Ultimele discutii din forum
  1. #12
    princess
    Guest
    Sunt si centre maternale care ajuta femeile aflate in asemenea situatii, acum depinde de unde sunteti, dar trebuie sa fie in fiecare zona

  2. #13
    Floricica Nou Venita Reea_m's Avatar
    Membru inregistrat la
    07.12.2012
    Postari in forum
    217
    Citat Postat de Deea07 Vezi mesajul
    Daca intra aici, poate mai impartasim una alta. Ea cum face fata? Acum abia mi-am revenit cat de cat, ma consum, plang... Eu am refuzat sa fac avort, dar presiunile au fost imense (din partea parintilor). A trebuit sa lupt atat de mult incat am impresia ca m-am dereglat de atunci. Mi-este si greu sa reiau tot ce s-a intamplat. De prietenul meu m-am despartit inainte sa aflu ca sunt insarcinata si mi-a pus f. clar in vedere ca e numai treaba mea cum, unde, cu ce il cresc si altele. Nu intereseaza pe nimeni cum ma descurc pe timpul sarcinii, ce mananc, daca pot sa mananc etc. Va mai scriu.
    Cand se naste copilul poti face testul de paternitate si va fi nevoit sa te ajute cu copilul.

  3. #14
    Floricica Nou Venita Deea07's Avatar
    Membru inregistrat la
    08.01.2013
    Postari in forum
    14
    Citat Postat de princess Vezi mesajul
    E la mine acum, am fost si am luat-o din spital inainte sa mearga parintii sa faca presiuni. Cand am dus-o acasa sa isi ia lucrurile ai ei nici n-au vrut sa o vada, plangeau si ei, plangea si ea, a fost crunt. E chiar la inceput, se simte rau, nu poate manca si o duc la perfuzii, incerc sa o fac sa nu mai planga si vom vedea noi cum ne descurcam. Partea buna e ca exista un om minunat care o iubeste mult si chiar daca nu e copilul lui vrea sa-si cladeasca un viitor impreuna, probabil e singura ei sansa sa-si indrepte viata iar noi incercam sa fim alaturi de ea pentru ca acum chiar nu mai are pe nimeni. Poate gasiti si voi oameni care sa va sustina cel putin moral, printre prieteni, rude, cunoscuti... pentru ca nici nu pot sa-mi inchipui cat de greu trebuie sa va fie. Dar sperante sunt si vor exista intotdeauna ca va fi mai bine decat acum chiar daca nu le vedeti.


    Este f. bine c-ai luat-o tu! Felicitari c-ai putut sa faci asta. Eu stau singura si mi-e destul de greu. Transmite-i ca pt. sanatatea ei psihica este mai bine sa refuze contactul cu parintii o perioada. Mie mi s-a dat sfatul asta si nu mi-a venit sa cred ca se poate ajunge asa departe. Am gresit c-am continuat sa vorbesc cu ei, chiar si acum mi-a urlat mama din toti rarunchii ca de ce vreau eu sa fac un copil fara tata, din cauza mea a ajuns la spital, le distrug viata etc. etc. etc. E f. greu asa. Totul printre plansete. E un soi de egoism si un sataj emotional la mijloc. Daca are o prietena alaturi o sa faca fata, sa nu fie complet singura. Referitor la barbatul respectiv... s-o ia incet totusi, sa vada ce si cum.



    Rude n-am. Cu prietenii e cu dus si intors, in sensul ca au viata lor, problemele lor. Chiar azi imi spunea o prietena de ce nu vine X sa stea cu tine, sa te ajute. Iar X stii ce-mi zice? De ce nu vine Y sau sa te ia la ea? :)

  4. #15
    Floricica Nou Venita Deea07's Avatar
    Membru inregistrat la
    08.01.2013
    Postari in forum
    14
    Citat Postat de princess Vezi mesajul
    Sunt si centre maternale care ajuta femeile aflate in asemenea situatii, acum depinde de unde sunteti, dar trebuie sa fie in fiecare zona



    In Bucuresti locuiesc. Am tot auzit de centre de astea dar nu stiu unde, cum sa le gasesc. Ce-i drept pana acum am tot sperat ca nu se va ajunge aici.

  5. #16
    princess
    Guest
    Uite aici o lista cu centrele din Bucuresti, nu stiu cat e de actualizata dar macar asa orientativ http://initiativa-mamelor.blogspot.r...ru-mamici.html Ai si posibilitatea de a te intretine singura intr-o anumita masura? Daca ai o oarecare independenta e destul de bine atat cat sa mai poti gasi solutii. Prietena mea nu are servici, nu asigurare medicala, nu drept la indemnizatie, adica nimic. O ajut pt ca suntem de-o viata alaturi si intotdeauna ne-am ajutat reciproc, nu mi-as ierta-o sa nu-i fiu alaturi tocmai acum cand mai e vorba de inca o viata pe langa a ei. Parintii isi vor reveni, eu si sotul meu ii sunam zilnic si parca incep sa mai lase in pace imaginea lor si gura lumii si sa revina la sentimente mai bune, sa vedem.

  6. #17
    Floricica Nou Venita Deea07's Avatar
    Membru inregistrat la
    08.01.2013
    Postari in forum
    14
    OK, m-am uitat pe lista si o sa rog pe cineva sa sune ca eu n-am curaj :D O sa mai vorbesc cu diversi prieteni sa vad ce se poate face. Am un venit mic, dar o sa primesc indemnizatie. Mai problematic e ca nu-mi ajung banii de la o luna la alta acum, in timpul sarcinii. Trebuie sa fac testul de toxo si morfologia fetala iar ultima mi se pare f. scumpa. Dar sa mai vad ce spune ginecologul.


    Despre prietena ta... aveti totusi grija cu parintii, am avut si eu oameni care au sunat la ai mei, una spun la telefon, alta e situatia in interior. M-asteptam sa se calmeze pana acum, dar n-a fost asa. Sincer nu cred ca in cateva zile/ saptamani ai ei isi vor reveni la sentimente mai bune. Sa nu-i faca viata si mai amara tocmai acum. Mie mi-a fost greu in primul trimestru, dar am stat totusi singura si am avut si momente de liniste, cu mama in casa cred c-ar fi fost mult mai greu. Iti dai seama, daca la telefon urla ca o apucata ca de ce vreau eu sa fac un copil fara tata, de parca eu am vrut asa :( Nu stiu cum as fi rezistat fata in fata cu ea...

  7. #18
    princess
    Guest
    Deea, incearca sa iei legatura cu un centru maternal, din cate stiu ei ofera si ajutor pentru controalele medicale, sustinere psihologica... , poate ar trebui sa-ti faci curaj sa suni tu pt ca nimeni nu stie situatia mai bine ca tine. Si poate pe parcurs se vor mai gasi solutii...Prietena mea nu vorbeste cu parintii, nici ei cu ea si doar noi mai stim de sarcina asa ca nu prea avem de ales. S-au mai inmuiat putin, incep sa accepte si sa caute solutii de compromis, sa colaboreze probabil din cauza ca au inteles ca ea e hotarata si vrea copilul si nu are rost sa mai faca presiuni pt ca inrautatesc situatia. I-am dat sa citeasca aici dar a apucat-o plansul, deocamdata nu poate sa vorbeasca despre situatia asta pana nu se linisteste putin. E bine ca a inceput sa manance si chiar sa aiba pofte, asta inseamna ca o lasam mai moale cu perfuziile si sper sa se puna pe picioare.

  8. #19
    Floricica Nou Venita michaelap's Avatar
    Membru inregistrat la
    21.10.2012
    Postari in forum
    195
    Citat Postat de princess Vezi mesajul
    Deea, incearca sa iei legatura cu un centru maternal, din cate stiu ei ofera si ajutor pentru controalele medicale, sustinere psihologica... , poate ar trebui sa-ti faci curaj sa suni tu pt ca nimeni nu stie situatia mai bine ca tine. Si poate pe parcurs se vor mai gasi solutii...Prietena mea nu vorbeste cu parintii, nici ei cu ea si doar noi mai stim de sarcina asa ca nu prea avem de ales. S-au mai inmuiat putin, incep sa accepte si sa caute solutii de compromis, sa colaboreze probabil din cauza ca au inteles ca ea e hotarata si vrea copilul si nu are rost sa mai faca presiuni pt ca inrautatesc situatia. I-am dat sa citeasca aici dar a apucat-o plansul, deocamdata nu poate sa vorbeasca despre situatia asta pana nu se linisteste putin. E bine ca a inceput sa manance si chiar sa aiba pofte, asta inseamna ca o lasam mai moale cu perfuziile si sper sa se puna pe picioare.

    In momentul in care se va naste nepotelul/nepotica vor uita de tot si il/o vor iubi cum numai bunicii stiu sa o faca.
    Parintii mei au niste cunostinte a caror fata a ramas insarcinata la 15 ani si acum ii cresc ei copilul iar fata isi continua scoala; ei au aflat tarziu de sarcina fetei, au dus-o pe la diversi medici pentru intrerupere de sarcina , dar cum aceasta era destul de avansata ....acum isi cresc nepotica si o iubesc fff mult. Deci, curaj se intampla si minuni!

  9. #20
    Floricica Novice georgiana20's Avatar
    Membru inregistrat la
    22.03.2010
    Postari in forum
    567
    Citat Postat de Deea07 Vezi mesajul
    Daca intra aici, poate mai impartasim una alta. Ea cum face fata? Acum abia mi-am revenit cat de cat, ma consum, plang... Eu am refuzat sa fac avort, dar presiunile au fost imense (din partea parintilor). A trebuit sa lupt atat de mult incat am impresia ca m-am dereglat de atunci. Mi-este si greu sa reiau tot ce s-a intamplat. De prietenul meu m-am despartit inainte sa aflu ca sunt insarcinata si mi-a pus f. clar in vedere ca e numai treaba mea cum, unde, cu ce il cresc si altele. Nu intereseaza pe nimeni cum ma descurc pe timpul sarcinii, ce mananc, daca pot sa mananc etc. Va mai scriu.
    Cand vad ca sunt femei (fete ca tine si nu se lasa influentate de parintii si de rude , kiar daca nici tatal copilului nu este interesat . FELICITARI. pot sa zic ca mi se umple sufletul de bucurie ca ai puterea asta si nu ai cedat. Cu siguranta n ai sa regreti niciodata , iar parintii tai normal o sa le treaca la un moment dat si or sa te sustina. Eu aveam 16ani cand am fost in aceasi situatie, tatal copilului nu a zis ca nu il vrea.din contra.doar ca era de aceeasi varsta si era cam iresponsabil si eu am fost f hotarata si chiar am plecat de acasa cu el. imi doream f mult copilul , dar am facut prostia sa fiu influentata si sa vb cu mama, cu bunica mea.. si pana la urma m au convins si m am intors acasa si am mers sa fac avort,desi aveam deja 2luni jumate. pot sa zic ca au trecut 7ani de atunci si am acelasi regret. pe zi ce trece mai imens si acum ca imi aduc aminte, imi dau lacrimile. sa fiti puternice si nu lasa-ti pe altcineva sa hotarasca in locul vostru. RESPECT pt taria de caracter de care dati dovada.

  10. #21
    Floricica Nou Venita Deea07's Avatar
    Membru inregistrat la
    08.01.2013
    Postari in forum
    14
    Multumesc pt. incurajari, fetelor. Este destul de greu asa singura si cu toate schimbarile hormonale din sarcina.
    Princess, ce mai face prietena ta? Imi pare rau ca a stat si pe perfuzii.

  11. #22
    Floricica Nou Venita gabryyela's Avatar
    Membru inregistrat la
    16.12.2012
    Postari in forum
    17
    fetelor curajjjjjjjjjjj, eu am un baietel de 7 ani ...acum 6 ani tatal a decis ca nu suntem ce vrea el si ne a dat afara are drept de vizita 6 ore pe luna in prezenta mea dar acum baiatul nu mai vrea sa il vada ,de se intoarce roata....parintii nu au fost de acord cu copilul dar cand m-au vazut la poarta si cu rusine recunosc ca m am infipt practic in gatul tatalui meu si i am zis ca daca nu ma primesc ei nu o sa mai traiasca mult.... m au primit ....ca am intrat ca furtuna in casa dar pt copilul meu fac orice!!! acum 2 ani am zis ca imi refac viata ca am gasit un om minunat ...am ramas singura acum un an si 8 luni pt ca la diferenta de 6 luni au murit parinti mei amandoi bolnavi de cancer, mi-am facut un set de analize la presiunile doc care au avut grija de parinti mei si surprizaaaa mai aveam o sansa sa mai fac un bebe si trebuie sa suport o interventie chirurgicala si dupa nu mai pot face bebe......si actualul om minunat din viata mea mai mare cu 16 ani a zis ca din tot sufletul isi doreste un bebe dar cand eram in 3 luni a zis ca s a razgandit .....eu am fost internata in aceeasi zi din cauza ca dupa cearta care a urmat am lesinat si nici acum nu stiu cum am ajuns la spital.dupa externare i am spus ca nu il dau afara si sa faca ce vrea el sa dispara din viata mea....l am amenintat ca las copilul in spital pt ca barbatiiiiii sunt ei de neinteles cateodata dar cand e vorba de urmasi a zis ca sa iau cpilul ca sunt nebuna daca il las in spital si a iesit exact cum am intuit.....acum nu mai lasa copilul jos din brate si mi a zis ca nu stie ce s-a intamplat de a spus ca nu mai vrea copilul ....s a speriat ....deci fetelor eu am o viata plina de lacrimi dar nu mi am pierdut speranta si dupa toate relele trebuie sa vina ceva bun !!!! un copil este o minune si bucurati va de el pt ca avem viata mult prea scurta ca sa permitem cuiva sa ne faca rau !

load
Sunt de acord

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste Politicii de Cookie | Setari