Ultimele discutii din forum
  1. #1
    Floricica Debutanta bebelaa's Avatar
    Membru inregistrat la
    03.10.2007
    Postari in forum
    957
    O problema mai mult decat delicata si un subiect tabu al zilelor noastre. Cam asa ar putea fi descrisa mortalitatea infantila. Fie ca este vorba de pierderea unei sarcini, de moartea unui copil la nastere sau la putin timp dupa, fie ca este vorba de moartea unui copil in primii ani de viata si chiar de moartea unui adult din prisma parintilor sai, subiectul este greu de atins, suferinta este imposibil de descris, iar situatia foarte greu de acceptat pentru cei direct implicati: de la parinti, familie, rude pana la medici si cadre medicale care lupta pentru viata copilului.

    In materialul pe care vi-l prezentam regasiti opiniile si comentariile unui psiholog si ale unui viitor medic cu privire la acest subiect. E doar un demers minuscul, un pas mic pentru o problema majora, pentru a-i ajuta pe cei implicati sa inteleaga si sa constientizeze mai bine mortalitatea infantila si pentru a-i atentiona pe ceilalti asupra dificultatii abordarii unei astfel de teme.

    Considerand ca dialogul psiholog – viitor medic este unul constructiv pentru cititorii nostri si ca astfel putem oferi pareri pertinente despre subiectele abordate, vom continua acest demers tratand diferite teme pe care le apreciem ca fiind de interes.

    *** Articol realizat la sugestia a doua membre ale comunitatii: Amelia (amelia_pitik) si Ana (ana19807) ***

  2. #2
    Floricica Avansata anca munteanu's Avatar
    Membru inregistrat la
    01.05.2006
    Postari in forum
    1.305
    Si copiii mor...

    Dar aflam tarziu asta, ne este greu sa intelegem si nu acceptam niciodata. Daca va ganditi inapoi in timp si incercati sa va amintiti cand ati auzit prima data despre un copil ca a murit…Sigur ca unora le-a murit un frate cand erau ei insisi mici, altora le-a murit un prieten de la gradinita, un vecin cu care se jucau sau un coleg de scoala. Unii au aflat ca inainte de a se naste, parintii lor au mai avut un copil care a murit. Au vazut poze sau au auzit povestiri despre el, despre cauzele sau circumstantele mortii lui, altora parintii le-au ascuns cu totul aceste lucruri si ori le afla de la rude sau vecini, gasind actul de deces printre alte acte ori nu afla niciodata. Ne putem intreba de ce avem tendinta de a ascunde moartea? Mai ales moartea unui copil...

  3. #3
    Floricica Debutanta bebelaa's Avatar
    Membru inregistrat la
    03.10.2007
    Postari in forum
    957
    Modul nostru de a gandi este facut astfel incat sa gasim tipare si sa atasam intelesuri, de a asocia lucruri asemanatoare, de a generaliza un subiect sau altul, mai bine spus, felul nostru de a gandi este realizat astfel incat sa gasim un sens pentru tot ceea ce exista sau se intampla in jurul nostru.

    Este un lucru pe care noi il facem subconstient, necontrolat si nu ne putem opri. Insa moartea unui copil nu poate fi inteleasa deoarece acest lucru pentru noi nu are sens, nu are antecedente, nu face parte din niciun tipar; moartea unui copil nu ni se pare naturala, ci gresita.

    Parintii care pierd un copil se lupta cu propria ratiune, incearca sa isi schimbe perspectiva si incearca sa se adapteze la o realitate care sa aiba cat de cat sens. Iar, noi, cei din jur pentru ca nu trebuie sa infruntam cruda realitate, preferam sa ne ascundem, sa evitam acest subiect.

  4. #4
    Floricica Avansata anca munteanu's Avatar
    Membru inregistrat la
    01.05.2006
    Postari in forum
    1.305
    Dar gandindu-ne la strabunicile noastre despre care am auzit ca au nascut 12 copii dintre care au trait doar 9 sau alte povestiri asemanatoare, ne intrebam ce s-a schimbat de atunci incoace sau daca s-a schimbat ceva in modul oamenilor de a simti pierderea copiilor? Doare oare mai putin moartea unui copil din 4 pe care ii ai decat daca aveai unul singur? Este oare durerea legata de cantitate, de numarul de copii care raman dupa moartea unuia?

    Nu stim daca ceva se schimba in sufletul oamenilor odata cu epocile, conditiile materiale sau progresele medicale dar putem sa ne referim la acele schimbari care exista intr-adevar. Una dintre ele este legata de "insingurarea" oamenilor. Inainte, atat in mediile rurale cat si in cele urbane, oamenii aveau mai multe legaturi unii cu altii, familiile lor erau mai mari, se nasteau mai multi copii, se cunosteau unii pe altii. Asta facea ca astfel de intamplari, printre care si moartea unui copil sa fie mai intalnite, fiecare sa fi intrat intr-o anumita masura in legatura cu ele. Moartea in general era ceva "obisnuit" si nu ceva "exceptional" ca acum. Si asta tocmai datorita faptului ca oamenii aveau mai multe rude, dintre care firesc mureau mai multe. La fel se intampla si cu copiii care si ei se nasteau mai multi.

  5. #5
    Floricica Debutanta bebelaa's Avatar
    Membru inregistrat la
    03.10.2007
    Postari in forum
    957
    In trecut, moartea era vazuta ca fiind inevitabila si naturala, acum aceasta este izolata, personala, cateodata chiar invizibila. Printre factorii care au contribuit la aceasta detasare de realitatea mortii cred ca se numara si reorganizarea familiilor de-a lungul timpului, cu pierderea contactului dintre generatii, rezultatul fiind scaderea numarului de oportunitati de a participa la acele experiente familiale atat de necesare, inmormantarea, jelirea, doliul.. Avem senzatia ca ar trebui sa nu discutam despre ea, sa ascundem pierderea, ca aceasta este personala si trebuie mentinuta ca atare, insa este o greseala.

    In societatea noastra, din pacate, nu se vorbeste liber despre moarte. In loc sa fie vazuta ca pe o parte inevitabila si naturala a ciclului de viata, moartea a devenit ceva ce trebuie neaparat sa evitam. Ne dorim sa prevenim disparitia noastra si a celor dragi. Odata cu descoperirea antibioticelor si a vaccinurilor, avem senzatia ca copiii nostri trebuie sa supravietuiasca pana la perioada adulta si sa traiasca mai mult decat noi, pana cand noi vom fi foarte, foarte batrani.

    Cu noile descoperiri in tehnologie si medicina, multe dintre afectiunile imposibil de tratat in trecut acum sunt posibile si putem prelungi viata pe termen nedefinit, uneori chiar fara sa ne gandim la calitatea vietii.

    In trecut, majoritatea persoanelor mureau acasa. Membrii familiei spalau si imbracau persoana decedata, iar prietenii si membrii familiei se adunau pentru a duce pe ultimul drumul persoana iubita, iar acestia purtau doliul impreuna. Acum, majoritatea persoanelor mor in spital sau in azile de batrani, iar persoana decedata este transportata, imbalsamata sau incinerata in functie de credinta fiecarei comunitati.

    Moartea a fost sustrasa din familie si casa si plasata intr-un mediu modern, in institutii sterile. Aceste lucruri fac ca moartea sa ne fie mai putin familiara, sa avem mai putina experienta in privinta acesteia, facandu-ne sa o privim cu teama. Moartea a fost separata de continuitatea vietii si de cei care "traiesc".

    De asemenea, evitam sa discutam despre ea. Avem foarte multe expresii in limbajul nostru pe care le folosim pentru a o inlocui: "ne-a parasit", "a plecat dintre noi", "nu mai este" , "a adormit si nu se mai trezeste"...

  6. #6
    Floricica Avansata anca munteanu's Avatar
    Membru inregistrat la
    01.05.2006
    Postari in forum
    1.305
    Un alt aspect in privinta schimbarilor mi se pare foarte legat de sperantele pe care oamenii si le pun in progresele medicale. Medicina si farmacia par sa fi ramas singurii eroi care se bat cu boala si cu moartea. Daca moartea invinge, medicii au fost de vina…Tratamentul nu a fost cel potrivit, interventia nu a fost prompta. Oamenii raman cu ideea ca "se putea face ceva", ceea ce aduce un plus de vinovatie dar si de revolta.

