Cum sa disciplinezi un copil intre 3 si 6 ani

/ / Modificat: 2019-04-03
Cum sa disciplinezi un copil intre 3 si 6 ani

Perioada cuprinsa intre varstele de 3 si 6 ani este cea mai complicata din punct de vedere al stabilirii de reguli si al respectarii lor de catre copii.

Pana la 2-3 ani cei mici sunt mai usor de gestionat, dar dupa aceea in evolutia lor apar o serie de schimbari care complica lucrurile. Tocmai de aceea este o etapa in care e nevoie de reguli si limite in educatie pentru a-i putea disciplina, iar daca nu stii ce sa faci, avem pentru tine o serie de sfaturi utile.

Pana la varsta de 3 ani copilul isi dezvolta limbajul intr-un ritm alert, incepe sa isi formeze personalitatea, iar apoi incepe sa ii confrunte din ce in ce mai mult pe adulti. Apar micile crize de furie, refuzurile, intram in etapa "nu vreau", "nu-mi place", "de ce trebuie sa fac asta"... Devin mai independenti, incep sa inteleaga tot mai mult din lumea care ii inconjoara si interactioneaza mai mult cu alti copii si cu adultii.

Dupa varsta de 3 ani copiii incep sa inteleaga regulile dupa care se desfasoara viata si daca pana atunci ne-am concentrat in educatia lor pe obiceiuri si pe stabilirea unei rutine care sa-i ajute sa aiba autonomie in familie, este momentul sa trecem la reguli si limite dupa care sa se ghideze in societate.

Este important ca micutii sa invete ca nu se striga intr-un loc public, ca nu se alearga pe holuri cand mergem la medic, ca nu fugi de medic cand te consulta, ca la masa se sta jos, nu se mananca in fuga, sau ca incepem sa mancam doar cand toata lumea s-a asezat la masa. Astfel de reguli nu trebuie prezentate doar ca niste axiome, pentru ca intre 3 si 6 ani copiii ar putea avea tendinta sa se razvrateasca. Este important sa le si explici care sunt consecintele nerespectarii regulilor, dar sa-i si recompensezi atunci cand fac lucrurile cum trebuie.

Cei mici nu stiu foarte bine ce inseamna regulile si care este rolul lor, dar invata ca daca nu le respecti ar putea exista consecinte (o pedeapsa).

Pentru a intelege ca normele trebuie respectate intocmai, tu, ca parinte trebuie sa faci doua lucruri:

  • Sa ii inveti aceste reguli si sa dai exemple de buna purtare;
  • Sa explici coerent si congruent ca regulile se respecta mereu, fara exceptii, in orice situatie, altfel pur si simplu nu vor intelege.

Totodata trebuie sa fii constient, ca parinte, ca, pana pe la 6-7 ani, copilul se concentreaza pe un singur punct de vedere (al sau) si nu are capacitatea de a vedea mai multe aspecte ale unei situatii; acest lucru se numeste egocentrism infantil si inseamna ca el are impresia ca tota lumea gandeste ca el.

Cum sa faci copilul sa inteleaga de ce trebuie sa respecte reguli

Avem un exemplu practic. Mergi cu copilul in vizita la niste prieteni, iar pe masa este o tava cu prajituri. Cel mic se repede, ia trei bucati si le mananca. S-a purtat urat? Ca adult ai spune ca da, dar tu stii deja ca e bine sa astepti ca fiecare sa ia cate o bucata inainte ca tu sa servesti inca una. Copilul, in schimb, nu cunoaste inca aceste norme si se gandeste doar la propriile nevoi. El va gandi: "daca sunt prajituri si mie imi plac, iau trei si le mananc".

Ce faci? Ii explici cum stau lucrurile si incerci sa-l ghidezi. Ii poti spune "daca vrei sa mananci, intreaba-i intai pe mama sau pe tata", sau "pana cand nu iti spunem ca ai voie sa mananci prajituri, nu te servesti", sau "poti lua o singura prajitura pentru ca suntem multi si toata lumea trebuie sa manance; daca mai raman, poti manca inca una". Astfel nu pare ca ii refuzi o placere, dar il faci sa inteleaga ca trebuie sa se gandeasca si la regulile de buna purtare, si la alte persoane.

Cum disciplinezi un copil intre 3 si 6 ani

In primul rand trebuie sa tii cont de faptul ca un copil nu poate face acelasi lucru pentru prea mult timp sau ca nu rezista sa stea fara sa faca nimic. Cei mici se plictisesc, iar atunci probabilitatea ca ei sa se poarte urat creste.

Dupa varsta de 3 ani incepe etapa micilor crize de furie si trebuie sa fim pregatiti pentru ele si sa stim cum sa reactionam. Copilul se gandeste la el si la nevoile sale si cand vrea ceva nu prea e loc de negocieri.

Cand copilul face o criza de nervi, ce e de facut? Cea mai mare greseala este sa cedezi in fata dorintelor sale doar pentru a-l convinge sa se linisteasca. In schimb, ii poti explica situatia, in ciuda plansului si a suspinelor, pe un ton ferm si care sa-i arate ca nu e loc de intors. Plange cand vreti sa plecati din parc? Ii spui ca este tarziu si trebuie sa mergeti acasa sa mancati. Vrea sa mai stea la prietenii lui ca sa se joace? Ii explici ca a venit timpul ca fiecare sa mai faca si altceva si in afara de joaca. Totul cu precizarea ca acestea sunt activitati pe care le veti repeta curand, poate chiar a doua zi, dar fara sa il mintiti, pentru ca atunci va deveni neincrezator.

Toti copiii fac astfel de crize si daca o data reactia este una ferma, iar alta data este flexibila, ei invata ca pot obtine ceea ce doresc daca tipa, plang si bat din picioare suficient de tare. Prin urmare, este nevoie de consecventa in primul rand din partea parintilor atunci cand avem de a face cu astfel de episoade. Si mai important este ca toti adultii care se ocupa de un copil (parinti, bunici, bona, unchi si matusi) sa aiba aceeasi atitudine in astfel de momente, in caz contrar va fi mult mai greu sa impui o disciplina.

Cum impui o disciplina copilului intre 3 si 6 ani:

  • Prezinta-i reguli sociale
  • Explica-i ferm si coerent care sunt beneficiile respectarii regulilor si consecintele nerespectarii lor
  • Intelege cum functioneaza copilul in aceasta faza in care are nevoie tot mai mare de autonomie si ajuta-l sa inteleaga cum functioneaza mediul in care traieste si se dezvolta
  • Da-i chiar tu exemple de comportament in societate; pe langa explicatiile teoretice puteti face si exercitii practice "in joaca" din care el va intelege ce are de facut, iar tu vei beneficia de un timp de calitate petrecut cu copilul
  • Ai rabdare cu el; copilul invata ceea ce tu stii deja, insa nu are maturitatea necesara pentru a aplica imediat ceea ce invata.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Disciplina Disciplina copii Disciplina copii mici

Articole recomandate

Citeste si despre