Ultimele discutii din forum
  1. #1
    Floricica Cu Vechime gabitzza's Avatar
    Membru inregistrat la
    05.10.2007
    Localitate
    Bucuresti
    Postari in forum
    7.664
    Dragi mamici si viitoare mamici adoptive,


    As vrea tare mult sa aflu care este parerea voastra despre asumarea rolului de mama in cazul adotptie. Credeti ca exista diferente, se realizeaza altfel decat in cazul in care este vorba despre copilul biologic?


    Cum priviti voi acest aspect?

  2. #2
    stefaniajohansson
    Guest
    Buna Gabitzza..nu sunt pe cale sa adopt, nici nu am adoptat, DAR sotul meu e adoptat..si cunosc povestea f bine..sincer, nu vad diferente..copilul tau e AL TAU si daca e adoptat sau natural..deci te porti ca un parinte..eu ii vad pe parintii lui Tony cum isi sorb parca din priviri cei 3 copii (toti adoptati)..parca ar vedea soarele pe cer..
    mamele care isi doresc copii, o fac din instinct matern..care poate fi manifestat la fel si fata de copilul adoptat..ceva in aproape fiecare femeie spune mai devreme sau mai tarziu ca vrea sa aibe grija de un pui de om..(cer scuze pt expresie)..ca ma gandesc ca nu adopta nimeni doar ca sa arate ceva lumii..sau din plictiseala..iar cei care vor sa adopte si nu sunt in toate mintile, nu cred ca trec cele N teste ca sa aibe voie sa adopte..
    iar tu, ca mama, il iubesti si il educi la fel ca pe propriul copil..
    sper ca nu am fost prea incoerenta..sunt cam obosita..poate mai revin cu opinii

  3. #3
    Floricica Cu Vechime gabitzza's Avatar
    Membru inregistrat la
    05.10.2007
    Localitate
    Bucuresti
    Postari in forum
    7.664
    Buna Stefania,

    Asa este si eu cred ca cei care decid sa adopte un copil o fac din bunatate, o fac din dorinta de a oferi din dragostea materna pe care o au, o fac pentru ca simt ca o familie nu este completa pana nu exista un copil. Asa cum zici si tu, nici eu nu cred ca cineva o face doar ca sa demostreze ceva.
    Totusi, cred ca exista mici diferente in sensul ca in cazul unui copil biologic, relatia cu copilul incepe inca din perioada de sarcina, cand se creaza legaturi emotionale cu copilul si timp de 9 luni, mama isi vede puiul evoluand, pe cand atunci ca este voba despre adoptie, legaturile se creaza un pic mai tarziu, si sunt sustinute si asistate de "sistemul juridic" prin procesul adoptiei.

  4. #4
    stefaniajohansson
    Guest
    inteleg ce spui..dar si asteptarea asta e ca un fel de sarcina, doar ca nu creste burtica ;P cand stii deja ca faci actele pt copilul cutare incepi sa iti faci sperante, vise, te gandesti la nume, pregatesti camera, iei haine, jucarii..deci multe din trairile din sarcina sunt si la adoptie..intr-adevar, nu simti cum misca, nu dai tu nastere..sunt multe diferente..dar ideea ca acel copil e pe venite o ai in ambele cazuri..
    plus ca dragostea aceea mare vine abia in momentul nasterii..chiar daca deja iubim copilul in burta, e cu totul alt sentiment cand il cunosti..
    eu, cum am zis, nu vorbesc din proprie experienta, ci din povestile spuse de socrii mei, de sotul meu si de fratii lui..de exemplu Tony e sarbatorit de 2 ori pe an: de ziua lui de nastere si de ziua venirii lui in Suedia..toti se gandesc cu bucurie la aceste momente si povestesc cu mult drag despre "inceputuri"..ne uitam la pozele de la aeroport, cand l-au cunoscut..eu, cel putin, sunt impresionata cand ii vad pe ei atat de emotionati de amintirile astea..
    aceasta este parerea unui observator ;P care poate percepe lucrurile altfel..poate ne spune cineva care a adoptat daca am dreptate sau nu in viziunea mea

  5. #5
    Floricica Cu Vechime gabitzza's Avatar
    Membru inregistrat la
    05.10.2007
    Localitate
    Bucuresti
    Postari in forum
    7.664
    Sa sti Stefania ca m-am emotionat si eu un pic cititd ce ai scris tu. Ai mare drepatate, pregatirea si asteptarea sosirii copilului in cazul adoptiei este oarecum asemanatoare cu cele 9 luni de sarcina.
    Si eu sper ca ne impartasasca gandurile si mamici care au adoptat!

  6. #6
    stefaniajohansson
    Guest

  7. #7
    Floricica Nou Venita ioana furcovici's Avatar
    Membru inregistrat la
    23.03.2008
    Postari in forum
    9
    Buna Stefania

    Aici in UK statisticile spun ca din totalul copiilor adoptati, in 33% dintre cazuri adoptia se intrerupe din cauza lucrurile nu merg, 33% dintre copiii adoptati raman cu parintii adoptivi dar relatia lor e foarte dificila si e foarte greu pentru toata familia, iar in restul de 33% de cazuri, adoptia e de suces...(Rushton a facut cercetarea in cauza).

    Dar hei! Cultura diferita, probleme diferite. Plus ca Suedia se presupune sa aiba cel mai puternic sistem de asistenta sociala si Europa...:)

    Un lucru cred totusi ca trece granitzele, si anume ca fiecare adoptie e diferita, si nu se poate generaliza, avand in vedere complexitatea. Si as mai spune ca intentia buna nu aunge asa cum dragostea nu ajunge! Asta e o mare greseala pe care parintii adoptivi care nu au avut adoptii de succes au facut: sa creada ca indiferent de ce probleme ar avea copilul, cauzate de traumele din copilarie, dragostea o sa le rezolve. Din pacate, nu e asa de usor.....mai trebuie si alte multe lucruri, cum ar fi un mediu echilibrat si structurat, mult umor, multa joaca impreuna cu copilul, etc....plus ca mai sunt probleme de attasament, de ex, un copil cu probleme de atasament, va gasi dragostea parintilor adoptivi o povara, greu de acceptat si ca urmare se va opune cu toata puterea lui sa fie iubit! Suna ciudat poate pentru noi, dar pentru copil care n-a inceput in viatza foarte bine, sunt mecanismele lui de supravietuire.

    Depinde enorm de ce s-a intamplat in primele saptamani, luni din viatza copilului.

    Ei, gata cu teoria ca e vineri seara si aici incepe un weekend lung! Nu vreau sa descurajez pe nimeni sa adopte, dimpotriva, as vrea ca numarul adoptiilor sa creasca, dar intr-un mod mai rational, calculat si planuit si bine informat, astfel incat sa rezulte o familie fericita!

    Pa
    Ioana


  8. #8
    stefaniajohansson
    Guest
    Ioana iti inteleg perfect punctul de vedere si sunt de acord cu unele aspecte.. as fi fost tentata sa-ti dau drepatte in totalitate, dar apoi m-am gandit putin..
    daca o luam asa, cate din familiile cu parinti biologici nu au copii cu probleme?..parerea mea e ca in ambele cazuri pot aparea probleme..sunt legate de varsta, de educatie, de anturaj..de o groaza de chestii..doar ca, in cazul unui copil adoptat, se va da mereu vina pe faptul ca el e adoptat..
    gandeste-te numai la cati copii Emo exista peste tot? cati nu ajung sa se sinucida? si cate si mai cate..
    sunt multe chestii care trebuie puse in balanta..de exemplu un copil care e adoptat va avea parinti care TREBUIE sa aiba un nivel de trai minim stabilit de protectia copilului..parintii trebuie sa aiba un trecut curat, sa treaca anumite teste..deci nu oricine ajunge sa adopte..pe cand oricine poate ajunge sa faca proprii copii..
    iar despre mediul echilibrat si structurat, umorul si multa joaca cu copilul..toate acestea trebuie sa existe in fiecare familie..fie ca e adoptiva sau biologica..
    de asemenea, cred ca mai depinde si de varsta la care a fost adoptat copilul..de traumele prin care a trecut deja..cum tu spuneai..
    poate vorbesc asa pt ca imi doresc sa cred ca exista mai mutl bine in lumea asta..cert e ca nimic nu e sigur...tot ce putem face e sa ne dam silinta si sa speram ca totul va fi bine
    va urez un weekend cat mai placut, cu mult soare si gratare si ce mai vreti voi

  9. #9
    stefaniajohansson
    Guest
    mai vroiam sa zic ceva..daca un copil ajunge in situatia de a fi adoptat, inseamna ca a trecut deja prin cel putin 1 faza..cea de a fi copilul cuiva care nu l-a dorit..si, eventual, de a fi un copil la orfelinat..ce alta sansa mai mare, decat de a fi adoptat, are acel copil?..

  10. #10
    Floricica Veterana Vizitator's Avatar
    Membru inregistrat la
    30.11.2004
    Postari in forum
    15.891
    eu sunt pentru dintr-un anumit punct de vedere. nu vreau sa fiu cruda sau sa ma credeti lipsita de inima zicand ceea ce voi zice dar uneori dd stie de ce nu le da bebe unora. si eu pot sa va dau un ex.am lucrat intr-o fam in care tipa avea 2 baieti.nu putea face copii asa ca a facut inseminare. si ea era acasa 24 din 24 , mai avea si un prieten in aceeasi situatie si pe mine dadaca . deci 3 persoane pt a ingriji 2 copii. copiii ajunsesera sa imi zic amie mama pt ca mama lor doar le facea cina si ii pupa dimi si seara cu toate ca era acasa non stop. cel mic era pe pastile pt ca era hiperactiv din p ei de vedere. iar cel mare era autist.copii acestia nu stiua ce e sa iubeasca absolut nimic.

  11. #11
    stefaniajohansson
    Guest
    Adela, pai daca au facut inseminare inseamna ca erau parintii biologici..;P
    anyway..si eu am fost au-pair in Germania la 2 copii..nu au ajuns sa-mi spuna "mama", dar spuenau altora ca sunt mama lor..si intr-o zi mi-a spus baietelul ca pe mine ma iubeste cel mai mult in lumea asta..atunci mi-am jurat ca orice-ar fi, o sa ma chinui cum pot, numai sa nu-mi las copilasii cu altcineva..
    si ai dreptate in exemplul tau..sunt multe mame naturale care nu stiu sa-si asume rolul de mama..

load
Sunt de acord

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste Politicii de Cookie | Setari