Ultimele discutii din forum
  1. #1
    Administrator Floricica Debutanta administrator's Avatar
    Membru inregistrat la
    19.04.2005
    Postari in forum
    1.037

    Interesant Copilul meu va fi un "om fericit"

    Suntem parinti, iar asta ne face cei mai fericiti oameni din lume. Iar cand ii vedem pe copiii nostri cladindu-si povestea personala in fiecare zi, cu zambetul pe buze si cu fericirea in suflet, vrem, ne promitem sa facem tot ce tine de noi sa ii vedem zambind astfel mereu.

    Copiii nostri vin pe lume cu o zestre personala, vin avand anumite inclinatii si talente. Avand anumite abilitati. "Copilului meu ii place sa cante!", "Copilului meu ii plac foarte mult culorile!", "Al meu danseaza de cand sta bine in picioare!", "Copilul meu iubeste cartile!", "Baiatul meu este cel mai mare sportiv!".

    Ai auzit aceste replici de multe ori la mamicile din jurul tau. Ai spus si tu, de multe ori, cuvinte asemanatoare. Pentru ca fiecare copil este altfel. Fericirea lui se construieste altfel. Daca vrem sa devina un om fericit, nu putem decat sa il ajutam sa isi construiasca fericirea pe ceea ce ii place, pe ceea ce il face atat de des sa zambeasca atunci cand este copil. Povestea lui personala, viitorul lui, vor avea intr-un fel sau altul legatura cu toate astea. Cu culorile, cu muzica, cu cartile, cu cataratul, cu vorbirea si multe alte talente "copilaresti".

    Cred ca de noi, de parinti, depinde foarte mult orizontul pe care il construim pentru copii. Plecand de la ceea ce le place foarte mult sa faca, trebuie sa le oferim sansa sa descopere tot ceea ce ii face cu adevarat fericiti. Incercam sa ii punem in diverse situatii si in fata multor provocari creative tocmai pentru a-i aduce fata in fata cu lucrurile care le vor acapara timpul si viitorul.

    Fiecare dintre noi, ca parinti, vrem sa crestem copii ce vor deveni oameni fericiti. Voi cum ii ajutati sa descopere lucrurile care le plac si cum ii sustineti sa isi creasca si sa isi dezvolte pasiunea? Pasiunea care va fi viata lor.

    Priveste cateva povesti despre si cu oameni care si-au construit viata in jurul pasiunii lor si sunt impliniti. Descopera impreuna cu copilul tau tainele a cincizeci de meserii: arhitect, astronom, medic veterinar, regizor, fotograf, asistent social, profesor, pilot, muzician, scenograf, pictor, horticultor, designer, tehnician auto...

