Ultimele discutii din forum
  1. #1
    Floricica Senior paulici's Avatar
    Membru inregistrat la
    08.09.2009
    Postari in forum
    3.046

    Exclamatie Sa nu fugim de ei si sa ii intelegem ... ba mai mult sa ii ajutam

    Copii cu nevoi speciale sunt ... speciali ... unii se nasc cu acele nevoi mai deosebite, altii le capata in timp unii chiar din greseli medicale. Pentru ei in special pentru cei care isi constientizeaza situatia e tare greu sa se lupte cu lumea, prejudecatile si gandirea ...

    Ii intalnim pe strada si ii privim cu curiozitate sau repulsie sau compatimire ... de ce nu putem sa ne punem putin in situatia lor si parintilor. Nimeni nu isi doreste un copil bolnav si nimeni nu isi doreste sa fie ... altfel ... si cu toate astea ii privim ... ciudat ... de ce? sunt si ei oameni, unii chiar de o inteligenta rara, altii cu un dar mai speciali, multi sunt atat de iubitori si de draguti ca ... ne fac sa ii iubim din prima clipa ... Societatea insa ... in respinge ... in indeparteaza ... ii impiedica in loc sa ii ajute sau macar sa nu ii incurce ... pentru ca sunt altfel.

    Haideti sa le fim aproape lor si parintilor lor, sa nu ii privim ca pe cuidatenii cand ii vedem pe strada, sa le zambim ca asta le place, sa nu intoarcem cu dispret capul dupa ei si daca chiar suntem curosi de ce suferinta au parte sa studiem pe internet, ca acolo poti sa ii studiezi fara sa ii faci sa se simta incomod.

    Haideti sa fim mai ... oameni ... sa le intindem o mana si sa ii ajutam, sa ii ascultam, sa ii privim ca pe semenii nostri si sa le fim alaturi ... ajutorul nu inseamna cel de ordin economic, la care cred ca multa lume se gandeste automat cand aude cuvantul ajutor ... haideti sa devenim oameni pentru cateva clipe si sa le fim alaturi.
    i ajuta, o vorba frumoasa, o imbratisare. Eram adolescenta cand o fetita mergea de mana cu taticul ei la plimbare prin oras, acum imi dau sema ca are SD, o tot intalneam si o tot intalnesc ... m-a salutat o data si i-am raspuns la salut ... a radiat de fericire, apoi am invatat sa ii zambesc si sa o salut cand trece pe langa mine, e toata un zambet ... e fericita ... in lumea ei ... care vrand nevrand se intersecteaza cu a noastra. Deja e marisoara, dar are acelasi zambet pur si inocent cand o salut sau ii zambet si isi intoarce capul sa se mai uite o data la mine... si asa face cu fiecare trecator care ii zambeste sau o saluta ... dar am vazut si oameni care se uita la ea cu dispret si zambetul ei incepe sa cada

    Saptamana trecuta am revazut-o ... tot cu tatal ei de mana tot zambitoare ... doar ca mai vorbareata si mai increzatoare ... traversam aceasi strada din directii opuse ... vazandu-ma s-a oprit si m-a asteptat ... eram cu sotul ... ii mai povestisem de ea ... Matilda, pt ca intre timp am aflat numele ei, m-a salutat ... m-a intrebat cum mai sunt ... m-a intrebat daca vreau sa imi arate o carte ce a primit-o ... am raspuns afirmativ si toata un zambet i-a spus tatalui sa ii dea cartea ... era atat de fericita ... apoi ne-a intrebat daca nu am vrea sa traversam cu ea inapoi strada ... i-am spus ca da ... a intins o mana spre mine ... una spre sotul meu ... si asa am traversat ... i-ar la sfarsit un zambet imens si un multumesc pur ... au fost cea mai mare satisfactie a noastra ... iar pt ea ... acel gest al nostru a adus o imensa bucurie ... care se citea pe tot chipul ei ...
    Modificata de paulici; 15.06.2011 la 06:53:45.