  7. #7
    Floricica Debutanta bebelaa's Avatar
    Membru inregistrat la
    03.10.2007
    Postari in forum
    957
    In zilele noastre, odata cu dezvoltarea procedurilor medicale moderne si a tehnologiei, multe cupluri infertile pot concepe un copil. Tratamentele hormonale pot ajuta unele mame sa mentina o sarcina, progresul cu privire la ingrijirea sarcinii poate creste sansele ca o mama sa poata duca sarcina sanatoasa pana la capat. Bebelusii nascuti prematur, care acum ceva vreme nu aveau nicio sansa la nastere, acum pot supravietui, la fel si cei care prezinta anumite afectiuni si necesita tratament medicamentos sau chirurgical. Bebelusii pot fi protejati de boli cu vaccinuri, iar sanatatea poate fi garantata cu ajutorul antibioticelor sau a altor medicamente.

    Parintii, avand incredere in medicina moderna si fiind expusi foarte putin mortalitatii infantile, este posibil sa nu realizeze posibilitatea ca bebelusul lor sa poata muri, mai ales dupa primul trimestru de sarcina. Ei presupun in mod natural ca bebelusul lor se va naste sanatos si chiar daca va avea probleme, el va supravietui. Aceasta presupunere insoteste increderea ca daca fac "tot ce trebuie", sanatatea copilului va fi garantata.

    In cazul parintilor care au suferit pierderea unui copil, confuzi si tulburati de situatie, recurg la profesionistii din jurul lor pentru sfaturi. Ei au nevoie de informatie, suport si indrumare. Este posibil ca ei sa vada medicii ca pe o autoritate, o persoana care a mai trecut prin aceasta situatie, care intelege ceea ce experimenteaza si in special o persoana care are raspunsuri la intrebarile lor. Insa deseori, medicii se retrag, raspunsurile lor nu sunt pe masura asteptarilor pe care le au parintii.

    In aceste situatii parintii se simt raniti si sunt furiosi pe medici, pe spital, pe sistemul medical care i-a dezamagit. Medicul este frustrat si derutat si nu intelege ce isi doresc parintii, pentru ca totul din punct de vedere medical posibil a fost facut. Lipsa de comunicare in anumite cazuri dintre familie si medic adanceste durerea resimtita de parinti.

    Ca medic, inveti inca de la inceput despre stadiile mortii, totul despre prevenirea ei, etica, drepturi, iar apoi te intalnesti cu ea la fiecare pas, ea isi face din ce in ce mai mult simtita prezenta, iar medicii nu numai ca trebuie sa infrunte propriile emotii, propria frustrare si propriul esec, insa si sentimentele parintilor.

    Multi asteapta de la medici sa continue sa lucreze, sa functioneze si sa se comporte profesional, normal. Insa, suntem invatati sa luptam impotriva bolilor, rareori sa ajutam "supravietuitorii". Atunci cand cineva moare, cred ca simtim ca nu mai avem cum sa actionam, ce anume sa facem, cum sa schimbam lucrurile. Majoritatea medicilor sunt ei insusi depasiti de acel nou val de sentimente si considera ca ar trebuie sa ii lase pe membrii familiei linistiti, fara sa intervina.

    Lipsa de pregatire in privinta doliului este prima bariera de comunicare intre parinti si medici. Este oare frica de procese legale o alta bariera in comunicarea parinti - medic in cazul decesului unui copil? In mod sigur este o problema care ii determina sa discute pana la o anumite limita cu pacientii si familiile acestora.

    Multi se tem ca procesele initiate impotriva lor sunt datorita oferirii prea multor informatii, insa ironia face ca lipsa comunicarii sa fie cauza acestora.

    Atunci cand un parinte intreba de tratamentul sau modul de ingrijire a copilului sau, medicul mereu va avea acea intrebare: "oare am trecut cu vedere peste ceva?", chiar daca el a facut tot ceea ce ii statea in putinta. Aceste intrebari normale sunt resimtite poate ca o amenintare, chiar daca in acel caz moartea este inevitabila. Acest lucru nu il putem observa din afara. Noi, ca medici suntem invatati pe parcurs ca deciziile pe care le luam sa nu fie influentate de sentimentele traite.

