Cartofii mov. Cat de sanatosi sunt pentru copii

/ / Modificat: 2019-05-20
Cartofii mov. Cat de sanatosi sunt pentru copii

Folosim cartofii intr-o multime de preparate si aproape ca nu este om care sa nu aprecieze gustul lor.

Ne-am obisnuit, insa, cu cartofii galbeni, cei pe care ii cultivau inclusiv bunicile noastre in gradina. Cartofii mov sunt o aparitie recenta pe piata de la noi, iar multa lume a fost reticenta in a-i cumpara. Acestia au insa substante nutritive extraordinare, fiind legume ideale pentru copii.

Cartoful dulce mov contine antioxidanti, care sunt buni pentru inima, digestie, stimuleaza functia cognitiva si sustin sanatatea ficatului.

Exista multe modalitati de a include cartofi dulci mov in dieta copilului. Una dintre cele mai simple cai de a-l determina sa manance cartof mov este sa i-l coci si sa il condimentezi cu un topping pe gustul sau. Poti, de asemenea, sa ii fierbi la aburi. Inainte de toate, insa, hai sa descoperim ce este cartoful mov si cum sustine el sanatatea copilului si a noastra:

Cartofii mov isi iau culoarea distincta din compusii numiti antociani. Aceste flavonoide colorate au proprietati puternic antiinflamatorii si antioxidante, care ofera o serie de beneficii pentru sanatate.

Cartofii dulci mov fac parte din aceeasi familie cu cea a cartofilor dulci obisnuiti. Cei dulci, in schimb, sunt mai bogati in vitamine, minerale si fibre si au o buna valoare nutritiva.

Cartofii dulci sunt alimente cu indice glicemic scazut si pot fi usor digerati. Compusii lor ajuta la scaderea glicemiei.

Bogati in antioxidanti

Cartofii dulci mov au de 2,5 ori mai multi antioxidanti (antociani) decat omologii lor galbeni, pe care obisnuim sa ii consumam. Cercetarile au aratat ca au mai multi antioxidanti decat varza rosie, afinele sau strugurii negri. Antocianii din cartofii dulci mov prezinta si niveluri mari de vitamina C.

Beneficiile pentru sanatate ale cartofilor dulci mov

Stimuleaza functia cognitiva. Consumul de cartofi dulci mov are un efect pozitiv asupra activitatii creierului. Antocianii reduc inflamatia care afecteaza performanta cognitiva si stimuleaza memoria.

Sustin digestia. Consumul sucului de cartof mov sau al cartofilor copti ajuta la imbunatatirea digestiei. Potrivit unui studiu din 2016, continutul nutritional al cartofilor dulci poate ajuta la imbunatatirea microflorei intestinale. Antocianii ajuta la cresterea numarului de probiotice benefice si ajuta la digestie. Cercetatorii au observat o concentratie mai mare de probiotice Bifidobacterium si Lactobacillus dupa consumul de cartof dulce mov.

Ajuta la pierderea in greutate. Cartoful mov poate inlocui cartoful galben in dieta copiilor supraponderali. Continutul ridicat de fier ii ajuta sa se simta satui mai mult timp. De asemenea, antocianii ajuta la prevenirea acumularii de grasimi in organism. Cartofii mov contribuie si la imbunatatirea functiei hepatice si a rinichilor si reduc riscul de complicatii ale obezitatii.

Imbunatateste sanatatea ficatului. Compusii din cartofii dulci mov au un efect benefic asupra ficatului si ajuta la prevenirea leziunilor hepatice. Potrivit revistei Food and Toxicology Chemical, extractele din cartofi dulci mov ajuta la regenerarea tisulara. Antocianii din cartofi dulci ajuta la imbunatatirea simptomelor fibrozei hepatice si la scaderea inflamatiei hepatice.

Ajuta la scaderea tensiunii arteriale. Cartofii dulci mov sunt buni inclusiv pentru adulti. Includerea lor in dieta poate fi benefica in cazul celor care sufera de hipertensiune. Potrivit unui studiu realizat pe adulti care prezentau tensiune arteriala ridicata, compusii din cartofi dulci mov au contribuit la reducerea valorilor tensiunii arteriale. Subiectii au consumat 250 ml de suc de cartof dulce mov in fiecare zi timp de 4 saptamani.

Cercetatorii au observat ca tensiunea arteriala sistolica a fost semnificativ mai mica la sfarsitul perioadei de studiu.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre