Topul filmelor pentru copii de vazut in vara aceasta

/ / Modificat: 2015-08-13
Topul filmelor pentru copii de vazut in vara aceasta

Vara este momentul in care marile studiouri de filme lanseaza cele mai puternice proiecte ale lor. Blockbusterele in care au investit bani ani de zile sunt lansate vara, considerata cel mai bun sezon pentru premierele cinematografice.

Tot in aceasta perioada studiourile scot la bataie si filmele pentru copii, care in ultimii ani au devenit extrem de populare chiar si in randul adultilor din cauza situatiilor amuzante in care sunt puse personajele si din cauza subiectelor si abordarilor din ce in ce mai interesante si mai provocatoare.

Dupa o saptamana stresanta la birou, ce poate fi mai placut decat sa mergi cu micutul tau la cinema si sa va petreceti doua ore de distractie? Iata care sunt filmele pentru copii care vor ajunge vara aceasta in cinematografe si pe care nu ar trebui sa le ratati.

Inside Out / Intors pe dos

Aceasta animatie a luat prin suprindere lumea cinematografica reusind sa atraga atentia atat a publicului din intreaga lume, cat si a criticilor. Nume importante de la Hollywood fac vocile simpaticelor personaje - Amy Poehler, Bill Hader, Mindy Kaling - iar rezultatul este o pelicula amuzanta si emotionanta despre sentimentele umane si despre ce se intampla atunci cand Tristetea ne acapareaza.

Filmul a fost produs de Pixar, studiou responsabil pentru succese precum "Toy Story" si "Up", si spune povestea lui Riley, o fetita de 11 ani, data peste cap de mutarea din orasul in care a copilarit. De fapt, personajele sunt mai degraba sentimentele ei - Furia, Dezgustul, Frica, Tristetea si Bucuria. Ele o ghideaza pe micuta Riley in viata de zi cu zi si o fac sa depaseasca situatiile dificile.

Este o pelicula distractiva pentru intreaga familie, insa micutilor le va placea in mod deosebit.

Minions / Minionii

Minionii au devenit celebri odata cu lansarea peliculei animate "Despicable Me / Sunt un mic ticalos", in 2010. Desi in filmul respectiv nu erau decat aghiotantii lui Gru, cinci ani mai tarziu ei sunt personajele principale intr-un film dedicat in exclusivitate simpaticelor creaturi galbene.

minions

Povestea lor incepe inca de cand dinozaurii traiau pe planeta noastra, iar minionii slujeau un T-Rex, tot ei l-au ajutat si pe Napoleon, insa nu s-au dovedit a fi foarte priceputi la a-si tine stapanii departe de pericol. Ajunsi in zilele noastre, minionii au devenit responsabili de propria soarta si au cea mai grea misiune: sa-si salveze specia.

Printre cei care dau viata personajelor din aceasta animatie se numara Sandra Bullock si John Hamm.

Tomorrowland / Lumea de dincolo de maine

tomorrowland

Un film marca Disney, produs de celebrele studiouri devenite renumite pentru desenele animate si pentru filmele dedicate prichindeilor. George Clooney joaca rolul lui Frank Walker, un geniu inventator care pleaca intr-o calatorie intr-un tinut fascinant si futuristic numit Tomorrowland (Lumea de dincolo de maine), un loc in care si-a petrecut copilaria dar de unde a fost izgonit de Nix, interpretat de actorul britanic Hugh Laurie. Lui i se alatura Casey Newton, o adolescenta pasionata de stiinta.

Pelicula a primit extrem de multe laude pentru efectele vizuale, iar regia si scenariul sunt semnate de Brad Bird, unul dintre cei mai apreciati regizori de la Hollywood, laureat de doua ori cu premiul Oscar, pentru animatiile "Ratatouille" si "The Incredibles".

Home / Acasa

"Home" este o animatie despre prietenie si curaj in care personajele principale, un extraterestru din rasa Boov si o adolescenta din America isi unesc fortele si pornesc intr-o aventura prin intreaga lume.

home

Boovii sunt niste extraterestri mereu pe fuga care si-au gasit un adapost pe Pamant si care incearca sa se adapteze noii lor case. Oh este un extraterestru Boov bine intentionat, dar care insa reuseste mereu sa dea totul peste cap. Devenit fugar dupa ce comite inca o gafa specifica lui, el i se alatura lui Tip, o adolescenta care isi cauta mama, disparuta odata cu invazia Boovilor. In timpul calatoriei lor plina de neprevazut si de situatii amuzante, cei doi devin cei mai buni prieteni.

Jim Parsons si-a imprumutat vocea simpaticului extraterestru Oh si cantareata Rihanna este interpreta curajoasei adolescente new-yorkeze Tip.

Pixels / Pixeli

Cunoscutul actor de comedie Adam Sandler intra vara aceasta in rolul lui Sam Brenner, cel care incearca sa salveze planeta noastra de un atac extraterestru fara precedent.

pixels

Povestea filmului "Pixels" este centrata pe un mesaj pe care omenirea l-a trimis in spatiu cu cateva decenii in urma. Extraterestrii au interpretat mesajul drept o declaratie de razboi si au creat arme folosindu-se de vechile jocuri video extrem de populare in America anilor '80 - Pacman, Space Invaders. Acestea au ajuns pe Pamant si ameninta rasa umana, iar singurul care poate salva oamenii este Sam Brenner.

Pelicula este regizata de Chris Columbus, geniul din spatele unor titluri rasunatoare precum "Singur acasa", "Doamna Doubtfire" sau "Harry Potter si piatra filozofala".

Shaun the Sheep / Oaia Shaun

Ca atatea alte cazuri, filmul Oaia Shaun a fost lansat dupa ce serialul cu acelasi nume a fost un succes filminant in Marea Britanie. Producatorii serialului s-au hotarat sa o aduca pe oita Shaun pe marile ecrane, intr-o pelicula animata de o ora si jumatate.

shaun-the-sheep

Intr-o zi, Shaun se hotaraste sa-si ia o zi libera pentru a avea parte de mai multa distractie, insa intra in o multime de incurcaturi. In aventura lui ajunge in oras, departe de casa, si devine misiunea lui sa stea departe de pericole si sa ajunga cu bine inapoi la ferma.

Mune, le gardien de la lune / Mune, gardianul lunii

Actiunea animatiei frantuzesti "Mune, gardianul lunii" se petrece in lumea gardienilor zilelor si a noptilor. Mune, personajul principal fragil la prima vedere, este ales sa devina Gardianul Lunii, o titulatura care implica o mare responsabilitate.

mune-le-gardien-de-la-lune

Simpaticul spiridus nu este insa pregatit pentru o astfel de misiune si pierde din greseala astrul noptii, iar pe Pamant domneste intunericul. Pentru a salva oamenii, Mune face echipa cu Gardianul Soarelui si cu alte fiinte fantastice.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Filme pentru copii

Articole recomandate

Citeste si despre