Urmareste-ne:

HPV (Human Papilloma Virus)

HPV este un virus care afecteaza atat femeile, cat si barbatii. El este cauza negilor genitali si cel care determina aparitia unuia dintre cele mai groznice forme de cancer - cervical sau de col uterin.

Ce este HPV?

Virusul uman papiloma sau HPV este numele dat unui virus care include peste 100 de tulpini variate. Mai mult de 40 dintre ele infecteaza zona genitala a persoanelor, incluzand pielea de pe suprafata penisului, vulvele sau anusul, precum si vaginul, cervixul si rectul.

Unele dintre aceste tipuri sunt considerate virusuri cu grad mare de risc. Unele dintre ele reies la testul Babes Papanicolau cu rezultate anormale si pot conduce la cancer de col uterin, genital, anal etc.

Altele sunt considerate cu risc scazut si creeaza anormalitati la nivel genital si nu pun probleme atat de mari. Ba chiar dispar de la sine in timp, fara niciun tratament.

Cum se transmite virusul uman papiloma?

Virusul HPV se transmite in principal prin contact sexual neprotejat. Majoritatea persoanelor infectate nu manifesta simptome ale infectiei, deci nu stiu ca au virusul, si il pot transmite cu usurinta partenerilor cu care intra intretin contacte sexuale neprotejate.

Daca o femeie insarcinata este infectata cu HPV sunt sanse foarte mici ca virusul sa fie transmis fatului la nasterea vaginala.

Care sunt simptomele infectarii cu HPV?

Cele mai multe persoane infectate sunt asimptomatice. Unele insa pot constata aparitia unor negi genitali sau pot aparea anormalitati precanceroase la nivelul cervixului, anusului sau penisului.

Negii genitali, unul dintre cele mai comune semne de infectie cu HPV, sunt de obicei mici umflaturi moi, netede, rozalii la nivelul pielii, proeminente sau nu, care au uneori o forma asemanatoare conopidei sau unei alunite. Dupa contractarea virusului, acestia pot aparea dupa saptamani, luni sau chiar deloc.

Ce implicatii are HPV asupra sanatatii?

Cele mai multe infectii cu HPV sunt asimptomatice si sunt "curatate" de sistemul imunitar al persoanelor. Ele dispar in timp fara a pune probleme in sanatatea lor si nu necesita tratament. Determina aparitia verucilor comune, plantare si in cazuri rare a verucilor genitale, care nu sunt canceroase.

Aproape 10% dintre femei dezvolta infectii severe cu HPV, cu grad mare de risc. Cea mai grava problema care poate aparea de pe urma infectii este cancerul de col uterin sau cervical. De asemenea, cancerele vaginale, ale penisului, anusului sau vulvei sunt complicatii care pot aparea de pe urma contractarii virusului uman papiloma.

Cum se pune diagnosticul de infectare cu HPV?

Verucile sau negii genitali la barbati si femei sunt diagnosticati printr-un examen simplu, observational.

Cele mai multe femei sunt depistate cu HPV in urma realizarii testului Babes Papanicolau. Mai exista un test, realizat mai rar de catre medici si in conditii speciale, care detecteaza ADN-ul virusului uman papiloma. Acesta ajuta medicii sa stabileasca o formula adecvata de tratament.

Nu exista teste de depistare a virusului HPV la barbati, de aceea se considera ca ei sunt principalul canal de transmitere a virusului.

Exista tratament pentru HPV?

Nu exista un tratament anume pentru a trata infectia cu HPV, mai ales ca in cele mai multe forme ale lui dispare de la sine fara nicio interventie. Aproape 90% dintre femeile care contracteaza virusul devin imune la el in 2 ani. Totusi, exista sanse ca virusul sa ramana intr-o stare latenta in organismul si sa se reactiveze ulterior pe baza unor particularitati medicale sau a altor factori de risc.

Mai degraba se poate spune ca exista tratamente pentru bolile pe care HPV le provoaca in organism: negi sau veruci genitale, schimbari ale celulelor cervicale si cancer. Totusi, chiar si indepartarea negilor sua veurcilor nu elimina complet riscul reaparitiei acestora. Daca nu sunt tratati, acestia pot disparea de la sine, pot ramane neschimbati sau se pot inmulti.

Majoritatea cancerelor cauzate de HPV pot fi tratate daca se diagnsoticheaza in faza incipienta.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Hpv Cancer col uterin Transmitere hpv

Daniela Ganciu

Pasionata de cuvinte cu sens, puse in forme si ambalaje practice si utile pentru orice mamica sau viitor parinte. Intotdeauna scriu cu gandul ca articolul va deveni un ghid, un prieten, un ajutor pentru cititorii mei.

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul