Urmareste-ne:

Stocarea de celule stem

Stocarea de celule stem reprezinta procesul prin care sangele ombilical sau placentar prelevat la nastere este colectat in conditii de siguranta, criogenat si depozitat in conditii de maxima siguranta. In prezent, un numar tot mai mare de parinti opteaza pentru acest serviciu special, care a revolutionat medicina regenerativa la nivel mondial.

celule stem

Foto: stemcellumbilicalcordblood.com

Termenul de sange ombilical sau placentar se foloseste pentru desemnarea mostrei sanguine extrase din cordonul ombilical si placenta, imediat dupa ce bebelusul soseste pe lume. In trecut, cele doua surse pretioase de celule stem erau considerate "deseuri ale nasterii" si aruncate, fara sa se fructifice materialul genetic important pe care il contin.

Stocarea celulelor stem se realizeaza doar daca parintii au contractat din timpul sarcinii o banca specializata in depozitarea sangelui cu celule suse. In caz de necesitate, un eventual transplant ar putea permite vindecarea multor afectiuni dificil de tratat, precum boli sanguine, autoimune si chiar cancerul.

Prelevarea de celule stem

Procedura standard pentru prelevarea de celule stem presupune sectionarea cordonului ombilical si punctionarea venei ombilicale, prin intermediul unui caterer, pentru a recolta sangele restant la nivelul cordonului si al placentei. Prin urmare, procedura nu implica niciun pericol sau durere pentru proaspata mamica si bebelus.

Un aspect esential pentru pastrarea calitatii celulelor stem este asigurarea sterilitatii mostrei de sange, deoarece cordonul ombilical trece, impreuna cu fatul, prin bariera pelvina si intra in contact cu flora bacteriana a vaginului. Spalarea atenta si dezinfectarea cordonului reduc riscul de contaminare la minimum.

Sangele ombilical si placentar poate fi extras si in cazul unei nasteri prin cezariana, premature, dupa termen sau in apa. Folosirea analgezicelor, a anesteziei epidurale sau alte afectiuni ale mamei (cu exceptia hepatitei B si C sau infectiei cu virusul HIV) nu exclud posibilitatea prelevarii celulelor stem.

Procesul stocarii de celule stem

Procesul stocarii de celule stem ar trebui sa se desfasoare, in mod ideal, urmarindu-se urmatorii pasi:

  • Prima etapa este inregistrarea setului de colectare si a recipientului in care a fost prelevat sangele ombilical. Fiecare unitate colectata primeste o eticheta cu cod unic de identificare si este apoi cantarita, pentru estimarea volumului de sange disponibil.
  • Mostra este evaluata pentru identificarea numarului aproximativ de celule stem existente in sangele placentar.
  • Se executa separarea celulelor rosii de celulele albe.
  • Celulele albe si plasma sunt transferate ulterior din recipientul sangelui colectat in alta punga colectoare (punga satelit), pentru a fi procesate separat.
  • Punga satelit este introdusa apoi intr-un aparat de centrifugare, pentru separarea plasmei de celulele albe.
  • Celulele albe (unde sunt localizate celulele stem) sunt puse deoparte, in alta punga colectoare, pentru criogenizare.
  • Se alege apoi o mostra din unitatea cu celule stem pentru numararea celulelor disponibile, inclusiv cele CD34+, celulele care s-au dovedit cele mai utile in transplanturile efectuate pana in prezent.
  • Specialistii adauga un crioconservant special unitatii de celule stem, pentru a le proteja in timpul procesului de congelare si dezghetare.
  • Unitatea este apoi racita treptat intr-un aparat special, astfel incat celulele stem sa nu fie distruse din pricina scaderii bruste de temperatura.

  • Odata ce unitatea ajunge sa fie expusa unei temperaturi de aproximativ -90 de grade Celsius, este transferata si stocata intr-un rezervor criogenic cu nitrogen lichid, la circa -196 de grade Celsius.
  • Atunci cand parintii opteaza pentru prelevarea celulelor stem din placenta, pe langa cele din cordonul ombilical, numarul acestora creste in mod considerabil sansa unui transplant reusit. Studiile in domeniu au demonstrat ca probabilitatea ca un pacient sa supravietuiasca creste direct proportional cu cantitatea celulelor stem disponibile.

Stocarea sangelui placentar

Dupa ce sangele ombilical este colectat, placenta este separata de cordon si trimisa in forma intacta laboratorului pentru procesare. Stocarea se realizeaza in acelasi mod cu cea a sangelui ombilical.

Intr-un interval cuprins intre 2 si 8 saptamani, laboratorul va transmite un buletin complet al analizei sangelui placentar, care contine testele bacteriologice, volumul recoltat (intre 20 si 200 ml) si numarul de celule stem care au putut fi extrase din mostra.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Stocare celule stem Prelevare celule stem Celule stem sange ombilical

Adelina Dobrin

Redactor Copilul.ro

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Calculeaza data nasterii

Data de inceput a ultimei menstruatii:

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul