TESTUL care iti arata daca copilul tau este cu adevarat fericit

/ / Modificat: 2019-10-18
TESTUL care iti arata daca copilul tau este cu adevarat fericit

Sunt multe situatii in care parerile parintilor nu coincid. Fiecare are modul lui de a-si educa copilul.  Dar, fara indoiala, toti isi doresc ca micutii lor sa fie fericiti. 

Ce este fericirea pentru un copil? Pentru a afla daca cel mic este fericit, psihologul Gabriela Matienzo iti propune testul de 3 dorinte, un instrument simplu care iti poate oferi o idee despre cum se simte micutul tau.

Ce reprezinta fericirea pentru un copil?

Cand vine vorba de definirea fericirii, am putea vorbi despre "un moment de satisfactie de durata, in care nu exista necesitati care sa apese, nici suferinte."

Este adevarat ca exista si alte elemente care definesc fericirea, cum ar fi indeplinirea obiectivelor, dorintelor si proiectelor. Dar cand este vorba despre copil, aceste aspecte raman in plan secund, pentru ca singurele lui obictive sunt cele legate de scoala.

Fericirea este, asa cum stim cu totii, subiectiva si relativa. Doi copii, aflati in aceasi situatie, in aceleasi circumstante, nu vor experimenta neaparat acelasi sentiment de bunastare si implinire.

Exista copii care par intotdeauna fericiti si se simt confortabil cu viata si cu ceea ce au in jurul lor si unii care, desi au toate conditiile pentru a fi bine, par a fi intotdeauna nemultumiti si isi doresc mai mult.

fericire

Pentru ca cel mic sa ajunga la o stare de satisfactie apropiata de ceea ce definim drept fericire, trebuie sa ii asiguri cateva conditii de baza:

  • - Nevoile de mancare, casa, imbracaminte etc.
  • - Accesul la educatie, fie in sistemul scolar, fie acasa.
  • - Accesul la servicii medicale.
  • - Sa se simta iubit si protejat de parinti sau tutori legali.
  • - Educatie dupa anumite valori.
  • - Armonie si respect in casa.
  • - Mediu scolar sanatos.
  • - Relatii sociale pozitive cu prietenii si adultii.
  • - Momente de joaca si recreere. 
  • - Nu exista factori de stres importanti, cum ar fi o separare conflictuala intre parinti, o boala in familiei, probleme financiare etc.

Pe de alta parte, sunt anumite calitati si abilitati importante pentru incurajarea celui mic, care il invata sa aprecieze lucrurile marunte si sa se simta multumit si fericit cu el, cum ar fi:

  • - Viziune optimista asupra vieții.
  • - Abilitate de a rezolva problemele.
  • - Flexibilitate si adaptabilitate.
  • - Toleranta la frustrare. 
  • - Empatie si sensibilitate. 
  • - Multumire.
  • - Valori precum respectul, solidaritatea sau onestitatea care ii permit sa relationeze intr-un mod pozitiv cu mediul inconjurator. 

Exista, insa, aspecte care tin de temperamentul si personalitatea fiecarui copil, iar multe dintre acestea depind de mediul inconjurator si de felul in care el este crescut. 

TESTUL de 3 dorinte pentru a sti daca copilul tau este fericit

Potrivit psihologului, parintii ar trebui sa adreseze copilului o singura intrebare pentru a afla daca acesta este satisfacut si fericit sau dimpotriva, daca ceva il copleseste sau il ingrijoreaza: Daca ai putea cere trei lucruri, care ar fi acelea?

Din raspunsul lui poti afla mai multe despre personalitatea lui, despre cat de multumit este cu viata lui si despre grijile sau responsabilitatile sale. Si ar putea fi interpretat in trei moduri:

DACA COPILUL ESTE FERICIT

De la un micut fericit, trebuie sa te astepti la raspunsuri de genul: Imi doresc ...

  • - O super putere 
  • - O jucarie sau toate jucariile din lume 
  • - Un animal de companie 
  • - O inghetata
  • - Un joc video
  • - O calatorie 

DACA COPILUL ESTE DEOSEBIT DE SENSIBIL

Unii copii reflecta in raspunsurile lor dorintele nu numai pentru ei, ci si pentru altii, sau preocupari generale despre lume sau probleme de mediu.Astfel ai posibilitatea sa afli mai multe despre personalitatea si sensibilitatea lui: 

  • - Familia mea sa fie intotdeauna fericita
  • -  Tata sa nu mai munceasca atat de mult 
  • - Nimeni sa nu moara 
  • -Sa nu fie razboaie
  • - Sa nu mai exista poluare
  • - Animalele sa nu moara
  • - Sa nu fie oameni rai
  • - Fara cutremure sau dezastre naturale.

CAND COPILUL ESTE COPLESIT DE CEVA

Sunt mai multe raspunsuri specifice care vorbesc despre un factor de stres sau o povara, care umbresc sentimentul de fericire:

  •  - Mama si tata sa nu se mai certe
  • - Parintii mei sa aiba mai multi bani
  • - Tata sa nu mai fie mereu atat de suparat 
  • - Sa am mai multi prieteni 
  • - Sa obtin note mai bune 
  • - Sa nu mai fiu obligat sa merg la scoala 
  • - Sa fiu mai slab 
  • - Sa nu mai am cosmaruri.

Aceste raspunsuri, reflecta, de exemplu, dificultati in familie, sociale, personale, temeri etc.

Ce inseamna raspunsurile copilului tau?

In toate cazurile, raspunsurile fac lumina asupra lumii interioare a micutului si sunt o busola buna pentru a sti daca se bucura de viata lui sau daca exista vreo problema si este necesar sa intervii. 

Celalalt mod de afla daca cel mic este fericit este sa-l intrebi direct: Esti fericit si de ce? 

In calitate de parinte nu ai niciun control asupra a tot ceea ce l-ar putea implica pe copilul tau Dar sa stii ce il impiedica sa se relaxeze si sa se bucure de fiecare zi este un prim pas pentru a-l ajuta sa-si rezolve problemele. Pentru ca este la indemana ta sa-l inveti sa se bucure si sa fie fericit.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Copil fericit

Articole recomandate

Citeste si despre