca poate fi dezamagitor sa ia o nota proasta la o materie care le place foarte mult, dar nu vreau ca aceasta teama sa preia dorinta de a afla mai multe despre acel subiect.
Vreau ca ei sa ridice mana si sa puna la indoiala o situatie in fapt, atunci cand un prieten ii invita sa participe la o activitate periculoasa, chiar daca asta inseamna ca pot fi respinsi de grupul lor. Da, toate acestea sunt sentimente dificile, dar, deseori, sa faci lucrurile corect este mult mai incomod si acest lucru este in regula.
Si apoi exista lacrimi care vin din realitatile dure ale vietii pe care le vor vedea si le vor simti si ei.
Cei apropiati vor fi diagnosticati cu boli, membrii familiei pot avea accidente sau vor muri - aceste lucruri sunt incredibil de dureroase. Vreau ca baietii mei sa fie capabili sa-si acorde permisiunea de a trai aceste emotii dificile si sa-mi permita sa stau langa ei atat timp cat au nevoie. Si sa stie ca sunt intotdeauna aici, gata sa-i iubesc si sa-i mangai in orice zi sau noapte.
Nu sugerez acum ca ei trebuie sa traiasca in suferinta si durere, fara a primi ajutor sau fara a lua masurile necesare pentru a se vindeca. Nu sugerez ca ei trebuie sa inceteze sa-si mai traiasca viata, ci, in schimb, ii ghidez in dezvoltarea capacitatii lor emotionale.
Apreciez aceste lacrimi pentru ca asta inseamna ca suntem in legatura cu adevarul nostru, cu propriul nostru ego si cu propria noastra minte. Niciodata in viata mea nu am fost martora a ceva profund si plin de satisfactii, fara sa existe si un disconfort, chiar daca era vorba de ceva simplu precum o excursie cu cortul sau ceva mai profund ca mariajul meu.
De asemenea, cred ca, de multe ori, aceste lacrimi sunt exact cele care ne declanseaza dorinta de a actiona, de a recunoaste, de a spune nu, de a ne schimba cariera si asa mai departe. De-a lungul anilor, nu numai ca am invatat sa accept acesti "plasturi" dificili, ci chiar am inceput sa recunosc ca am nevoie de ei ca sa prosper.
Vreau ca baietii mei sa fie rezistenti in fata sortii. Vreau ca ei sa se poata ridica dupa un esec, sa o ia de la capat, sa faca "reparatii" atunci cand o relatie are nevoie de iubire si de conectare.
A fi bine cu lacrimi inseamna ca ele sa poata fi vazute, simtite si sa acordam atentie la ceea ce ele reprezinta, pentru a invata ceva din asta. Dar apoi sterge-le, zambeste din nou si ia masuri acolo unde este necesar.
Vreau ca micutii mei sa stie ca da, mama si tata vor avea numeroase discutii in contradictoriu de-a lungul anilor, dar exista multa iubire in spatele frustrarilor. Vreau ca sotul meu si cu mine sa putem fauri un dialog sanatos bazat pe o comunicare profunda si o multime de imbratisari.
Deoarece imbratisarile de la copiii nostri ajuta intotdeauna, nu-i asa?
Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro
