Controversa in lumea medicala: celulele stem

/ / Modificat: 2009-10-08
Controversa in lumea medicala: celulele stem


 Controversele in lumea medicala si nu numai au inceput chiar la descoperirea celulelor stem si nu s-au aplanat nici macar in ziua de azi. Controversele privind folosirea si cercetarea celulelor stem provin din convingeri religioase, politice sau medicale.

Celulele stem, in general, si cele embrionare, in particular, sunt subiectul unor dicutii aprinse in care se pun in balanta atat avantajele folosirii lor, cat si dezavantajele acestei practici.

Punctul central al controverselor privind folosirea celulelor stem il reprezinta valorile conflictuale ale respectului si dreptului la viata, dar si dorinta de a minimiza suferinta umana.

Pentru a intelege aceasta controversa, este important de stiut ca exista mai multe tipuri de celule stem:

• Celulele stem adulte: sunt gasite in maduva osoasa si necesita tehnici medicale invazive pentru a putea fi procurate.

Ca o alternativa, celulele stem pot fi procurate din sangele periferic, urmand un tratament pentru a mari numarul de celule albe. De asemenea, gasirea unui donator compatibil pentru transplantul cu celule stem din maduva osoasa poate fi dificil sau chiar imposibil.

• Celulele stem embrionare: derivate din embrioni (oua ferilizate), sunt foarte controversate si reprezinta subiectul multor dezbateri etice.

• Celule stem provenite din cordonul ombilical: acest tip ofera o sursa complet naturala si necontroversata de celule stem. Celulele stem provenite din cordonul ombilical ofera mai multe avantaje decat celelalte tipuri.
 Celulele stem embrionare

Problema cu celulele stem embrionare este ca, pentru a le obtine, trebuie folosit un embrion care a fost deja conceput sau trebuie clonat un embrion, folosind o celula din corpul unui pacient si un ou donat.

Oricum s-ar obtine celulele stem, embrionul folosit va fi distrus. Desi embrionul poate contine numai patru sau cinci celule, unele religii cred ca distrugerea lui este echivalenta cu a lua o viata umana.

Din aceasta cauza, unele grupuri religioase cred ca folosirea si cercetarea celulelor stem embrionare este imorala.

Aceasta problema da nastere discutiei despre ce inseamna de fapt o viata umana; astfel de grupuri cred ca viata incepe odata cu conceptia sau in primele stadii de dezvoltare (la 14 zile dupa conceptie).

In plus, acestei controverse i se adauga si o alta dimensiune: clonarea. Aceasta combinatie intre cercetarea celulelor stem si tehnologia necesara clonarii ofera un motiv in plus de discordie in cercurile stiintifice, religioase sau politice.

Celulele stem provenite din cordonul ombilical


Sangele din cordonul omblical este de fapt sangele care curge intre cordonul ombilical, placenta si embrion, dupa nastere. Celulele stem rezultate din acest sange nu sunt atat de controversate ca celulele stem embrionare pentru ca sunt colectate dupa nastere si nu prezinta un risc pentru mama sau bebelus.

Pentru bebelusul tau, celulele stem din cordonul obilical sunt compatibile 100% cu sangele lui si pot fi folosite, de cele mai multe ori, si pentru un frate sau o sora.

Celulele stem provenite din cordonul ombilical sunt superioare celorlalte feluri de celule stem pentru ca reprezinta cea mai pura forma de celula stem, minimizand riscul respingerii lor de catre primitor si riscul infectarii in timpul transplantului.

Desi pana acum celulele stem au fost folosite numai pentru a trata bolile legate de sange, exista eforturi stiintifice pentru a le gasi mai multe intrebuintari curative.


Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Celule stem

Articole recomandate

Citeste si despre