  2. #2
    Floricica Senior raluca28's Avatar
    Membru inregistrat la
    12.11.2009
    Postari in forum
    2.806
    Inca de cand era Silviu in burtica incercam sa imi imaginez cum va fi- ce personalitate va avea, ve preferinte, ce tip de sensibilitate. Fiecare mamica are un feeling cu privire la copilul ei. Ei bine, eu l-am perceput tot timpul pe Silviu ca un vizionar- un om cu perspectiva lui unica si originala asupra lumii, ca pe un fotograf care priveste lumea din propriul sau unghi (fie ca este din elicopter, fie ca se concetreaza pe detalii microscopice). Poate ca aceasta dorinta de a-l vedea vazand ma va indemna sa il indrum spre un curs de fotografie ceva mai tarziu (am auzit ca este unul bun chiar la Palatul copiilor in orasul meu). Mi-am dorit sa fie indemanatic si in lucrurile practice, si de aceea sunt foarte fericita ca l-a mostenit pe tati in talentul lui de mecanic (si am cautat sa ii dezvolt motricitatea fina, precizia, coordonarea ochi-mana, atentia- prin tot soiul de exercitii si jocuri pe care vi le prezentam in celelate topics de la aceasta sectiune). De aceea, orice curs care ii va spori abilitatile in acest domeniu e binevenit din punctul meu de vedere. Ma bucura si faptul ca iubeste cartile, ca are imaginatie si simtul umorului- si pot spune ca cea mai mare investitie pe care am facut-o in ceea ce-l priveste pe Silviu a fost pana acum in educatia lui (da, am fost super norocosi sa primim 90% din hainutele lui, si multe carti si jucarii, si astfel sa ne permitem sa selectam cu atentie ce ii cumparam noi). Planuiesc sa il invat cel putin o limba straina, si unde eu nu ma voi pricepe, sa rugam alti profesori buni sa o faca. Dar da, as investi cel mai mult in educatie. De ce? De ce ma agit si ma straduiesc atat sa il invat cat pot eu de multe desi e mic? Pentru ca vreau sa il invat sa invete, sa stie cat mai multe lucruri, pentru a putea fi mai tarziu de folos cat mai multor oameni. PEntru ca vreau sa ii dau sansa sa ajute. Si prin asta, sa cladeasca un caracter frumos.
    Discutam acum cateva minute cu o prietena si povesteam ca nimic nu ne aduce mai multa bucurie decat sa-i vedem pe pustii nostri crescand frumos si sanatos, dezvoltandu-se la potentialul lor maxim, si asta depaseste in bucurie si rasplata cea mai luxoasa vacanta, cele mai fantasmagorice fantezii pe care ni le putem implini pentru noi insine.
    Conteaza meseria lui viitoare? Da, in masura in care ii va aduce implinire si o va face cu pasiune. Ma intereseaza mai putin partea pecuniara- prefer sa fie un doctor rupt in coate, de exemplu, dar care face ceva semificativ si de folos pentru semeni, decat un angajat bine platit intr-o companie avida de putere.
    Voi cum vedeti viitoarea cariera a copiilor vostri? In ce sunteti dispusi sa investiti?

  3. #3
    Moderator Floricica Cu Vechime anna_creteanu's Avatar
    Membru inregistrat la
    30.10.2007
    Localitate
    Athens
    Postari in forum
    9.052
    Eu inca nu imi pot da seama ce meserie i se va potrivi Irinei... E inca mica, are multe de invatat, de cunoscut, de experimentat. Mi se pare ca va fi un om preocupat de detalii si posibil sa ii placa mai mult stiintele exacte...
    O vad ca ii place sa isi petreaca mult timp "desenand" (mazgalind) cu cariocile si cu acuarelele. Pot sa spun ca pentru cele din urma are o adevarata pasiune si trebuie sa recunosc ca mi-ar placea sa ma mosteneasca putin.
    In rest, ce sa mai zic... Ea vorbeste foarte mult si corect si asta ma ajuta sa imi dau seama ca nu duce lipsa de fantezie; ii place sa dialogheze, sa inventeze mici povestioare pe care le istoriseste cu mare patos (ii place sa atraga atentia in felul acesta).
    Viitorul insa este departe si multe lucruri se pot schimba. Copilul dezghetat, vorbaret si cu talent la desen, poate deveni adultul introvertit, tacut si care face o munca monotona in depozitul unei biblioteci intunecate...
    Eu personal as fi foarte fericita daca Irini isi va alege o profesie pe care o va iubi, o meserie pe care sa o faca cu placere si pasiune. Iar daca ea isi va alege o meserie doar pentru ca isi doreste sa castige bani, iar lucrul asta o va face fericita, nu ma voi opune.

    Noi deocamdata, ca parinti, suntem dispusi sa facem tot posibilul pentru a o ajuta pe Irini sa isi descopere eventualele talente sau pasiuni. Vom incerca muzica, dans (desi nu pare sa aiba vreo inclinatie spre asa ceva), pictura, limbi straine, sport si o vom ajuta sa experimenteze cat mai multe lucruri... Vom vedea.

  4. #4
    Floricica Senior raluca28's Avatar
    Membru inregistrat la
    12.11.2009
    Postari in forum
    2.806
    Exista copii foarte orientati, care stiu exact ce vor. De pilda, eu cand eram mica vroiam sa fiu pictor (nu ca as mai vrea acum, dar imi placea sa desenez si singura m-am dus sa ma inscriu la cercul de pictura de la Palatul Copiilor, in clasa a 2-a). Intr-a 5-a ne-au intrebat ce vrem noi sa ne facem cand vom fi mari. Am zis profa de engleza, iar alta data scriitoare. Sunt profa de engleza si nu am renuntat la ideea de a fi candva scriitor de carti pentru copii. In adolescenta visam sa fiu misionara si, chiar daca nu am facut din asta o cariera, am fost implicata in cateva misiuni pe termen scurt in tara sau in afara tarii. Si da, mi-am investit timpul, studiile si economiile in aceste directii, si bine mi-a prins ca am aflat din timp ce imi doream sa fiu.
    Imi amintesc de un coleg extrem de talentat la desen, care dorea sa aiba o firma de design publicitar pe nime Grafit (eram in ciclul primar). Acum exista asa ceva in orasul in care am copilarit, si aunt aproape sigura ca el este in spatele firmei.
    Pe de alta parte cunosc adolescenti exceptionali, bine educati si excelenti in ceea ce fac, dar care sunt nehotarati cu privire la o viitoare cariera- si cred ca este ok sa ii lasi sa exploreze optiuni, sa incerce, sa testeze si sa se testeze pentru a vedea ce le face cu adevarat placere si in ce tip de cariera ar putea plonja.
    Copilaria si adolescenta trec repede, si ni se pare atunci ca ne asteapta viata cu niste lucruri grozave de facut, de vazut si de explorat. Prea putini insa trec pragul celor 30 de ani cu acelasi entuziasm ca la inceput. Acestia sunt, dupa cum i-am observat eu, vizionari si idealisti si da, poate incaseaza ceva bobarnace pe cale (don't we all??), dar traiesc cu pasiune si asta mi-as dori si pentru toti copiii mei.

  5. #5
    Floricica Novice daniela37's Avatar
    Membru inregistrat la
    02.05.2011
    Postari in forum
    556
    Bunaaaa! Interesant subiect.
    Mi se pare interesant subiectul si imi aminteste de copilaria mea si de parintii mei si de faptul ca ei mi-au trasat foarte devreme ce aveam de facut in viata.Eram la gradinita si stiam de atunci ce vreau sa ma fac si nu pentru ca vazusem sau auzisem sau citisem despre meseria pe care mi-o alesesera, ci pentru ca parintii mei spusesera ca asta este alegerea. Am fost un copil cuminte si ascultator si am ajuns ce isi dorisera parintii mei pentru mine. Dar, a urmat revolta si, cand am putut, am facut ce am vrut eu. Cred ca asa se poate intampla si cu copiii nostri daca vom alege noi pentru ei.


    Cand am devenit mama, am spus ca nu le voi impune fetelor mele ce vor face mai departe. Incerc numai sa le ofer cat mai multe alternative, incerc sa le dau posibilitatea de a incerca cat mai multe lucruri.

    Astfel, fetita mea cea mare face cursuri de limbi straine, face teatru si inot. A facut, pana la cei 10 ani pe care i-a implinit si cursuri de pictura, arte martiale (toti colegii faceau si a vrut sa incerce), cursuri de dans (s-a dovedit ca nu o pasioneaza in mod special dansul, cred ca nici ritmul si nici urechea muzicala nu sunt chiar cele mai mari atuuri ale ei). Dar toate aceste renuntari le-a hotarat singura, si-a dat seama ca respectivele activitati nu o motiveaza sa munceasca, sa mearga mai departe. Inotul a fost si a ramas o pasiune, limba engleza a devenit dupa multa, multa munca (face engleza de la 3-4 ani) un alt mod de a se exprima. Aici pot spune ca am avut un interes si m-am amestecat un picut, dar nu as fi insistat daca as fi vazut ca nu se paote, ca nu merg lucrurile.
    Dar principala abilitate a fetitei mele este comunicarea, este empatica si comunica foarte bine. Stie si simte sensurile cuvintelor, le integreaza si le pune la locul potrivit. Deci e o mestera mica a cuvintelor si atunci am considerat ca poate sa isi insuseasca si o alta limba. Si, desi s-a impotrivit (ea are mereu parerea ei si vrea sa stie DE CE trebuie sa faca un lucru), a acceptat explicatia mea ca limba engleza o va ajuta sa se exprime, sa stabileasca relatii cu cat mai multi oameni).
    Iar teatrul este o alta poveste. Nu stiu de unde, dar de cand era foarte mica, a spus ca vrea sa se faca actrita. Nu pot spune ca a fost tocmai lucrul la care ma asteptam sau meseria pe care ma asteptam sa o aud printre dorinte. I-am spus insa ca poate face teatru daca asta isi doreste si am cautat pentru ea un curs de teatru. Nu stiu daca asta va face, stiu insa ca se exprima liber, ca se misca frumos, ca are curaj si dezinvoltura, ca are prezenta de spirit si pot spune ca la toate astea a contribuit si teatrul.
    Cand era mai mica, mai spunea ca vrea sa se faca patinatoare pentru ca ii place mult sa patineze. Si mai vroia ca atunci cand va fi mare sa se faca presedinte si sa aiba o trupa rock. Iar, pe langa toate astea, se pricepe foarte bine la bani. Stie ce-i cu conturile din banca, ce e cu banii, ce inseamna dobanda si are tot felul de idei de a face bani de buzunar.
    Fiind alaturi de ea, sper sa nu imi fie prea greu sa o sprijin corect pentru ca spune ce vrea, ce ii place si ce nu si are multe lucruri dintre care sa alega. Numai ca trebuie sa fiu langa ea. Si imi doresc sa o pot ajuta sa faca tot ce isi doreste.
    Daca fetita mea de 10 ani este astfel, cea micuta, de sase ani, este complet diferita. Lumea ei se alcatuieste din culori si forme. Face si ea engleza (cred ca am si eu o idee fixa - am spus mai sus – dar cred ca o limba straina, inceputa devreme, poate deveni o a doua natura, poate fi un lucru obisnuit si nu foarte dificil; deja, limba engleza este acolo, saptamanal, in program, nu se mai discuta) si face teatru impreuna cu sora ei mai mare. Este o alta fire, mai introvertita, mai selectiva si mai ganditoare (ea este genul care, daca vine un copil la ea in parc si o intreaba daca vrea sa fie prieteni ea cere timp de gandire si apoi ii spune ca s-a gandit si nu vrea pentru ca nu il cunoaste!). Dar, inainte de toate, piticul meu face pictura. Este unul din putinii copii despre care profesoara ei spune, inca de la cativa anisori, ca are tot ce ii trebuie pentru ca mai tarziu sa faca arta.
    De mica, de foarte mica, a vazut lumea altfel, nu i-au scapat amanunte si lucruri care mie imi scapau de multe ori. Are, parca, un altfel de ochi, mare, atent si deschis mereu asupra lumii. Care este tot timpul colorata, luminoasa si plina de detalii delicioase, tocmai bune de desenat. Avem in toata casa mici ateliere de pictura si desen. Acuarele in sufragerie, culori colorate pe masuta din camera ei si carioci pe jos, in dormitor. Iar opere de arta in toata casa. Cele mai recente....
    Sper foarte tare si in cazul ei sa o pot sustine. Sa ii pot oferi ajutorul de care va avea nevoie.
    Sper sa le pot oferi amandurora tot ce le trebuie. Si sa fac alegerile bune. In sensul in care as vrea sa am tot timpul incredere in alegerile lor. Si in pasiunile lor. Pentru ca placerea de a face un lucru se vede. Si dragostea se vede. Pentru ca o vad pe cea mare cum se implica in proiectele ei care presupun comunicare, iar pe cea mica cum se implica in desenele si modelajele ei. Si le vad cat sunt de fericite. Mi-as dori sa ramana mereu asa, sa treaca timpul ca acum si ele sa nu stie ca a trecut. Pentru ca nu conteaza. Pentru ca ceea ce fac in fiecare moment le reprezinta, face parte din firea lor.
    Ufff....
    Am vorbit foarte mult, dar este un subiect care imi place foarte tare. Fericirea copiilor mei este unul dintre lucrurile care ma preocupa si ma motiveaza. Investesc in asta mai mult decat in altceva, indiferent ca este vorba de timp, rabdare sau bani. Pentru ca imi pare cel mai important sa fie niste omuleti fericiti.

  6. #6
    Floricica Nou Venita roxana30's Avatar
    Membru inregistrat la
    11.07.2011
    Postari in forum
    22
    Eu cred ca este bine sa le oferi copiilor posibilitatea de face cat mai multe activitati si de a-i educa. Cred, in acelasi timp, ca trebuie sa ii indrumam pe copii in ceea ce vor face, sa le explicam cum se dezvolta lumea si care va fi viitorul. Pe mine m-au indrumat ai mei si nu mi-a prins rau deloc. De unde sa stie un copil ce vrea sa faca?
    Cred ca trebuie indemnati sa invete si sa urmeze drumul spre o meserie inca de mici. In cazul meu asa a fost. Un parinte cred ca stie foarte bine ce i se potriveste copilului sau.

  7. #7
    Moderator Floricica Cu Vechime anna_creteanu's Avatar
    Membru inregistrat la
    30.10.2007
    Localitate
    Athens
    Postari in forum
    9.052
    Roxana, eu cred ca avem obligatia de a sustine copiii in alegerile lor. Daca ii lasam liberi isi vor gasi singuri drumul pe care si-l doresc si care, inainte de toate, li se potriveste.
    Ai mei au fost multi ani convinsi ca am tot ceea ce imi trebuie pentru a deveni un avocat de succes. Au incercat sa ma indrume inspre acolo... La un moment dat, prin liceu, incepusem sa cochetez cu ideea de a deveni avocat... dar asta din cauza ca auzisem de prea multe ori sugestia asta...
    In cele din urma, in clasa a 12-a am am realizat brusc ca ar fi o mare greseala sa urmez dreptul. Am fost, pret de cateva minute, sincera cu mine insami si a fost suficient pentru a imi da seama ca meseria care mi se potriveste cel mai bine este cea de arhitect.
    Asa ca m-am intors acasa si le-am spus alor mei sa isi puna pofta-n cui...:))) M-au sustinut moral (era destul de mare riscul... eu urmand profilul uman intr-un liceu teoretic, si n-aveam nici in clin nici in maneca cu matematica si desenul tehnic) si financiar si asa am reusit sa fac ceea ce mi-am dorit! Mi-am ales o meserie care intr-adevar m-a facut sa ma simt fericita... Cand mergeam la birou eram plina de elan si entuziasm pentru ca simteam ca merg sa ma distrez, sa ma relaxez... Nici macar in momentele de maxima tensiune si presiune nu ma simteam altfel decat bucuroasa ca am norocul sa fac ceea ce mi-am dorit, nu ceea ce altii credeau ca mi se potriveste.

  8. #8
    Floricica Novice daniela37's Avatar
    Membru inregistrat la
    02.05.2011
    Postari in forum
    556
    Ana, ai avut foarte mare curaj sau ai comunicat foarte bine cu ai tai daca le-ai spus ca alegerea lor nu este buna. Chiar si pe ultima suta de metri. Eu nu am putut face asta, nici nu stiam sigur ca nu este alegerea buna alegerea lor. Am crescut cu alegerea lor in minte si am stiut dintotdeauna ca trebuie sa fac ce au ales ei. Chiar si mai tarziu cand am renuntat la profesie au inteles cu greu si au acceptat cu greu.
    Chiar ma gandeam acum, mai tarziu, dupa ce am postat. Ca, intr-un fel, si eu faca alegeri pentru fete. Engleza de exemplu. Am povestit mai sus ca fetele nu au acceptat tocmai usor engleza ca program saptamanal, Cel putin nu acum cand au mai crescut. Dar nu cred ca engleza este acelasi fel de alegere pentru ca nu vreau sa faca din ea o profesie. Pe aceasta sper din suflet sa stie sa si-o aleaga singure.
    Voi ce credeti? care este limita intre alegerile bune si cele care le ingradesc libertatea de alegere?


    Citat Postat de anna_creteanu Vezi mesajul
    Roxana, eu cred ca avem obligatia de a sustine copiii in alegerile lor. Daca ii lasam liberi isi vor gasi singuri drumul pe care si-l doresc si care, inainte de toate, li se potriveste.
    Ai mei au fost multi ani convinsi ca am tot ceea ce imi trebuie pentru a deveni un avocat de succes. Au incercat sa ma indrume inspre acolo... La un moment dat, prin liceu, incepusem sa cochetez cu ideea de a deveni avocat... dar asta din cauza ca auzisem de prea multe ori sugestia asta...
    In cele din urma, in clasa a 12-a am am realizat brusc ca ar fi o mare greseala sa urmez dreptul. Am fost, pret de cateva minute, sincera cu mine insami si a fost suficient pentru a imi da seama ca meseria care mi se potriveste cel mai bine este cea de arhitect.
    Asa ca m-am intors acasa si le-am spus alor mei sa isi puna pofta-n cui...:))) M-au sustinut moral (era destul de mare riscul... eu urmand profilul uman intr-un liceu teoretic, si n-aveam nici in clin nici in maneca cu matematica si desenul tehnic) si financiar si asa am reusit sa fac ceea ce mi-am dorit! Mi-am ales o meserie care intr-adevar m-a facut sa ma simt fericita... Cand mergeam la birou eram plina de elan si entuziasm pentru ca simteam ca merg sa ma distrez, sa ma relaxez... Nici macar in momentele de maxima tensiune si presiune nu ma simteam altfel decat bucuroasa ca am norocul sa fac ceea ce mi-am dorit, nu ceea ce altii credeau ca mi se potriveste.

  9. #9
    Moderator Floricica Cu Vechime anna_creteanu's Avatar
    Membru inregistrat la
    30.10.2007
    Localitate
    Athens
    Postari in forum
    9.052
    Daniela, a ii lasa pe copii liberi sa aleaga ce vor sa faca, nu inseamna a ii lasa efectiv in voia sortii...
    E firesc sa le propui diverse activitati, cum ar fi o limba straina, un sport, pictura, teatru etc... Uneori cred ca trebuie chiar insistat cu unele dintre ele, in special cu limba straina.
    Eu deja am discutat cu profesoarele de engleza de la scoala de limbi straine care e vis-a-vis de casa noastra si mi-au spus ca Irini peste un an va fi pregatita pentru grupa mica de invatacei. Teoretic ar fi trebuit sa aiba minim 4 ani, dar cum ea deja vorbeste foarte corect limba greaca, au zis ca nu va fi nicio problema... ca sa nu mai zic ca deja are in vocabular cateva cuvintele in limba engleza ( see you, bye bye, good night, thank you, i love you, fish, dog, let's go etc).
    Si, Daniela, limba engleza, cel putin in Grecia, a devenit ceva fara de care nu poti depune un cv daca vrei sa fi luat in seama... Deci este ceva absolut necesar.

  10. #10
    Floricica Novice daniela37's Avatar
    Membru inregistrat la
    02.05.2011
    Postari in forum
    556
    Ana, in Romania ste la fel, fara limba engleza nu prea mai poti depune un Cv nicaieri. Tocmai asa m-am gandit si eu cand am insistat cu limba engleza. Si ca vor avea nevoie de ea, indiferent ce vor vrea sa faca. Poate cu totul altceva decat engleza, dar vor avea deschiderea si libertatea pe care le-o ofera cunoasterea limbii engleze si poate mai tarziu si a unei alte limbi straine. Sa vedem spre ce vor avea inclinatie. Spre franceza sau spre germana.

  11. #11
    Floricica Senior raluca28's Avatar
    Membru inregistrat la
    12.11.2009
    Postari in forum
    2.806
    E foarte fain ca va ocupati asa de bine de copiii vostri. Apreciez cel mai mult mamicile implicate in educatia copiilor lor (si de cand cu moderarea acestei sectiuni si blogul meu, am cunoscut o multime de mame de genul acesta, pe care le admir din toata inima si am o multime de invatat de la ele).
    Pana la urma nu le alegem noi meseria copiilor nostri- asta depinde de inclinatile si pasiunile lor. Insa putem sa le oferim unelte (cum este limba engleza, de pilda), pentru ca, orice meserie si-ar alege, sa o poata face mai bine.
    Nu exista nici o abilitate a mea care sa-mi fi deschis mai multe usi si sa-mi fi dat acces la oameni si informatii interesante, asa cum a facut-o engleza. Singurul lucru de care imi pare acum putin rau este ca nu am deddicat timpul pe care l-am folosit invatand latina pentru o alta limba de circulatie universala (cum ar fi spaniola, de exemplu). As fi avut mult mai mult de castigat.
    De aceea mi-ar placea ca alegerile lui Silviu sa fie atat practice, cat si sanatoase :)

load
Sunt de acord

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste Politicii de Cookie | Setari