  2. #2
    Floricica Senior geo_s's Avatar
    Membru inregistrat la
    07.04.2010
    Postari in forum
    3.205
    Paulici eu inteleg foarte bine ceea ce vrei sa spui pentru ca mi-am ales meseria tocmai din aceste considerente. Sunt de profesie psihopedagog si imi place sa cred ca ma implic 100% in munca mea cu copii cu deficiente. Ma lupt sa fie integrati in scolile de masa si sa inlatur conceptiile negative la adresa lor din partea invatatorilor, profesorilor si a celorlalti parinti.
    Este trist sa vezi ca sunt tratati ca niste "ciudati", fara ca ceilalti sa faca efortul sa priveasca dincolo de defectele lor. Sunt copii la fel ca ceilalti, si ei simt nevoia sa fie iubiti si de cele mai multe ori faptul ca se simt iubiti si in siguranta ii ajuta foarte mult sa depaseasca starea lor de incapacitate, fac progrese uimitoare cand sunt tratati normal si cu respect.
    O educatie in aceasta directie lipseste si ar fi nevoie sa nu ne mai speriem de ceea ce nu intelegem si sa incarcam sa-i cunoastem si sa-i intelegem. Si supraprotejarea are efectele ei negative, dar aceasta se intalneste foarte rar si doar din partea familiei de apartenenta.
    Cel mai trist mi se par cazurile de copii abandonati de parinti care nu au deficiente, dar care le dezvolta din cauza mediului (casa de copii sau asistenti maternali care ii privesc doar ca pe niste surse de venit, niste "salarii si nu copii).
    Majoritatea nu inteleg ca actiunile noastre de astazi ne vor afecta pe viitor tot pe noi (direct sau indirect). Ganditiva ca acesti copii cu deficiente (in special cele mintale) nu cunosc ce inseamna iubirea, respectul, intelgerea, toleranta si vor ajunge adulti care vor actiona in consecinta (frustrarea lor se va rasfrange asupra societatii fara discernamant).
    In concluzie, nu inteleg de ce este asa de greu sa transmiti un zambet unui copil cu deficiente si este mai usor sa il indepartezi, sa il blamezi pentru ceva care nu este vina lui, sa il etichetezi si sa il faci sa se simta respins.....

  3. #3
    Floricica Cu Vechime lianadani's Avatar
    Membru inregistrat la
    09.08.2010
    Postari in forum
    5.264
    Paulici e foarte frumos ce spui si ca te gandesti la copii cu nevoi speciale, dar din pacate nu stiu cum pot sa-i ajut....

    am intalni asemenea copii, chiar cu unul m-am jucat in timp ce stateam la o coada, stiu de ei ca sunt, cum sa spun, mai sufletisti, dragastosi, au atata dragoste de oferit iar societatea noastra ii respinge nu le da nici o sansa

  4. #4
    Floricica Avansata diana16's Avatar
    Membru inregistrat la
    06.10.2008
    Postari in forum
    1.679
    Intr-adevar acesti copii au nevoi in primul rand sa-i intelegem. ce siguranta fosrte mult i-am ajuta, cred eu, daca nu am face diferente si am incerca sa-i tratam normal, sa avem discutii normale cu ei....Si eu intalnesc foarte des astfel de copii, cu deficiente psihice in general, si incerc sa ma comport cat mai normal cu ei, incerc sa nu fiu prea protectoare pentru ca din pacate cei pe care ii cunosc eu, au ajuns la un stadiu la care, inconstient profita de problemele lor....
    dar deasemenea am avut un coleg de facultate, era nevazator, dar de o inteligenta remarcabila, stateam nopti intregi si povesteam...el a reusit sa se integreze foarte bine si la fel si noi, colegii il priveam si ne comportam absolut normal, atat noi cat si el nu aveam pretentii mai deosebite sau din contra, asteptari mai putine

  5. #5
    Floricica Nou Venita marianazarva's Avatar
    Membru inregistrat la
    18.07.2008
    Postari in forum
    57
    mi amintesc cand l am nascut pe alex si medicul neonatolog mi a zis sa l las in spital ca o sa mi fie o povara toata viata:(as vrea sa o reintalnesc pe aceasta doctorita sa il arat pe alex sa vada ce copil bun este,cat e de iubitor si sa i spun ca in ciuda tuturor greutatilor sunt foarte mandra de el si nu regrte nicimacar o secunda ca n am ascultat o.dar romanul nu are educatie in acest scop,n am invatat sa i acceptam,sa i intelegem si refuzam sa i cunoastem.mare pacat.ei au atat de mult de oferit..

  6. #6
    Moderator Floricica Veterana dami28elena11's Avatar
    Membru inregistrat la
    18.07.2006
    Postari in forum
    24.097
    sa stiti ca exista multa rautate....muulta de tot
    si fetita mea pot spune ca este cu nevoie speciale..ma dor comentariile celor dein jur..ca e asa.ca e pe dincolo
    sper sa recuperam..sa fim si noi ok..ca va trai intr-o lume foarte grea..ii va fi foarte greu..ma doare sufletul..

  7. #7
    Floricica Nou Venita marianazarva's Avatar
    Membru inregistrat la
    18.07.2008
    Postari in forum
    57
    pentru cei care nu cred ca SE POATE daca le dam o sansa,urmariti diseara la dansez pentru tine o pereche de tineri cu sindrom down.sunt sigura ca multi vor intelege ca daca vrei poti!trebui doar sa i intelegem si sa i iubim!imi pare rau paula pentru pierderea suferita.te inteleg...oh cat de bine...si eu am un ingeras care sper sa ne vegheze de acolo de sus si sa se roage pentru mine pentru alex sa reusim in viata.a trait doar 6 luni dar in sufletul meu va fi vesnic...

  8. #8
    Moderator Floricica Novice valye's Avatar
    Membru inregistrat la
    28.02.2009
    Postari in forum
    340
    Paulici eu inteleg foarte bine ceea ce vrei sa spui pentru ca mi-am ales meseria tocmai din aceste considerente. Sunt de profesie psihopedagog si imi place sa cred ca ma implic 100% in munca mea cu copii cu deficiente. Ma lupt sa fie integrati in scolile de masa si sa inlatur conceptiile negative la adresa lor din partea invatatorilor, profesorilor si a celorlalti parinti.
    Este trist sa vezi ca sunt tratati ca niste "ciudati", fara ca ceilalti sa faca efortul sa priveasca dincolo de defectele lor. Sunt copii la fel ca ceilalti, si ei simt nevoia sa fie iubiti si de cele mai multe ori faptul ca se simt iubiti si in siguranta ii ajuta foarte mult sa depaseasca starea lor de incapacitate, fac progrese uimitoare cand sunt tratati normal si cu respect.
    O educatie in aceasta directie lipseste si ar fi nevoie sa nu ne mai speriem de ceea ce nu intelegem si sa incarcam sa-i cunoastem si sa-i intelegem. Si supraprotejarea are efectele ei negative, dar aceasta se intalneste foarte rar si doar din partea familiei de apartenenta.
    Cel mai trist mi se par cazurile de copii abandonati de parinti care nu au deficiente, dar care le dezvolta din cauza mediului (casa de copii sau asistenti maternali care ii privesc doar ca pe niste surse de venit, niste "salarii si nu copii).
    Majoritatea nu inteleg ca actiunile noastre de astazi ne vor afecta pe viitor tot pe noi (direct sau indirect). Ganditiva ca acesti copii cu deficiente (in special cele mintale) nu cunosc ce inseamna iubirea, respectul, intelgerea, toleranta si vor ajunge adulti care vor actiona in consecinta (frustrarea lor se va rasfrange asupra societatii fara discernamant).
    In concluzie, nu inteleg de ce este asa de greu sa transmiti un zambet unui copil cu deficiente si este mai usor sa il indepartezi, sa il blamezi pentru ceva care nu este vina lui, sa il etichetezi si sa il faci sa se simta respins.....
    Sunt perfect de acord cu ceea ce ati spus, si eu lucrez in domeniul acesta, sunt profesor-educator intr-o scoala speciala si intr-adevar, mentalitatea si atitudinea fata de acesti copii este una negativa. Cred ca toti trebuie sa intelegem ca acesti copii, inainte de a fi copii cu nevoi speciale sunt in primul rand COPII. Au sentimente si o mare afectiune de oferit. Si e dureros sa constati ca nu o primesc in mediul familial dar totusi o cauta la fiecare persoana pe care o intalnesc. Si cateodata ma dezamageste faptul ca unii dintre cei care au contact cu acest domeniu dar care probabil nu au gasit ceea ce s-au asteptat, ii desconsidera pe acesti copii. Sunt ai nostri, trebuie sa fim mandri de ei, trebuie sa aratam celor din jur ca si ei pot. Trebuie sa ii sprijinim iubindu-i.

  9. #9
    Moderator Floricica Veterana dami28elena11's Avatar
    Membru inregistrat la
    18.07.2006
    Postari in forum
    24.097
    paula inteleg ce vrei sa spui...sincer..e greu foarte greu
    indiferent cum ai pune problema este greu.mai ales ca te gandesti ca esti un om normal si intampini o lume rea.meschina..dar un copil cu probleme..va spun sincer..imi este groaza..nu stiu ce va fi..eu sper..si sper..ca va fi bine fetita mea
    Lumea care are copii sanatosi nu apreciaza acest lucru..li se pare ceva normal..dar noi care sa spunem asa avem de dus O cruce...e cumplit..nu ma compatimesc..poate asa a fost sa fie..sa ne intarim credinta...nu stiu...dar recunosc ca imi este greu..si ca incerc tot felul e variante sa pot ajuta fetita
    recunosc m-au ajutat persoane care nici nu ma cunosc..carora le MULTUMESC

  10. #10
    Moderator Floricica Debutanta snowdance22's Avatar
    Membru inregistrat la
    23.08.2010
    Localitate
    Alicante
    Postari in forum
    1.161
    Nu stiu de ce raspund la acest subiect, insa intotdeauna am avut o strangere de inima cand am privit un copil cu nevoi speciale... E un amestec de mila, de frica si de durere... Si in acelasi timp de admiratie si de respect fata de parintii care aleg sa-si creasca singuri copii, sa ii ingrijeasca, sa le dea tot ce ar da si in cazul unui copil sanatos.
    Eu am trait o experienta destul de dura, acum vreo 17 ani, o experienta care m-a marcat profund si mi-a lasat o chestie in suflet pe care nu o pot descrie. Pe atunci locuiam in Dorohoi, era perioada aia de dupa revolutie... La marginea orasului era o scoala speciala, de fapt un fel de orfelinat pentru copii cu nevoi speciale. Pentru ca niciun medic nu vroia sa mearga acolo, tata se ducea de 2 ori pe saptamana cate 2 ore sa le acorde asistenta medicala (asta nu i-a scazut nici din prestigiu si nici nu l-a facut un medic mai slab decat altii, cum aveau unii conceptia... nu intru in detalii ca ma enervez)... O data m-a luat cu el pentru ca atunci cand ne povestea niste lucruri de acolo il priveam cu oarece neincredere.
    Cand am ajuns, am trecut de o poarta mare de fier ce s-a inchis rapid in urma noastra. Dupa vreo 10 metri ne-am treit cu masina inconjurata de copii, cu varste intre 6 si 16-17 ani... Pe moment m-am speriat putin, dar cand am vazut ce fac, am ramas fara respiratie: pupau masina! si strigau ""doctoru'!doctoru"... Erau rasi in cap, destul de prost imbracati, in ciuda ajutoarelor pe care le primeau si care, odata ajunse, capatau destinatii necunoscute, aveau privirea avida de dragoste si trista... M-au impresionat atat de tare incat nu stiam unde sa ma uit ca sa nu incep sa plang. La mine se uitau ciudat, nu se apropiau. Dupa ce tata a intrat in cabinet, la usa s-a format o coada destul de lunga. Am aflat mai tarziu ca nu aveau nimic, dar veneau sa ii controleze in gat si sa le dea cu o solutie dezinfectanta (nu-mi amintesc ce era exact) doar pentru contactul uman care se stabilea cu ei. Unii nici nu vorbeau, nu puteau sa o faca, dar scoteau sunete de bucurie si cautau tot timpul sa-l atinga. Il priveam si nu puteam crede ca are atata rabdare, ca ii mangaie si le vorbeste fiecaruia in parte.... Stateam si nu puteam sa fac nimic. As fi vrut sa fac la fel, insa nu aveam putere si cred ca i-as fi speriat, oricum, ma priveau ca pe un intrus.
    Teribil m-a marcat ziua aceea... Cred ca toata viata imi voi aminti si ma voi intreba ce s-a ales de ei....
    E imposibil de descris in cuvinte si imposibil de calificat aceste aspecte...Poate ca unii prefera sa le ignore sau sa gandeasca ceva de genul: "bine ca nu mi s-a intamplat mie!"... Realitatea e cruda...si doare daca vrei sa o vezi...

  11. #11
    Moderator Floricica Debutanta snowdance22's Avatar
    Membru inregistrat la
    23.08.2010
    Localitate
    Alicante
    Postari in forum
    1.161
    aici sunt foarte multi copii cu SD, insa nimeni nu-i priveste ciudat si nimeni nu-i respinge. cred ca e vorba de educatie, de mentalitate, de intelegere...

load
Sunt de acord

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste Politicii de Cookie | Setari