Cum ne influenteza propria copilarie modul de a fi ca parinte

/ / Modificat: 2018-11-23 14:59:16

Te-ai intrebat vreodata de ce unii parinti reusesc sa se amuze pe seama nazbatiilor facute de copiii lor, in timp ce altii incep sa tipe la micuti? De ce unii parinti au rabdare si se bucura de copiii lor, iar altii sunt exasperati de tot ceea ce presupune relatia parinte-copil?

De cele mai multe ori, reactiile nostre au legatura cu gandurile si atitudinile nostre. Adica cu felul in care interpretam o anumita situatie.

influenta-copilarie

Un parinte va fi deranjat de faptul ca micutul lui nu vrea sa se imbrace, de exemplu, dar isi va pastra calmul. Un altul va face o adevarata criza de nervi. In primul caz, parintele se poate gandi ca micutul are nevoie de un pic mai mult timp pentru a se pregati pentru gradinita. Si ii va respecta aceasta nevoie. In al doilea caz, parintele poate interpreta atitudinea celui mic drept o atitudine de sfidare sau de ignorare si se poate enerva foarte tare.

Creierul nostru nu face distinctia intre trecut si prezent

Expertul in parenting Laura Markham atentioneaza ca felul in care interpretam o situatie este un mecanism inconstient, care s-a format foarte devreme in mintea noastra, pe vremea cand noi insine eram copii. Iar creierul nu face distinctia intre trecut si prezent. De aceea, reactiile noastre ca adulti sunt asemanatoare celor pe care le aveam cand eram copii.

Daca parintii nostri reactionau dur atunci cand noi nu faceam ceea ce ne cereau ei, am invatat ca atunci cand cineva nu ne asculta trebuie “sa luptam”. Si astfel ne raportam la copiii nostri ca la niste “dusmani” impotriva carora “luptam”.

Daca nu eram respectati cand eram mici si opiniile noastre nu erau ascultate, am crescut cu ideea ca “toti ceilalti nu ne respecta”. Inclusiv un copil de doi-trei ani, care habar nu are inca ce inseamna sa il respecti pe celalalt!

Daca am crescut cu impresia ca “nu suntem sufiecient de buni”, ne vom invinovati ori de cate ori micutul nostru are o dificultate, se imbolnaveste sau strica jucaria altui copil. Si ne vom spune ceva de genul “Nu sunt o mama suficient de buna!”, “Nu imi cresc copilul cum trebuie”.

Emotiile, declansate de felul in care interpretam realitatea

Cu totii avem acest bagaj emotional neprocesat si inconstient din propria noastra copilarie. Si copiii nostri au capacitatea de a ne oglindi foarte bine, de a “pune degetul” pe ranile noastre interioare.

Este important sa fim prezenti, sa ne recunoastem si sa ne acceptam emotiile, indiferent cat de rele sau de intense sunt. De asemenea, este bine sa fim atenti la toate gandurile care ne trec prin cap in momentul in care micutul face ceva care ne deranjeaza sau ne infurie sau nu ne convine. Sa facem distinctia intre trecut si prezent si sa acceptam faptul ca micutul este atent la propriile lui nevoi, nu la a declansa emotii puternice in noi.

Este adevarat: nu putem controla felul in care copilul se poarta, dar ne putem controla reactiile si ne putem schimba modul de a interpreta comportamentele copilului!

Taguri Copilarie Parenting

Marina Vasilescu

Jurnalismul si psihologia sunt cele doua mari pasiuni ale mele. Imi place sa scriu si sa ma joc. Ma intereseaza parentingul si neurostiintele. Lucrez cu copiii si in fiecare zi descopar ca sunt cei mai buni profesori pe care mi i-a oferit viata.

Articole recomandate

Citeste si despre