Urmareste-ne:

Topul scuzelor pentru a nu face sport si cum le combati

Nu esti singura care invoca motivul ca nu are timp sa faca sport sau ca, pur si simplu, nu ii place sa faca miscare fizica. Antrenorii de fitness, dar si medicii, au descoperit ca exista o tendinta mondiala in ceea ce priveste gasirea unor pretexte pentru ocolirea activitatii fizice. Iata top 5 scuze folosite frecvent pentru a nu face sport si cum sa le combati eficient!

sport

Nu am timp. Sunt prea ocupata

Lipsa timpului este cea mai populara scuza folosita de cele care nu stiu cum sa justifice faptul ca nu au chef sa faca sport.

Daca ti-ai lua la puricat programul, ai observa ca poti introduce 30 de minute de miscare fizica pe zi sau la doua zile in agenda, fara probleme. Lipsesc dorinta si vointa, nu timpul. Cat despre timp, este important sa constientizezi ca toti avem acelasi timp la dispozitie, depinde de tine cum il organizezi.

Daca nu esti mare fan al sportului, nu exagera incercand sa adaugi in programul zilnic sportul. Este suficient daca faci antrenamente si cate o ora, de doua ori pe saptamana. Daca vezi ca ai de facut exercitii zilnic, vei fi mai tentata sa renunti, deoarece te vei simti coplesita.

Urasc/ nu-mi place/ nu ma atrage sportul

Exista si persoane mai sincere, care renunta sa invoce lipsa timpului sau agenda incarcata pentru a justifica lipsa sportului. Spun ca, pur si simplu, nu le place deloc sa faca miscare fizica.

Dar nu trebuie sa iei aceasta scuza "in brate" si sa pleci "la drum" cu ea. Te-ai gandit ca poate nu ai incercat sporturile care ti se potrivesc? Incearca diverse tipuri de antrenamente - dansuri, kangoo jumps, yoga, antrenamente cu wi-fi, unele mai distractive decat altele. Cu siguranta, unul dintre ele iti va face cu ochiul.

Nu-mi permit abonamentul la sala

Este una dintre scuzele cele mai usor de combatut. Nu spune nimeni ca miscarea fizica se face doar la sala de fitness.

Poti face miscare fizica acasa, in fata laptopului, dupa programe video de antrenament, care se gasesc pe net, sau in parcul din apropierea casei.

Sportul nu costa bani, este gratis si poate fi facut intr-o mie de feluri, care sa te atraga.

Nu stiu de unde sa incep si ce antrenamente sa fac

Aceasta nu este o scuza pentru a nu face sport. Este doar o dilema pe care ti-o poti lamuri foarte simplu: intrebandu-te pe tine insati ce fel de miscare fizica ti-ar placea mai mult - dans, role, bicicleta, aerobic, arte martiale etc.

Daca nici asa nu te lamuresti, poti apela oricand la sfaturile avizate ale unui antrenor de fitness, care te poate lamuri exact ce fel de antrenamente ti se potrivesc, in functie de nevoile pe care le are organismul tau.

Nu ma pot tine de un sport

Atunci cand ai probleme de angajament in a te tine de un sport, este important sa analizezi cauzele care au dus mereu la renuntare - ai avut asteptari prea mari, sportul ti-a invadat tot programul si te-ai simtit coplesita, nu ai slabit cat ti-ai propus etc.

Atunci cand depistezi cauzele pentru care renunti frecvent la sport, vei reusi sa iei si masurile necesare pentru a le depasi.

Tu ce scuze invoci pentru a evita sa faci sport? Care sunt cele mai frecvente pretexte pe care le-ai auzit? Ce solutii exista? Spune-ne parerile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Scuze sport Sport mamici Timp pentru sport

Daniela Ganciu

Pasionata de cuvinte cu sens, puse in forme si ambalaje practice si utile pentru orice mamica sau viitor parinte. Intotdeauna scriu cu gandul ca articolul va deveni un ghid, un prieten, un ajutor pentru cititorii mei.

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Creeaza cont! sau Urmareste-ne pe Facebook!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul