Ultimele discutii din forum
  1. #1
    Moderator Floricica Debutanta snowdance22's Avatar
    Membru inregistrat la
    23.08.2010
    Localitate
    Alicante
    Postari in forum
    1.161

    Comparatiile...

    Nu stiu de ce, azi mi-am amintit de niste chestii din copilarie si am facut asocierea cu un caz pe care l-am intalnit ca profesor, mai tarziu... Sunt chestii care la vremea respectiva m-au marcat si nu pozitiv. E vorba de comparatii si de "modele".
    Erau diferite situatii in care mama mea (ca tata nu avea timp pentru ca muncea zi lumina) ne dadea de exemplu anumiti copii din vecini sau colegi de scoala, comparandu-ne cu ei in permanenta. In perioada tezelor sau a lucrarilor de control, inevitabil venea intrebarea: "si X sau Z cat a luat?" nici daca aveam 10 si eu si respectivii nu ajungeam sa ma simt bine, deoarece tot timpul aveam sentimentul ca nu fac bine ceea ce fac sau ca nu fac destul... Cel putin asta simteam la vremea respectiva si era atat de frustrant, incat nu mai aveam chef de nimic. Mai tarziu au venit comparatiile si "modelele" personale, care nu mai faceau aluzie la invatatura, ci la cu totul alte aspecte: comportament in anumite situatii, reactii, prieteni etc. Si nu incetau nici in cadrul familiei, fratii mei nescapand de comparatia cu mine, care eram cea mai mare. La un moment-dat, copil fiind, cred ca fratele meu ajunsese sa ma urasca pentru ca mie imi placea sa citesc si aveam un oarece talent la literatura si el avea cu totul alte inclinatii. atat de violenta a fost reactia, incat pana la liceu a urat cartile. La vremea respectiva nu mi-am dat seama ce se intampla, insa rememorand descopar ca asta era motivul, de vreme ce mai tarziu, in adolescenta, a ales filologia ca ramura de studiu...
    Profesor fiind, diriginte mai precis, am intalnit un caz asemanator. aveam in clasa a V-a un baietel care avea un frate in clasa a IX-a. Cel mare era un copil serios, studios, ii placea sa invete mult si multe, sa citeasca... Era elev de 9 si 10. Insa ca persoana, egoist si destul de infumurat, mai ales din cauza mandriei exagerate a parintilor in ceev ce privea rezultatele scolare. Cel mic era un copil foarte inteligent care, daca era atent, pleca cu lectia invatata din clasa. Era o fire destul de energica, avea multi prieteni, stia sa rada si sa-i faca pe altii sa rada, avea si are si in prezent un suflet de aur. Nu era primul, pentru ca nu se omora cu invatatul, insa era undeva la 8-9. In familie se petrecea acelasi lucru, fratele mai mare era dat in permanenta de exemplu si cel mic suferea foarte mult pentru ca el nu era niciodata apreciat. Vorbind cu el in particular, am descoperit cauza unei caderi destul de bruste la invatatura. Mi-a spus ca simte ca orice ar face, nu face bine si ca fratele lui va fi intotdeauna preferatul parintilor. I-am propus o chestie, pentru a vedea ce se intampla (cat am regretat dupa!!!!): sa invete o saptamana cat de mult poate si sa vedem ce rezultate obtine. Era perioada aceea cu evaluari. a luat la majoritatea 10. Era foarte multumit si mi-a cerut sa-i trec notele in carnet. a doua zi cand a venit la scoala era atat de suparat, incat credeam ca s-a intamplat ceva grav acasa. Cand l-am intrebat, mi-a spus ca tatal l-a acuzat de copiat si i-a spus ca a avut noroc pentru notele obtinute. Nu-mi venea sa cred! Era de neconsoloat, degeaba am incercat eu sa-i spun ca si-a demonstrat lui insusi ca e la fel de bun ca fratele lui, ca nu trebuie sa se compare cu el, ci sa urmareasca propria evolutie, nimic nu conta... Numai vorbele parintilor, care l-au marcat definitiv... Cand am terminat conversatia cu el, mi-a spus: "Eu nu mai invat niciodata, dna diriginta, ca nu are sens, penrtu ai mei tot un prost raman...". Imi venea sa plang... Poate ca gresisem atunci cand i-am spus sa invete...
    I-am chemat parintii la scoala pentru a vorbi cu ei. Le-am explicat ce am observat, comportamentul copilului, reactiile etc. Raspunsul a fost: "Nu ma invatati dumneavoastra sa-mi cresc copiii, sa-i invatati pe ai dumneavoastra cant i-ati face!" a fost unul dintre cele mai mari esecuri... Baietelul nu a mai vrut sa invete mai mult decat pentru a trece clasa pana la sfarsitul clasei a 8-a. atunci am plecat din invatamant si cand mi-am luat ramas bun de la ei i-am spus ca sper sa se schimbe ceva in gandirea lui si sa inceapa sa traiasca pentru el, nu pentru altii... am inteles ca acum e mai bine, invata selectiv, dar ceea ce ii place face foarte bine... Totusi, mie mi-a lasat un gust amar...

  2. #2
    Floricica Avansata nikolettap's Avatar
    Membru inregistrat la
    28.04.2006
    Localitate
    GALATI
    Postari in forum
    1.886
    M-am confruntat si eu cu o astfel de situatie. La mine insa nu a fost atat de grav pentru ca mama mea ma compara doar cu un singur coleg care statea pe scara cu noi si cu care nu am mai fost in clasa incepand cu clasa a 5-a. Si care oricum, de prin clasa a 4-a nu mai invata atat de bine; eu eram comandanta de detasament, el doar de grupa
    Oricum, si mama si-a dat seama ca fiecare copil are personalitatea lui si a incetat incet, incet sa faca comparatii.
    Si eu recunosc ca fac comparatie intre fetita mea si alti copii de varsta ei dar nu stiu cum se face ca ea mi se pare cea mai frumoasa si cea mai inteligenta.
    Lasand gluma la o parte, cazul pe care l-ai prezentat tu este teribil; niste parinti inconstienti si-au pus amprenta negativa pe viitorul copilului lor. Nu inteleg cum pot unii parinti sa iubeasca mai mult un copil decat pe celalalt? Atunci de ce au mai facut 2 copii daca-l iubesc doar pe primul?

    Off topic: Ai auzit de scoala step by step? Am inteles ca este o scoala unde nu este incurajata competitia si nu se pun note (se face o altfel de evaluare, nu stiu exact cum) pana la clasa a 5-a. Se pare ca, la varste foarte mici, competitia nu este buna.

  3. #3
    Moderator Floricica Debutanta snowdance22's Avatar
    Membru inregistrat la
    23.08.2010
    Localitate
    Alicante
    Postari in forum
    1.161
    ma bucur ca gandesti asa, deocamdata e bine si normal sa iti vezi fetita ca fiind cea mai inteligenta si cea mai frumoasa. epte si pe ceilapericolul incepe atunci cand se cade in extreme si cand i se da si copilului impresia ca nu mai e nimeni ca el, declansand complexe de superioritate sau de inferioritate, dupa caz. cred ca ar trebui ca fiecare parinte sa ajute copilul sa se dezvolte armonios, sa isi cunoasca si calitatile, dar si defectele, sa le accepte sau sa incerce sa le indrepte. si mai ales sa invete sa ii accepte si pe ceilalti, cu tot ce au ei, fara a-i judeca sau condamna. copilul e oglinda parintilor, chiar daca pare sablonat ceea ce spun. tendinta lui de imitatie trece dincolo de gesturi, el isi va insusi si parerile, si gusturile parintilor. exista multe conflicte intre copii din cauza ca in casa se vorbeste despre parintii colegilor si se fac afirmatii care dupa aceea sunt reproduse de co„pil in anumite situatii si care dor pe cei carora le sunt adresate. de asemenea, discutiile despre cadrele didactice...
    am auzit si despre scoala step bz step si despre waldorf. pana la un punct, imi plac amandoua. am avut mai demult in clasa un baietel venit din Sighetu-Marmatiei de la o astfel de scoala si pot afirma ca era total diferit de ceilalti. nu prin pregatire, ci prin increderea in sine pe care o afisa si pe facilitateade a interrelationa, atat cu adultii, cat si cu colegii. acest tip de educatie pune mare accent pe dezvoltarea inteligentei emotionale si a stimei de sine, insa si familia are, in opinia mea, un rol deosebit de important.

  4. #4
    Floricica Debutanta dama de pica's Avatar
    Membru inregistrat la
    25.12.2009
    Postari in forum
    847
    Foarte interesant subiectul!

    M-am lovit si eu de aceste comparatii toata viata mea! Nu contau numai notele pe care le luam ci si cat au luat ceilalti colegi ai mei. Si desigur ca nu eram niciodata suficient de buna, nici macar cand luam 10 (cata vreme nu era singurul 10 din clasa). Nu a contat ca am intrat la o facultate buna dupa un examen greu, ci a cata am fost pe lista... Iar faptul ca nu primesti niciodata o felicitare sincera te face sa te descurajezi si sa nu iti mai doresti sa fii atat de bun pe cat de bun poti fi, pentru simplul motiv ca obiectivul de a fi cel mai bun mereu la n materii este imposibil.

    Cred ca se fac mai multe greseli de se ajunge atat de des in situatia asta.
    Am remarcat de multe ori ca parintii isi asuma parte din meritele copiilor lor, chiar si atunci cand meritul lor este, sa nu zic mic in sine, dar mic in comparatie cu eforturile depuse de copil pentru a atinge o performanta.
    Parintii nu isi lauda, apreciaza sincer copilul si sunt imposibil de multumit.
    Parintele simte nevoia sa se laude si sa se compare cu alti parinti prin prisma rezultatelor copiilor si atunci cerintele devin tot mai mari.
    Parintii nu tin seama de talentele, inclinatiile si preferintele copiilor si fie le cer sa performeze in alte domenii decat cele care le plac copiilor, fie le cer sa performeze in prea multe domenii.

  5. #5
    Moderator Floricica Debutanta snowdance22's Avatar
    Membru inregistrat la
    23.08.2010
    Localitate
    Alicante
    Postari in forum
    1.161
    Citat Postat de dama de pica Vezi mesajul

    (cata vreme nu era singurul 10 din clasa).
    Exact!!!!

    Citat Postat de dama de pica Vezi mesajul
    Parintele simte nevoia sa se laude si sa se compare cu alti parinti prin prisma rezultatelor copiilor si atunci cerintele devin tot mai mari.
    Parintii nu tin seama de talentele, inclinatiile si preferintele copiilor si fie le cer sa performeze in alte domenii decat cele care le plac copiilor, fie le cer sa performeze in prea multe domenii.
    Da, ai totala dreptate, competitia e de fapt a parintilor... Si de aici, in loc sa se nasca intre copii o competitie dreapta, constructiva, se naste ura si invidie...
    Modificata de snowdance22; 17.10.2010 la 14:09:13.

  6. #6
    Moderator Floricica Debutanta snowdance22's Avatar
    Membru inregistrat la
    23.08.2010
    Localitate
    Alicante
    Postari in forum
    1.161
    aveam o colega la a carei fetita i-am fost diriginta 4 ani de zile, dintr-a V-a pana intr-a VIII-a. fata era buna, insa nu sclipea. in clasa era o alta fetita, care in clasa a VIII-a a ajuns la faza nationala la olimpiada la obiectul pe care l-am predat. normal, diferenta dintre cele doua se vedea mai ales la lucrarile scrise, unde se depuncteaza orice greseala. astfel incat, una avea 9, iar cealalta 10. iar acest 10 nu era nici 9,75, nici 9,50, era 10 curat. colega respectiva imi cerea in permanenta teza fetitei cu 10, pentru a o compara cu a fiicei sale, ceea ce ma deranja teribil pentru ca efectiv imi arunca in fata faprul ca nu are incredere in sistemul meu de evaluare si mai ales in obiectivitatea evaluarii. din cauza asta ajunsesem sa elaborez niste subiecte si bareme de corectare demne de minister :))))) . nu, nu avea dreptul sa imi ceara lucrarea altui copil si eu aveam dreptul sa refuz, insase intervenea "de sus" si nu aveam ce face. de fiecare data totul se termina cu o strambatura din partea ei, ceea ce ma facea sa ma enervez la culme. noroc ca in clasa a VIII-a s-au detasat mai mult una de alta si nu a mai avut ce sa faca... dar fetita care era de 10 la mine era tot timpul catalogata drept "tocilara"(nu era nici pe departe asa ceva, din contra, era de o inteligenta remarcabila si invata de placere) si de multe ori i se arunca in fata faptul ca ar avea note atat de mari pentru ca tatal era intr-o functie foarte importanta... nu va puteti imagina cat o durea... pentru ca efectiv pe tata nici nu il interesa prea mult ce se intampla la scoala sau ce note are fiica, atata timp cat nu se plangea nimeni de ea. oricum, din cate am inteles, razboiul nu s-a terminat nici acum... e vreo lege care sa spuna ca elevii care sunt copii de cadre didactice trebuie sa fie primii? eu nu am auzit de ea!

  7. #7
    Floricica Avansata anca munteanu's Avatar
    Membru inregistrat la
    01.05.2006
    Postari in forum
    1.305
    Este adevarat ce spuneti si de multe ori constatam ca parintii le cer copiilor sa realizeze ceea ce ei insisi nu au putut. Unii chiar ii pun sa cante la pian, sa faca balet sau diferite sporturi pe care ei insisi au vrut sau ar vrea sa le faca. Copiii isi dau seama si exprima acest lucru spunand: "cand la viaora pentru ca ii place mamei" Este o realizare a dorintelor prin copii fara a tine seama de inclinatiile, aptitudinile si capacitatile lor.
    Cu toate acestea exista si situatia inversa cand parintii cauta sa-si descopere copilul si sa afle care sunt abilitatile si inclinatiile sale.
    In alta categorie intra familiile in care exista un adevarat conflict nascut din opozitia sau nepriceperea copilului in activitatea impusa de parinti.
    Daca vorbim despre adolescenti, ne lovim de alegerea vocationala si de asa-numita "meserie de viitor". Cati adolescenti presati sa dea la o anumita facultate nu intalnim, care o termina si apoi fac o alta "pentru ei".
    Sigur ca parintii exercita inconstient aceasta presiune si cred cu tarie ca alegerea lor este mai buna.
    In privinta comparatiilor de care vorbeati, cred ca este vorba despre o rana narcisica. Atunci cand propriul copil nu se ridica la asteptarile parintilor, acestia sufera. Este o investire afectiva in el care nu tine seama de posibilitatile lui reale. Atat parintii care sstin superioritatea ) copilului lor in fata altora cat si cei care sustin inferioritatea ("nu esti bun de nimic") nu iau in considerare copilul lor cu caracteristicile lui reale ci copilul din dorinta lor.
    De multe ori intalnim adulti care isi amintesc la fel ca voi cum era cand erau mici si unii spun: "nu am fost asa cum vroia mama sa fiu". Adesea in propriile lor psihoterapii, acesti oameni incearca sa elaboreze, sa inteleaga si sa accepte aceste lucruri care i-au marcat cand erau copii sau adolescenti.
    Daca ne-am gandi cum am putea aborda acest subiect cu parintii sau chiar cu adolescentii, ne-am putea gandi sa facem un grup in care aceste lucruri sa fie spuse si sa ne puna pe ganduri, sa aduca in constient ceea ce inainte nu era decat o ambitie oarba sau o neimplinire personala.

    www.psihanaliza-de-familie.com

  8. #8
    Floricica Veterana andreea_p's Avatar
    Membru inregistrat la
    06.05.2008
    Localitate
    GIURGIU
    Postari in forum
    18.581
    intamplari destul de frecvente in multe familii si cazuri dureroase,mare greseala au facut parintii celor 2 baieti,uneori parintii fac greseli fara sa isi dea seama,alteori k in cazul de fata constient si fara regrete.drept dovada ei nu si-au recunoscut vina si au considerat corect comportamentul fata de baietelul cel mic.

    si mama mai avea obiceiul cand luam note sa ma intrebe de x si y cat a luat,dar niciodata nu ma compara cu ei.pt ea eram cea mai desteapta si cea mai frumoasa chiar dk se intampla sa iau o nota mai mica,ma incuraja si imi zicea ca data viitoare voi indrepta nota proasta
    este de inteles cand parintii isi incurajeaza copii pt a face cat mai multe activitati extrascolare pt a-si dezvolta personalitatea si abilitatile,dar ei de multe ori nu discuta cu cei mici pt a afla ce isi doresc sa faca,vor sa faca cat mai multe pt a se lauda la cunostinte ,vai copilul meu face si aia si aia,fara ca cel mic sa fie incantat si sa o faca mai mult din obligatie,pt a nu se supara parintii
    Modificata de andreea_p; 21.10.2010 la 11:09:49.

load
Sunt de acord

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste Politicii de Cookie | Setari