    Vedem medicina acum ca si cand ar avea toate raspunsurile, insa nu le are si nu le va avea niciodata pe toate. Aici, atat medicii cat si parintii sunt indusi in eroare. Medicina este o stiinta a probabilitatilor si a statisticilor, a unor boli cu anumite asteptari, nu neaparat a unor asteptari concrete. Raspunsul la intrebarea de ce? nu trebuie asteptata…

  8. #8
    Floricica Avansata anca munteanu's Avatar
    Membru inregistrat la
    01.05.2006
    Postari in forum
    1.305
    Daca ne intoarcem la moartea copiilor, intr-adevar nu gasim in mintea noastra niciun mecanism prin care sa o intelegem. Copilul, chiar si cel nenascut inca sau cel foarte mic sau de cativa anisori este considerat lipsit de "vina" si deci moartea lui este nedreapta de parca moartea ar fi pedeapsa pentru diferite greseli. Mai mult decat atat, pe copil il vedem lipsit de aparare, prea mic pentru a duce o astfel de lupta crancena cu boala si moartea. Nu am apucat sa avem inca o relatie cu el, nu a vorbit, nu l-am cunoscut aproape deloc, nu stim ce a simtit, nu stim ce ar fi vrut. La un copil mort foarte mic, nu ne putem opri sa numaram cate luni sau ani ar fi avut, el continua sa creasca in mintea noastra, ne gandim cum ar fi fost, cum ar fi aratat, ce ar fi spus, alti copii ne duc cu mintea la el.

    E ca si cum, n-am accepta moartea ca ceva ireversibil ci am continua sa-l tinem printre noi si nu doar sub forma amintirii ci chiar a unei prezente. In aceste cazuri, tot ceea ce numim doliu, adica toata perioada in care ne acomodam cu absenta lui si cu certitudinea ca nu va mai fi printre noi, nu se poate face.

  9. #9
    Floricica Debutanta bebelaa's Avatar
    Membru inregistrat la
    03.10.2007
    Postari in forum
    957
    Moartea unui bebelus este chiar si mai ascunsa de catre noi pentru ca ne tulbura toate asteptarile.

    Chiar si in cazul in care sarcina nu este planuita, se creeaza o legatura intre mama si bebelus de-a lungul drumului, pe masura ce aceasta se loveste de realitatea slujbei de viitor parinte.

    De-a lungul acestui proces de legare, mama se gandeste la viitor. Ea se va intreba ce anume va mosteni bebelusul, va visa la vacante impreuna, aniversari, petreceri, absolviri, nunta si nepoti. Se va uita inainte, spre viitor la primii pasi ai copilariei sale, primul sau zambet, primii pasi incurcati, primele cuvinte, prima zi de scoala. Viitoarea mamica isi imagineaza cum va trai toate aceste experiente minunate si speciale alaturi de copilul sau.

    Insa atunci cand tragedia are loc, nu mai are ocazia de-al cunoaste pe bebe in modul in care ar trebui, natural. Insa sperantele si visurile pe care le-a nutrit pentru copilul sau au devenit deja o parte din viata ei. De aceea, cred ca mamica ii continua drumul pe care ar fi trebuit sa-l urmeze, prin ea, prin amintiri care pentru aceasta sunt vii.

  10. #10
    Floricica Avansata anca munteanu's Avatar
    Membru inregistrat la
    01.05.2006
    Postari in forum
    1.305
    Alinari si solutii sunt mereu oferite de cei dragi. In cazul special al copiilor, una dintre cele mai frecvente este "alt copil". Adesea insa parintii au nevoie de un timp suficient de lung pentru a nu "inlocui" copilul mort cu un altul conceput pentru a alina durerea si golul.

  11. #11
    Floricica Debutanta bebelaa's Avatar
    Membru inregistrat la
    03.10.2007
    Postari in forum
    957
    Din pacate, multi prieteni sau membrii ai familiei nu inteleg adancimea durerii cauzate de pierderea bebelusului. Este dificil pentru oricine sa isi imagineze cum este sa porti doliul propriului bebelus pe care nu l-ai vazut sau pe care l-ai tinut in brate pentru un scurt timp.

load
Sunt de acord

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste Politicii de Cookie | Setari